Mi-am privit mâinile care îmi tremurau incontrolabil. Sângele de un roşu cărămiziu era singurul lucru pe care îl vedeam. Mi-am strâns degetele în pumni până când mi-am simţit unghiile intrându-mi în carne. Lacrimile continuau să îmi curgă pe obraji. Nu am încercat să le şterg.
Dacă Anetta avea dreptate şi chiar venise pentru cei ca mine, eram ca şi moartă. Era doar o noţiune de timp până când cavalerii regelui aveau să mă găsească şi îşi termine treaba. Mi-am desfăcut uşor degetele, uitându-mă din nou la palmele mânjite în lichidul închis la culoare şi chiar am încercat să scap de el frecându-le de ţesătura rochiei boţite, dar era în zadar. Totul părea în zadar.
Greşisem cu ceva? Nu îmi aminteam ultima dată când mi-am folosit adevărata natură. Cu siguranţă fusese cu mult timp în urmă, fiindcă îmi doream întâi să învăţ tot ce era de ştiut înainte să pun şi în practică.
Palmele începuseră să mă usture la cât de tare le mişcam pe bucata de cârpă, aşa că am renunţ. Mi-am întors capul spre locul unde prietena familiei stătea ţeapănă. Cu inima cât un purice, m-am târât spre corpul său inert. Mirosul înecăcios mi-a ajuns la nări la scurt timp, iar stomacul mi s-a făcut ghem. Am încercat să respir pe gură, dar mi se făcea din ce în ce mai rău, aşa că m-am oprit la mijlocul drumul dintre ea şi colţul casei, unde stătusem până atunci.
O simplă atingere pe umăr, mă făcu să sar şi să îmi ridic mâinile în aer pentru un eventual atac cu un cavaler, dar tot elanul mi-a dispărut când am dat peste un chip familiar. Fără să mă mai gândesc, m-am aruncat în braţele persoanei ce îmi dăduse viaţă.
— Mamă, am suspinat cu faţa ascunsă în scorbura gâtului său.
Mâinile mi s-au încleştat în poalele rochiei sale, strângând-o puternic. Am început să plâng mai tare, corpul zguduindu-mi-se la fiecare suspin. Vocea ei blândă şi caldă încerca să mă calmeze, să mă asigure că totul avea să fie bine. Cum putea susține că totul avea să fie bine când erau zeci de cavaleri în oraş în căutarea noastră?
Un ţipăt, ce semăna mai mult cu un răcnet de animal aflat în durere, m-a făcut să sar din braţele mamei şi să privesc cu disperare în jur, în căutarea unei portiţe de evadare. Îmi doream ca totul să dispară, să pot da timpul înapoi doar cu câteva ore când oraşul Allos petrecea o zi normală. Voiam să mă trezesc din coşmarul în care căzusem şi în care chiar nu îmi doream să mă aflu.
Faţa mi-a fost prinsă de palmele mult prea reci ale mamei. În ciuda lacrimilor ce îmi înceţoşau vederea, tot am putut să îi observ cuta dintre sprâncene semn că era îngrijorată.
— Avianna, trebuie să îţi revii. Acum! Am nevoie de tine cu capul pe umeri. Trebuie să mergem la adăpost.
Adăpost? Mai exista aşa ceva pentru mine sau pentru ea? Pentru cei ca noi? Am vrut să mă uit spre Anetta, dar mama m-a împiedicat.
— Nu e vina ta, Avianna. Lumea moare în momentul ăsta, iar eu vreau să mă asigur că familia mea este în siguranţă, ochii i-au fugit în spatele meu, cel puţin, pe cea care o mai pot proteja. Vino! m-a privit din nou şi m-a prins de mână.
Nu a mai aşteptat ca eu să spun ceva, fiindcă a şi început să meargă pe cărările înguste din spatele caselor, ţinându-mă aproape de ea. Continua să se uite mereu peste umăr sau spre strada principală, având grijă să nu cumva să fim urmărite sau să ne vadă cineva. Voiam să o întreb unde aveam să mergem, dar când am văzut colţul casei noastre mi-am dat seama că acolo era adăpostul nostru şi locul unde, poate, am fi fost în siguranţă.
În spatele umilei noastre locuinţe, ne-am oprit. Respiraţiile ne erau sacadate, aşa că ne-a trebuit puţin să ne liniştim. Mama s-a întors spre mine şi am văzut-o cum şi-a dus mâinile la gât şi şi-a scos colierul.
