Ion C. Pena

Anii mei

Anii mei ca merele toamnei trec

Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;

Peste calendar, peste zile m-aplec

Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,

Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;

La bâlciuri o fată, o menajerie

Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,

Feerie de primăveri şi uimire.

Blândul Isus între copii, sunătoare

În frunza de plopi – aninată vuire.

Anii mei, lunile şi zilele mele,

Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea

Merg către unde? Şi vă scutur nuiele

În sufletul negru cum este cernirea.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,

În carnea mea cu târnăcoape.

Am să vă dau mistere şi arginţi,

Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.

Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.

Opriţi-vă cu sufletul ochean

Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri

Să vă înalţ o clipă, să vă doară.

Crepuscul de altare şi zefiri

Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni

Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,

Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.

Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne singur, vagabond,

Un cerşetor de soare şi de vise.

Voi ocoli destinul rubicond

Cu porţile de marmură, închise.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942

Scrisoare din oraş

Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,

Cu linişti mari, cu case de argilă,

Prin visul meu, prin alba dimineaţă

Te năzăresc îndepărtată şi umilă.

Eu am plecat în larguri de migdale

Din anii mici ca nasturii şi melcii

Tu ai rămas pe coastele ogale

Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.

Poate-i mai bine, dreaptă în natură

Să stai aşa de dor de catapeteasmă,

Arar să-mi joci în orele de sgură

Pe canavaua gândului mireasmă.

Prin jurul meu e colb amar şi trudă,

În creştet nici-un înger nu coboară

Cu bozi în păr nu văd o paparudă

Şi chiar regina vântului e chioară.

Căsoaie mari, cu pântece bălţate

Sudalme sure bucură peisajul,

Poemele sunt frânte, lăbărţate,

Pe vârfuri e actor cabotinajul.

Şi nimeni nu visează o minune.

Un boloboc de logică e traiul,

Pe-aici e mort şi timpul în tăciune

Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.

Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie

Dar eu te simt, comună de pe zare.

Luceafăr înălţat în veşnicie

Cu Dumnezeu în frunte şi altare.

______________________________________

Publicată în „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10, din 7 martie 1942

Metamorfoze

Acest drumeag de lespezi încâlciţi

Îmi rupe carnea goală şi trufaşă

Pe urmele a mii de neofiţi

Şi cu azur durerea mă înfaşă.

Nestăvilit’nainte mă îndemn

Urcat pe uriaşe crepuscule,

E lumea ca o amforă de lemn

Şi fluer în sărăciile-i pătule.

Hei, suflete deapururea hoinar

Opreşte la o margine de vară

Şi soarele luându-l felinar

Să trecem peste margine afară.

Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog

Acest pământ aidoma cu-o sferă

Şi voi scuipa pe mersul lui olog

De brută prăbuşită în holeră.

Nu-i voi mai cere niciun dumicat,

Nicio tingire doldora de varză

Ci-a ferecat în foame şi păcat

Îl voi lăsa să urle şi să arză.

Târziu în veacuri, poate, rătăcit

Voi reveni pe urme vechi, halucinat,

Cu altă zestre iar de peticit

Şi fi-voi jaguar sau împărat.

________________________________________

Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10 din 7 martie 1942

Lucifer

Eu navighez pe marile genuni,

Pe anii răi, pe temple de dureri.

În cîrca mea duc haite de nebuni,

Bătrîne răni şi secolii de ieri.

Cu linişti aspre nopţile întind

Strigoii-mi sar atuncea din hambar,

Arhangheli albi în stele se aprind

Şi dorul mă încearcă fără har.

De veşnicii mă sbat şi mă întorc

Să prind de cer şi aprig să-l sugrum.

Aceleaşi ape vrăjile îmi torc

Şi stau golaş în veacuri şi în drum.

Bolnav mi-e iadul plin de mucegai

Săracă fierăria de cătuşi,

Mă sfîşie mînia ca un scai

Şi blestem pe Isus de după uşi.

________________________________________

Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943

Despre autor:

Ion C. Pena (n. 1911 – d. 1944) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. Debutează în 1932 în „Revista – SO4H2″cu poezia „Alpinism”. Mai multe informații se pot găsi pe pagina dedicată de Wikipedia.