Singurătatea creatorului şi a operei

                         Lucia Cosmina Vlad            Singurătatea operei, a operei de artă, a operei literare este esenţială şi se leagă de solitudinea în care se retrage creatorul. Cel care scrie se implică, se cufundă în sine, în individualismul lui. Rilke îi scrie contesei de Solms- Laubach, la 3 august 1907: „De săptămâni în şir cu excepţia unor scurte întreruperi, n-am mai pronunţat un singur cuvânt, singurătatea mea … Continuă să citești Singurătatea creatorului şi a operei

Un mit care a devenit realitate, zborul

Geantă Constantin             Pornind de la cele arătate de Mircea Eliade şi anume faptul că mitul codifică o experienţă cu implicaţii generale la nivelul unei comunităţi umane, iar visul are conotaţii particulare la nivel experienţei al unei anumite comunităţi, constatăm că foarte multe deziderate ale omenirii au trecut din vis în mit,  iar mai târziu au devenit realitate.             Astfel, mitul, cuvânt provenit … Continuă să citești Un mit care a devenit realitate, zborul

Eseu despre moarte

Singurul lucru ireparabil în viața asta este moartea. Cel mai cert fapt al vieții noastre este și cea mai mare temere a noastră. Îmbrăcăm moartea de la începuturile Umanității în cele mai profunde ritualuri, de la întoarcerea în pământ a creștinilor la focul purificator hindus, în cele mai nuanțate veșminte, de la negru până la alb, până la cele mai sincere emoții precum jalea, groaza … Continuă să citești Eseu despre moarte

S. ESENIN:  CORELAŢIE INTIMĂ A POEZIEI CU UNIVERSUL

Poezia este în acelaşi timp descoperire a miezului vieţii, dar şi critică a ei. Această dublă energie, Serghei Esenin a subliniat-o cu talent şi măiestrie în opera sa. Şi în aceasta „consistă esenţa creaţiei estetice, în faptul că autorul primeşte fără împotrivire, chiar cu entuziasm, ceea ce el respinge în viaţă, de care fuge şi simte dezgust sau teamă”. De aceea, Esteticul, în „esenţa lui, … Continuă să citești S. ESENIN:  CORELAŢIE INTIMĂ A POEZIEI CU UNIVERSUL

Literatura ca o extensie a realității

Cuvântul apare ca o nevoie, ca o metodă prin care individul ajuns la limita trăirii se eliberează de radicalul coronarian al tristeții și își recapătă dorita, râvnita ataraxie pe care a pierdut-o printr-o tăcere a ființei. Opera literară nu poate fi fecundată într-o rezervație de ramoliți pătrunși de o stare de plictis și mulțumire metafizică, litera are nevoie de duh pentru a penetra platoșa cardiacă … Continuă să citești Literatura ca o extensie a realității

Pe frontul condamnat la treceri

ITOAFĂ ADRIAN GEORGE ……………………………………… Rănite ziduri scorojite adun la geamul prăfuit de vreme. Apusul zace crud pe gleznele zdrobite, tac contemplând tot verdele de afară. O clipă șoarecele roade din frigiderul gol, iar seara pe divanul rupt se întinde. Cămara de la colțul străzii, stă pregătită de plecare, se mută mai la vale. Am car cu boi, dar îmi lipsește scara să îi cobor, să … Continuă să citești Pe frontul condamnat la treceri