— Ce faci? am şoptit când mi l-a prins şi l-a ascuns cu ajutorul rochiei.
— Niciodată să nu ţi-l scoţi, mi-a spus. Sau cel puţin, până când nu o să ştii că o poţi face. Vei înţelege mai târziu de ce.
Am privit-o confuză. Fusese prima dată când o văzusem cum şi-a dat jos singura bijuterie pe care o purta. Mi-a zâmbit forţat şi, după ce s-a uitat încă o dată spre stradă, m-a tras spre intrarea în casă, dar un strigăt puternic de ajutor ne-a făcut să înlemnim. La câţiva metri de noi, singura femeie pe care fiinţa de lângă mine a preţuit-o ca pe o soră se zbătea în mâinile unor cavaleri.
— Intră în casă. Acum.
Mi-a trebuit câteva clipe bune să îmi dau seama că mie mi se adresase. Ochii ei mari şi albaştri mă implorau să o ascult, dar picioarele mele prinseseră rădăcini. Nu puteam să o las singură. Nu când pe cei ca noi voiau să îi prindă.
— Avianna, intră în casă! repetă, de data asta, cu un calm de neimaginat.
Am strâns din dinţi, incapabilă să mă mişc din locul în care stăteam. Eram în văzul tuturor şi ştiam că oamenii regelui ne puteau vedea, dar inima mea ştia ce voia să facă, iar asta mă împiedica să plec de lângă ea.
A oftat şi m-a mângâiat pe obraz. Pielea ei era atât de rece încât am tresărit.
— Te iubesc mai mult decât orice, să nu uiţi asta, mi-a şoptit, iar ochii i-au fugit spre prietena ei, apoi când m-a privit din nou, maxilarul mi s-a încleştat. Promite-mi că orice s-ar întâmpla, şi-a reluat cuvântul, nu o să uiţi că tot ce am făcut a fost ca să te ştiu în siguranţă. Să ai încredere în propriile tale forţe şi mai ales, mi-a atins locul unde se afla colierul, în ceea ce eşti. Fiindcă eşti mai puternică decât crezi tu acum şi de cât vor crede alţii mai târziu.
M-a sărutat fugitiv pe frunte şi m-a împins spre intrarea casei unde ceilalţi doi membri ai familiei stăteau împietriţi. Chiar dacă am fost prinsă de mijloc de sora mea, ochii mei nu o puteau scăpa pe fiinţa ce-mi dăduse viaţă. Tata a prins-o şi a lipit-o de corpul său, strângând-o puternic. Ştia şi el ce se va întâmpla mai departe. Mama i-a şoptit ceva la ureche, apoi s-a apropiat de mezina familiei şi i-a spus că o iubeşte, sărutând-o fugitiv pe frunte. S-a uitat din nou la mine. Pentru o secundă, un zâmbet i-a răsărit pe chip. Un zâmbet atât de cald şi atât de sincer încât m-a speriat. Avea de gând să lase totul la o parte, să-și arate adevărata natură și să-și salveze prietena, punându-se pe ea în pericol. Privirea i-a devenit din nou serioasă, zâmbetul pierindu-i şi şi-a îndreptat atenţia spre femeia ce încă se chinuia să scape din mâinile cavalerilor.
Cu o singură mişcare, i-a dat pe toţi la o parte, arucându-i departe de locul unde se afla. S-a aşezat în genunchi lângă prietena ei care căzuse la pământ, slăbită. S-au privit lung, fără să îşi vorbească, dar chiar şi aşa, tot părea că cele două puneau un plan la punct. Strigătele oamenilor regelui le-au atras atenţia.
— Du-te! i-a spus răspicat şi s-a ridicat în picioare.
Aceasta a ascultat-o şi a fugit cât de repede a putut, dispărând printre case. Mama a privit fiecare cavaler în parte care venea spre ea cu paşi apăsaţi şi cu săbiile scoase. Şi-a ridicat mâinile în lateral cu palmele în sus. A eliminat tot aerul din plămâni, ochii i s-au închis şi capul i s-a dat pe spate. Buzele au început să i se mişte ca într-o şoaptă.
Solul tremura, iar în jurul ei pământul s-a bătătorit în forma unui cerc perfect. I-am simţit mâna puternică a tatei pe braţul meu, trăgându-mă în casă, dar nu puteam să intru şi să îmi iau ochii de la ce se întâmpla în mijlocul Allosului. Voia să îi omoare pe toți. De una singură.
