Nuntă în cer

Când anii grei se-ndoaie eu nu preget
Îmi țes din amintiri cunună-aleasă
Și clipele-mi se fac inel de fum pe deget
Încet suspin a timpului mireasă.

Eternitatea îmi surâde într-o doară
Într-un sicriu trecutul reînvie
Nici îngerii nu trebuie să moară
La ceas pribeag de sfântă nebunie.

Stăpânul nemuririi-mi este mire
Pe brațul lui adorm visând la viață
O preacurată, dulce devenire
De pleoape-nfiorată mi se-agață.

Încremenire

Un înger a mușcat din miezul nopții
Într-o odaie a tăcut un ceas
Și soarele a tresărit în somn
O umbră a făcut un pas.

Un felinar s-a stins la colț de stradă
O carte a rămas deschisă
Un fluture a suspinat
Pe-o rochie albă, neatinsă.

Un înger a mușcat din miezul nopții
Și noaptea a scâncit ușor
Un om a zăvorât un suflet
La temelia unui dor.

Memento Vivere

Tristețea mi s-a așezat pe-un gând
Și-a ațipit pe vârful lui ca într-o barcă
Neîntoarcerile au suspinat pe rând
O ușă s-a deschis deasupra-mi parcă…

Din cer a coborât un braț subțire
Țesut din întâlniri pribegi de curcubee
Și m-a chemat blajin înspre trezire
Cuvintele-mi s-au înălțat ca niște zmee.

Și parcă mi-am uitat nedevenirea
Și am zburat și eu frivol cu ele
În piept mi s-a-nfoiat atunci uimirea
Când m-am văzut de-odată printre stele.

Celor ce iubesc în taină

Ziua se frânge sub apăsarea nopții
Ca un grăunte de nisip strălucitor
Vântul dansează pe-o geană de lumină
Clipa oftează pe-un gând rătăcitor.

Iar în odaia veche, o tânără fecioară
Își despletește timpul pe-un umăr sidefiu
Cu anii tinereții își împresoară trupul
Eternitatea-și cântă cu glas trandafiriu.

Căci tânăra-i născută din vuiete de stâncă
Și neasemuite împreunări de valuri
Din strigăte de ape și lacrimi înspumate
Din șoapte de iubire uitate lângă maluri.

Sfios, de la fereastră, un tânăr o privește,
Cu ochii de tăciune și suflet pustiit
Pe frunte i se stinge o candelă de vise
De gene îi anină un dor neostoit.

În taină îi sărută cochilia urechii
Și pieptul îi tresare când îi zărește chipul
Din umbra ei se-nfruptă cu sete-amețitoare
Din depărtări îl cheamă nepieritor nisipul.

Dar tânăra craiasă a mărilor măiastre
Suspină și se frânge la țărmul amăgirii
Un altul o-nfioară și-i tulbură adâncul
De dragul lui și-ar vinde povara nemuririi.

***
Noaptea se așterne la căpătâiul zilei
Singurătatea ațipește-ntr-o odaie
O fată și-un băiat își caută somnul
Iubirea nu-i decât un joc de paie.

Teodora Gheorghe este scriitoare și traducătoare. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi Masteratul de traducere a textului literar contemporan, din cadrul Universităţii Bucureşti. A publicat poezii, povestiri, recenzii, cronici de teatru şi de eveniment în mai multe reviste și publicații culturale şi are o pagină dedicată pe site-ul Institutului Cultural Român.
Ȋn 2012 a obținut premiul „Best Of” la secţiunea Poezie a concursului naţional de debut „Incubatorul de condeie”, urmat de apariţia primului său volum de poezie „Moartea era un iepure şchiop”, un an mai târziu, la editura Karth. Volumul a fost nominalizat la Premiile naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu”.
În 2018 a văzut lumina tiparului volumul său de proză scurtă „Întâmplări despre niciodată – 7 povești neobișnuite despre singurătate” (ed. Eikon).