P(RO)EZIA trece printr-o schimbare de la epoca alb-negru la epoca culorii. În fond, literatura este și despre schimbare. De-a lungul timpului, de altfel, canoanele s-au schimbat, artiștii au progresat și astăzi vorbim despre literatură altfel decât am fi făcut cu secole în urmă. Când privești la generațiile de autori, și acestea sunt altfel, cu preocupări diferite, devenind tot mai tehnologizate pe măsură ce lumea evoluează, unul dintre motivele pentru care arta se schimbă și uneori nu neapărat în bine.
Totuși există speranță când privești la tinerele generații. Numeroși autori cu vârste foarte fragede trimit către revisă texte, iar unele dintre acestea sunt mai convingătoare decât cele ale unor autori care scriu de ani de zile, fără să își îmbunătățească tehnica. Chiar numărul acesta avem două tinere care merită descoperite, dar vă las pe voi să umblați prin paginile revistei și să vedeți de ce e poezia lor altfel.
De fapt, tot ce e altfel își poate găsi locul în revista mea, atâta vreme cât acel altfel atinge o coardă sensibilă sau are niște imagini pe care nu le poți uita ușor, pentru că în cadrul revistei P(RO)EZIA accept orice stil atâta vreme cât regăsesc în el ceva care marchează. Și astfel revista asta va fi deschisă mereu oricui, indiferent de nume sau renume, indiferent de vârstă, indiferent de apartenență. Revista mea nu e un loc care să încurajeze cumetriile, publicatul pe pile, sau pe bază de premii. De-a lungul timpului am respins autori premiați și nu mi-e teamă să o fac din nou, în ciuda faptului că m-am trezit apoi cu e-mailuri legate de realizările de necontestat. Eu contest. Și, mă repet, nu mi-e frică să contest. De-a lungul timpului am publicat și autori aflați la început de drum. Unii au revenit, alții nu, dar îi voi aștepta mereu cu brațele deschise, pentru că ce e diferit contează dacă ce e diferit e bun, așa cum e viziunea mea asupra literaturii de calitate.
Și pentru că am ajuns la literatura de calitate, vreau să închei cu câteva rânduri despre Cormac McCarthy, care a trecut în lumea de dincolo acum câteva zile. Cea mai profundă operă pe care am citit-o vreodată e opera dramatică The Sunset Limited, în care are loc o întâlnire între doi oameni altfel: un profesor alb, care predică nimicul, și un fost deținut negru, care îl predică pe Dumnezeu. Are loc o ciocnire între două viziuni atât de diferite, poate chiar diametral opuse, iar întâlnirea dintre cei doi nu are cum să nu te marcheze. Am scris despre cartea asta în EgoPHobia și aș mai face-o din nou, pentru că aici găsești un dialog ca nici unul altul despre viață, dragoste sau moarte. Și pe această cale închei cu fragmentul meu preferat, în semn de recunoaștere al acestui scriitor altfel, a cărui operă va dăinui, cu siguranță, peste secole:

“I don’t believe in God. Can you understand that? Look around you man. Cant you see? The clamor and din of those in torment has to be the sound most pleasing to his ear. And I loathe these discussions. The argument of the village atheist whose single passion is to revile endlessly that which he denies the existence of in the first place. Your fellowship is a fellowship of pain and nothing more. And if that pain were actually collective instead of simply reiterative then the sheer weight of it would drag the world from the walls of the universe and send it crashing and burning through whatever night it might yet be capable of engendering until it was not even ash. And justice? Brotherhood? Eternal life? Good god, man. Show me a religion that prepares one for death. For nothingness. There’s a church I might enter. Yours prepares one only for more life. For dreams and illusions and lies. If you could banish the fear of death from men’s hearts they wouldnt live a day. Who would want this nightmare if not for fear of the next? The shadow of the axe hangs over every joy. Every road ends in death. Or worse. Every friendship. Every love. Torment, betrayal, loss, suffering, pain, age, indignity, and hideous lingering illness. All with a single conclusion. For you and for every one and everything that you have chosen to care for. There’s the true brotherhood. The true fellowship. And everyone is a member for life. You tell me that my brother is my salvation? My salvation? Well then damn him. Damn him in every shape and form and guise. Do I see myself in him? Yes. I do. And what I see sickens me. Do you understand me? Can you understand me?”

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2022) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.