realizat de Alexandra Medaru

Șerban Andrei Mazilu este scriitor și co-fondator al editurii Crux Publishing. După debutul în Statele Unite cu romanul The Angellove Society: Crux, publică în limba română romanele clockpunk Anotimpul pumnalelor și Jocul necromanților (ambele din seria Cronici din Voss). Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, astfel încât publică o povestire, Misterele din Sparktower, în antologia de colecție Metamorfoze, alături de titani ai literaturii fantastice: H. P. Lovecraft, Robert E. Howard, Guy de Maupassant, Arthur Conan Doyle și alții.

Bună, Andrei. A trecut ceva timp de la ultimul tău roman. Cum a fost să revii în ipostaza de scriitor al romanului Confesiunuile domnului Freejoy?

Dificil. Cum ai spus și tu, a trecut ceva vreme și a necesitat un efort suplimentar, în special pentru că, la vremea respectivă, aveam un program de muncă absolut îngrozitor. A fost ușor să intru în atmosfera poveștii, chiar și la cinci ani după ce a fost începută, dar au durat – cred – câteva săptămâni până să-mi recapăt o oarecare fluiditate a scrisului.

Romanul Confesiunile domnuluI Freejoy este o colaborare cu Andreea Sterea, cea cu care ai fondat Crux Publishing. Cum a fost lucrul cu ea?

Cu Deea am colaborat întotdeauna bine. Avem o sinergie anume, motiv pentru care și suntem parteneri la Crux de atâția ani, dar asta nu presupune și că a fost ușor. Eu eram în Danemarca, ea în România, amândoi luptându-ne cu tot felul de probleme, așa că ne-am ocupat de proiectul ăsta în etape, în funcție de timpul disponibil și forța necesară unui astfel de proiect care s-a întins pe aproape un an de zile. În ce privește structura manuscrisului, pe scurt, eu am contribuit cu lumea, povestea și majoritatea personajelor, iar Deea a implementat elementele de investigație, interogatoriu, proceduri și, desigur, pe lângă „pila” dată ici-colo, a completat personajul Adelind Ness, pe care eu doar îl creionasem.

O întrebare pe care i-am pus-o și Deei: sunt în acest volum numeroase personaje interesante. Avem o tânără arhitectă nevoită să se transforme în jurnalistă de investigație. Întâlnim un misterios negustor de obiecte la fel de misterioase. Apare un fost polițist venit dintr-altă lume etc. Care dintre aceste personaje e preferatul tău și de ce?

Polițistul – nu e un secret – este posibil personajul preferat al cititorilor și îmi este tare drag, dar eu am scris povestea asta în jurul lui Ruan Freejoy, personajul principal masculin. Confesiunile lui sunt, majoritar, cugetările mele, iar el este ceea ce se cheamă un self-insert. Dacă aș fi avut puterile și resursele lui, probabil că m-aș fi distrat cu muritorii așa cum o face el, minus magazinul de „antichități” ce pare că presupune mai mult efort decât aș fi dispus să fac. Ruan este un hedonist, un gurmand, un iubitor al frumosului prin excelență; Ruan iubește să trăiască, să simtă, să facă tot ceea ce se poate face, și cred că toți am vrea să fim el, să trecem, până la sfârșitul existenței, prin cât mai multe aventuri.

Ai demonstrat că ești un scriitor care se concentrează pe atmosferă. Ce te inspiră să scrii astfel și cum îți adaptezi stilul de la un roman la altul?

Cred că atmosfera este unul din elementele care hotărăsc dacă o poveste este bună sau nu, iar eu mă străduiesc mereu să o fac cât se poate de evidentă cititorului pentru că vreau să vadă, să simtă ceea ce se află în imaginația mea. Mi l-am dorit pe Ruan într-o astfel de poveste, într-o astfel de lume ce cred că i se potrivește… Cum mi-am adaptat stilul? Nu știu, cred că vine de la sine. Odată ce ai un individ care apreciază genul de cultură, de civilizație și mediul social din Deuxterre, detaliile se materializează în jurul lui. Mai mult, Ruan nu este – sau încearcă să nu fie – impulsiv; gândește, plănuiește, analizează și ia decizii calculate, deci felul lui de-a fi dă și tonul poveștii. Sigur, ar fi putut face asta și într-un decor cyberpunk, unde bubuie synthwave și ochii-ți sunt asaltați de neon colorat, dar pentru el, cred că această clasică atmosferă de noir / hard boiled se potrivește mai bine… Sau poate e doar o chestiune de gust.