Unul dintre cavaleri s-a repezit spre ea, dar s-a oprit cu sabia în aer, chiar în dreptul cercului. Încerca să o împingă, dar chiar dacă ei nu vedeau, în jurul lui Meryn era un zid ce nu lăsa nimic să treacă cât timp continua vraja. O parte din oamenii regelui au început să lovească cu armele protecţia sperând că aşa vor ajunge la ea.
Mama s-a încruntat şi a privit spre cei care nu o lăsau să-și ducă vraja la bun sfârșit. Ochii ei sclipeau în bătaia soarelui şi puteam vedea cu uşurinţă câteva fâşii de violet printre albastrul senin. Vântul se înteţise mişcându-i părul auriu în toate părţile. Degetele mi s-au strâns în pumni. Voiam atât de tare să merg să o ajut, dar ştiam că ea nu îşi dorea asta. Aşa că, am încercat să îmi potolesc zvâcul de a porni spre câmpul de luptă şi să intru în casă. Făceam paşi mici în spate, continuând să mă uit.
Cu o singură mână, i-a aruncat sabia unuia dintre cavaleri, iar vârful ascuţit l-a atins pe unul de-al lor direct în faţă. Strigătele celor din jurul ei se înteţiseră şi mi-am dat seama că lovise pe cineva important din armată. Continua să încerce să îi depărteze pe cavalerii de lângă locul ei pentru a putea continua, dar aceştia nu se lăsau şi veneau din toate părţile.
Protecţia cădea. Începea să dispară uşor, fiindcă nu mai reuşea să menţină vraja, dar nici pe cavaleri să nu se apropie. Tata m-a tras puternic, reuşind să mă forţeze să intru în casă. Chiar atunci o săgeată a tăiat aerul şi s-a înfint direct în trupul mamei. Un ţipăt scurt mi-a ieşit printre buze, iar ochii ei m-au privit pentru o secundă. Buzele i s-au mişcat repede, dar cuvintele au ajuns până la mine în ciuda faptului că eram foarte departe una de alta.
Tata a trântit uşa, fără să se depărteze de ea, iar sora mea a început să plângă. Am luat-o în braţe, strângând-o puternic când a început să se zbată. Bărbatul a băgat cheia în broască, iar după ce a răsucit-o de două ori, m-a luat de după umeri, conducându-mă la etaj.
Ne-am aşezat într-un colt îndepărtat al camerei lui. Mezina familiei continua să plângă la pieptul meu, strigând după mama. Părintele nostru ne-a prins pe amândouă într-o îmbrăţişare strânsă, de parcă ar fi vrut să se asigure că noi nu aveam să plecăm nicăieri. I-am simţit lacrimile curgându-i pe antebraţul meu. Nu puteam să vorbesc. Nu ştiam ce să îi spun lui sau surorii mele.
Am stat minute bune, unul lângă altul, auzind ţipetele de afară, până când m-am desprins uşor şi m-am ridicat în picioare.
— Ce faci? m-a întrebat cu vocea joasă.
Nu i-am răspuns, ci am continuat să merg spre camera mea. Pe pat, aveam o cutie, dar nu m-am apropiat de ea. M-am oprit în dreptul ferestrei şi am dat draperia la o parte. În mijlocul străzii, mama se afla acolo, cu o săgeată înfintă în piept. Unul dintre cavaleri avea o mână pe o parte din faţă din care îi curgea sânge şi chiar şi aşa, dădea ordine.
Degetele mi s-au urcat la gât şi am prins colierul, fără să îmi iau ochii de la trupul neînsufleţit al femeii ce îmi dăduse viaţă. Meryn Kane murise, iar asta era vina noului rege.

Despre autoare:

Oana Nicoleta Boabeș s-a născut pe 23 iulie 2002 la Brăila. Este studentă în cadrul Universității din Oradea la Facultatea de Științe-Economice, specializarea Management. A câștigat primul premiu de creație literară la doar 10 ani, urmând ca pe toată perioada școlii și al liceului, să participe la olimpiade și concursuri. În anul 2018 a ocupat locul doi la concursului național de creație literară ,,Ars Nova”.  Oana a debutat cu povestea ,,Alegerea inimii” în ,,Crăciunul cu suflet de copil” în 2020, apoi a publicat  în antologia ,,Povești de speriat copiii” în 2021 și în antologia ,,Dragostea cu suflet adolescentin” în 2022. Este coordonatoarea adjunctă a proiectului Noua Generație de Scriitori și blogger de carte ( Petale de cerneală).