Valsul inimilor

Sufletele ne-au dansat pe ritmuri de vânt
Împreună pe ringul naturii
Pe cel mai frumos cântec de pe Pământ
În sincron cu frunzele-n mii de nuanțe.
Pe portativul munților, răsună pure romanțe.
Nu există compozitor mai desăvârșit
Și versuri mai potrivite,
Fără cuvinte omenești, cuvinte otrăvite.
Iar lumea mea e atât de frumoasă
Pentru că tu exiști în ea.
Dar florile cele mai frumoase
Ofilesc la prima secetă
Și-ntr-o zi ai să pleci.
Și-ai să lași în urmă
Fiecare cântec fără cuvinte
Pe care sufletele-au dansat,
Fiecare pas pe care l-am așezat împreună
Și fiecare secundă în care am tânjit
Să te pot ține de mână.
Ochii mei rugători îți vor cerși
O ultimă îmbrățișare,
O ultimă mângâiere,
Dar tu te vei întoarce și vei ignora
Și ultima lor scânteiere.
Iar ei se vor pierde în întuneric
Urmărindu-ți umbra în lumina lunii.
Liniștea s-a transformat în tăcere.
A fost un dans himeric.
M-ai lăsat să cad de pe marginea lumii.

Domnișoara în turcoaz

Semințe de zâmbet.
Obrajii tăi mov – sufletul meu.
Picături în marea transparentă –
– sunetele vocii tale,
Cuvinte pierdute pe valuri.
Transplant de suflet,
Nicio cicatrice!
Doar mâinile tale pe umerii mei.
Doar cântecul inimii peticite în grabă
Răsună în adâncuri și cer.
Ce cauți acolo? Pleacă! Mai stai!
Măcar câteva clipiri umezite.
Ce ne-lucruri ciudate!
Aștept să răspunzi la întrebări
Pe care nu ți le-am pus niciodată.
Ce visuri! Trandafiri și felii de pepene roșu…
Degeaba ții ochii deschiși când e beznă!
Ce simplu! Diminețile vieții
Cu resturi de tine,
Cu litere ascunse, pierdute, de neuitat,
Printre aburi de ploaie călduță de toamnă.
„Rămas bun!”, „Adio!”, „Ce faci?”,
Pe-o bancă c-o domnișoară-n turcoaz.

Despre autor:

Florin Irimia

În vârstă de 32 de ani, autorul se află la debutul său într-o revistă literară. Pasionat de literatură încă din copilărie, a cochetat cu poeziile și textele de dimensiune redusă, fiind atras de temele și valorile romantice.