După un roman în colaborare, te vei întoarce la un volum în regim propriu? La ce să ne așteptăm în continuare de la tine?

Am în plan un proiect de colaborare, însă nu este ceea ce îți imaginezi… Este cu minunatul și talentatul Tudor Popa, copertatorul nostru, care mi-a prezentat un caiet întreg de concepte vizuale pe care am dori să le punem în context. Tudor spera la un volum, în care să introducem tot de-odată, dar, având multe elemente cu potențial uriaș, am insistat pe ceea ce probabil va fi o serie de cărți. Nu vreau să dau mai multe detalii și nu-ți pot estima când o vom publica pe prima, dar îți garantez că va fi ceva senzațional.

Ești scriitor, dar ești și fondator al unei edituri. Cum diferă munca de scriitor de cea la editură?

Eu mă ocup de editare rar, când simt că am chef și forță de așa ceva. O vreme, m-am ocupat de elementele vizuale din ceea ce însemna promo și marketing, dar acum mă concentrez mai mult pe idei de promovare, campanii, evenimente și PR. Sigur, ambele activități sunt solicitante, dar ceea ce fac în editură presupune mai multă interacțiune directă cu oamenii, ceea ce mi-a plăcut întotdeauna.

Ai un arsenal literar bogat. Te-ai gândit să oferi un curs de lungă durată pentru scriitorii care vor să se perfecționeze?

Mi-ar plăcea foarte mult să fac asta, dar trebuie să găsesc timpul necesar și, desigur, cursanții. Constant, cu oarecare surprindere și dezamăgire, că mare parte din oamenii ce vor să scrie, spun că vor să învețe, dar sunt foarte ușor deranjați de critică. Pentru mulți e mai important să te porți cu mănuși, iar eu nu am fost niciodată individul care să fie „drăguț” când e vorba de scriitură… Lucrez, de exemplu, cu un tip care are 22 de ani, dar posedă vocabularul unui copil de școală primară, plus ticuri verbale: „gen”, „mă înțelegi”, „îți spun sincer”, „vorba aia” etc. și nici cărțile predate în liceu nu le-a citit, dar – inevitabil, când a auzit cu ce mă ocup – mi-a spus că vrea să scrie mai multe romane. L-am ascultat prezentându-mi ideile și m-a îngrozit cât de stupide, neverosimile și neinteresante puteau fi; i-am spus asta și i-am spus că singura alternativă, dacă insistă să scrie, este să citească – MULT. Răspunsul lui a constat într-un zâmbet incomod, un „mulțumesc” fals și o ignoranță completă față de ceea ce i-am recomandat. Deci… da, dacă-mi găsești oameni care pot și vor, absolut, cu siguranță țin un curs!

Te-am putea numi deja un scriitor consacrat. Cum a fost drumul tău până aici și ce i-ai spune unui debutant?

Ceea ce am spus mai sus. Citește! Cel mai probabil nu ai vocabularul necesar. Nu ai uneltele cu care să produci o carte, să materializezi ceea ce se află în mintea ta. Am zis-o de multe ori și o repet: poți avea cea mai mișto idee, cea mai tare poveste nescrisă vreodată, dar dacă execuția este defectuoasă, ai putea la fel de bine să o arunci la gunoi. Atât eu, cât și Crux, apreciem cum este scris textul, nu neapărat despre ce este textul. Dincolo de asta, gândește-te dacă chiar vrei să fii scriitor sau dacă vrei doar să publici, pentru că a doua alternativă este ușor de realizat, cu doar o căutare pe Google. A fi scriitor, însă, presupune muncă, consum fizic, emoțional, psihic, e o hotărâre ce se ia pe viață și ce are un impact masiv asupra existenței tale.

În final, ai și câteva gânduri pentru cititori?

Mulțumesc pentru că rezistați! Faceți parte dintr-un procent foarte mic, dar puternic, pentru că ne dați forță și speranță să scriem și să publicăm în continuare, ca niște idealiști naivi ce suntem, în ciuda faptului că restul oamenilor, sistemul, politica și legile par că fac tot ce se poate pentru a ne descuraja de la activități de educație, cultură și divertisment de genul ăsta, continuăm această luptă pentru voi, cu respect și admirație.

Mulțumesc pentru interviu, Andrei, și să ne (re)auzim curând!