MAMA FĂRĂ ANOTIMP
Te-am cunoscut când erai primăvară
Și-n părul tău bălai aveai sclipiri de soare
Atunci eu m-am îndrăgostit întâia oară
De tine, mamă, în lume fără- asemănare.

M-ai strâns la pieptul tău și zi și noapte
Precum un scut, iubirea ta statornică m-a ocrotit
Ai pus semnul egal ș-ai scris eternitate
Chiar dacă vremea fremăta necontenit.

Pe tâmple apoi vara ți-a așezat cunună
Din flori de câmp, însă la tine-n piept
Se adunau tăcut nori tulburi de furtună
În timp ce Dumnezeu mă învăța să iert.

Din cioburi de lumină ți-am cusut armură
Tu, gardianul meu, să poți să mai reziști
Acum când toamna s-a oprit la tine-n bătătură,
Iar ochii tăi îmi par din ce în ce mai triști.

Parcă miroși a mir, îmi ești sfântă icoană
Îmi ești ceea ce am mai drag pe-acest pământ
Și-am să mă-ntorc la tine-n fiecare iarnă
Când teama-ți viscolește în suflet și în gând.

MAMĂ, UNIVERSUL MEU
Cine te-a plămădit pe tine , mamă
Cu trup firav de lut și suflet sfânt
A încercat trudind de bună seamă,
Ca Universul să-l cuprindă într-un cuvânt!
Când zorii zilei mângâie fereastra,
Tăcut la căpătâiul meu deja veghezi
Iubirea-ți luminează toată casa,
Iar eu mă pierd în ochii tăi cei verzi.

Glasu-ți blajin mă poartă în copilărie,
Parcă te-aud spunând din nou povești
Iar eu mă simt din ce în ce mai vie
Și-I mulțumesc Lui Dumnezeu că încă EȘTI!

Ce timp frumos avem noi împreună!
De s-ar putea să fie-așa mereu.
Miroși a flori de tei și vreme bună,
Când, după ploaie, se naște-un curcubeu.

Fără să ceri nimic, tu-mi ești minunăție
Din alte vremi, când cerul a hotărât așa:
Din două aripi, una să mi-o dai mie,
Ca împreună numai, noi să putem zbura!

NICOLETA
Îmi doarme Nicoleta fără caznă,
În așternutul alb, brodat de in
E un copil frumos ca o icoană,
La care cu iubire mă închin.
Somnul tăcut pe îndelete o stăpânește
Ochiul închis ascunde un vis mai mare
De printre ramuri soarele-i zâmbește
Ei, dintre flori cea mai frumoasă floare.

Pe semne că se simte fericită,
Un zâmbet cald pe buze-i încolțește
Cum să opresc din rostu-i astă clipă
Când la fereastra-mi soarele mijește?

Cum să îi strâng mânuțele muncite
La pieptul meu de mama fremătând prin veac
Iar gândurilor sale peste fire peticite,
Doamne, cum aș putea să le găsesc un leac?

Urgia ce la poarta-i foc și pară
Și-ar vrea cu totul s-o înghită
Nu poate să o facă să dispară
Din lumea în care ea e fericită.

Atunci o las în somnu-i binecuvântat,
O mângâi de departe cu a mea privire
Și îmi repet strângând din dinți că e păcat
Celor mai inocenți să nu le dăm iubire.

LA NOI, ÎN SAT (CÂRJA)
A îmbătrânit satul și-i trist bădie,
Copacii îndoiți de vremi își scutură tăcut durerea.
Pe ulițe nu râd copii, nu-i veselie,
Și-n colbul răscolit de vânt pășește doar tăcerea.

Degeaba mă tot uit la fiecare poartă,
Nu-i umbră de bătrânii care priveau cu grijă
Cărările pe care se întorceau feciorii altădată,
Păstrează doar ecoul ruginit de la o birjă.

Iar cumpăna de la fântâna e mereu în sus,
Căci apa i-a secat și pietrele-s uscate
Fecioare cu cosițe pană la brâu s-au dus,
Să-și oglindească chipul îmbujorat în altă parte.

Crucea unui erou din vechiul țintirim,
Secătuită a rămas de atâta arșiță sub soare
Iar mărăcinii au îmbrățișat pios un heruvim,
Care blajin privește în marea depărtare.

Acolo unde obosit pământul vrea să se odihnească,
Iar norii fără vlagă, ca paserile se călătoresc
Lăsând uitării o vatră bătrânească
Și țăranii, pe care doar cu sufletul astăzi îi mai zăresc.
LUCRURI VECHI
Lucruri vechi, oale, ulcele,
Plămădite din lut ars,
Ce să fac Doamne cu ele?
De la părinți mi-au rămas.

Lucruri vechi, covata spartă,
Ani la rând ea a dospit
Pâinea sfântă și curată,
Care pe noi ne-a hrănit.

Lucruri vechi, securea tatei,
Când lemne el aducea
Din pădure, de departe
Să nu-mi fie iarna grea.

Lucruri vechi, plug ruginit,
Uitat printr-un colț de curte
Știu că mult ai mai trudit
Tras de boi cu stea în frunte.

Lucruri vechi, ștergar cusut
De mâini blânde, pricepute
Când tata n-a mai putut,
Sudoarea i-ai șters pe frunte.
Lucruri vechi, lampă gălbuie,
De lumină nu ai parte
Seri la rând mi-ai dat-o mie
Ca să pot să învăț carte.

Lucruri vechi din iarmaroc,
Icoană sfântă ornată
Lemn cioplit și busuioc
Tu îmi cunoști viața toată.

Casă veche, pereți goi,
Sufletul încet se stinge
Veniți părinți înapoi,
Dorul a-nceput a plânge!

CV literar

Nume și prenume: Nechifor Oana Irina
Locul și data nașterii: Bârlad, jud. Vaslui, 22.03.1980
Preocupări literare: poezii apărute constant în paginile revistei ”Viața noastră”; unele dintre acestea au fost publicate și premiate în antologia ”Voi sunteți lumina lumii!”
Debut literar: Publicația Cenaclului Literar Mihai Eminescu Bârlad-”Foaie de Cenaclu” (Nr.6/februarie 2019)
Premii obținute: Secțiunea versuri- Mențiune II, la concursul de creație literară, ediția a IV-a, ”Voi sunteți lumina lumii!”(2023); Expoziția Internațională-Concurs ”Învingător prin artă” Ediția a XIII-a, Secțiunea versuri, Premiul I (2023). Secțiunea proză-Mențiune și Secțiunea Versuri-Premiul II, la concursul de creație literară, ediția a III-a, ”Voi sunteți lumina lumii!”(2022); Expoziția Internațională-Concurs ”Învingător prin artă” Ediția a X-a, Secțiunea versuri, Premiul I(2019);
Proiecte de viitor: continuarea colaborării cu revista ”Viața noastră”, publicarea unui volum de poezii și povești pentru copiii din învățământul primar și preșcolar.