TRIBUL  MEU

Zi de zi se întind

însă nu li-i de ajuns.

Și decid să sară dar nu e suficient.

Iar de fiecare dată când încearcă

eșuează.

Suntem puțini în trib.

Aș spune aproape că tribul suntem

doi sau trei

și eu.

•••

MOTIVELE  SUCCESULUI

Ce atâta zor,

bătrâne?

În lanțul ăsta nebun,

întrebările sunt răspunsurile.

Nu te uita la mine,

sunt doar un fiu,

un tată.

•••

O  CASĂ

Cum o să ne-ngropăm la suprafață

ca să clădim o casă atât de șubredă.

O casă-n care locuiesc cei vii

și ceilalți.

O casă din fier, pietre,

cu țevi din pvc răsucite

și kilometri de cabluri

prin care trece lumina ce-i înflăcărează pe cei morți

și pe ceilalți.

Iar luna umple acești ochi goi.

•••

ALT  POD

Cu glăscioarele-alea,

cu limbile-alea nenorocite,

abia de cântă un cântec neînstare

să treacă un pod.

Pe stâlpii ăia rotunzi,

pe grinzile alea de pin îmbibate de fantome,

băieții continuă să se bată.

Nu știu că au murit de mult,

și se mai omoară o dată.

•••

CIMITIRUL

E vremea să renaștem

pentru ca mai târziu să ne bucurăm că suntem în viață.

Și e bine să știm asta din nou.

Ea-și scuipă-n palme, se-aruncă

în foc și-noată ca-n apă.

Umbra se află în spatele umbrei

într-un sistem de cutii chinezești*,

ca tot ceea ce moartea descompune,

iar pământul recompune.

Eu nu pot înota prin foc

așa, gol.

Eu nu pot învăța să fac asta din nou.

* Cutiile chinezeşti sunt un set de cutii de dimensiuni în ordine crescătoare, fiecare încadrându-se în următoarea cutie mai mare

(n. tr.).

•••

O  MĂCELĂRIE

Am început să merg pe drum

trecând dintr-o parte în alta

peste acea linie galbenă

până m-am făcut bucăți.

Când a venit noaptea, am început să zbor

pe deasupra vulcanilor în erupție.

Viteza nu contează,

nici măcar oprirea.

Dar nebunia

are mereu nevoie

de mai multă grandoare.

•••.

POEM  APOCRIF

E falsul câine

rătăcind printre câmpuri minate

de crucile rațiunii.

Dezgroapă oase

ca să le re-ngroape puțin mai încolo.

Un câine sud-american,

student, țăran,

truditor al nopții imaginare.

Înger slut, înger al gunoaielor.

E câinele artificial

ce rătăcește pe câmpii de hârtie,

sperând ca astfel să-nșele moartea.

Pe ea, cea atât de exactă

și-atât de concretă

încât nici măcar pe-acești câini nu-i mai cruță.

•••

SFÂNT,  SFÂNT,  SFÂNT

Poate că mâine-l vor întâlni

plutind de fericire pe drum,

ca frunzele subțiri și nervoase de eucalipt.

Nenorocitul

a legat câinele cu o curea veche

și l-a spânzurat pe crengile din curte.

Cu o nobilă inocență,

câinele s-a lăsat ucis.

Acum ticălosul își încuie

găinile grase, iar sârma-mpletită

sticlește sub raza geroasă a lunii.

Acum, când pieptul îi e sfârtecat de dureri.

Pentru ce.

•••

MIROS  DE  PUTRED

Vine din mare.

Da, dar de unde vine.

Vine din râu.

Da, dar de unde vine.

Vine din hazna.

Da, dar de unde vine.

Vine din oraș.

Da, dar de unde vine.

Vine din case, din cinematografe,

din mașini și din apartamente.

Da, dar de unde vine.

Vine din haine, din pat,

din scaune și din motoare.

Da, dar de unde vine.

Vine din gât, de la benzină,

de la fiarele de călcat îmblânzite, de la echilibru,

din sânge și din disperare,

de la fumul de pe apă, de la acordeonul cu clape.

Da, dar de unde vine.

De la gratiile dese

printre care nu trece nici măcar o fantomă

și de la credința coruptă

sau de la evantaiul care împinge, care aduce,

care continuă să aducă,

acel inexplicabil miros de putred.

_____________________________________________

       Daniel  CALABRESE  e un poet argentinian născut în ziua de 23 august 1962 în localitatea Dolores din provincia Buenos Aires, dar stabilit în Chile.

       Cu prima sa carte,  La  faz  errante/ Fața  rătăcitoare  (1990), a obținut Premiul Alfonsina Storni. Acesteia i-au urmat  Futura  ceniza/ Viitoarea  cenuşă  (1994),  Escritura  en  un  ladrillo/ Scriere  pe  o  cărămidă  (1996),  Singladuras/ Călătoriile  (1997),  Oxidario/ Oxidariul  (2001,  Premiul Fondului Național al Artelor) şi  Ruta  Dos/ Traseul  Doi  (2013 şi 2017), care a câştigat Premiul Revistei Cărților în Chile şi a fost publicată în colecția editurii Visor din Madrid, cu o prefață semnată de marele poet Raúl Zurita. Ediția italiană a fost nominalizată la Premiul Internațional Camaiore între primele cinci cele mai merituoase volume de poezie străine.  Compás  de  espera/ Pauză  de  aşteptare  (2022)  e cea mai recentă carte a sa şi are drept punct de plecare experiența  trăită ca soldat adolescent în timpul războiului Malvinelor.

       Versurile lui Daniel Calabrese au fost publicate, până în prezent, în volume de autor sau în antologii, în peste zece țări, iar o parte a operei sale a fost tradusă în italiană, engleză, franceză, portugheză, bulgară, chineză şi japoneză.

       Daniel Calabrese e, de asemenea, întemeietorul şi directorul Revistei Hispano-Americane de Poezie „Ærea” şi membru în Consiliul Internațional al Fundației Vicente Huidobro.

                Traducere și prezentare: Costel  DREJOI