Elogiu iubirii

Te-aș descrie în cuvinte însă ochii tăi

sunt prea profunzi ca mâzgălitul de peniță

să poată-nchipui fidel.

M-aș înfrupta din buzele tale de o mie de ori și de fiecare dată aș cere o porție la pachet pentru momentele de cruntă înfometare.

Ne-am iubi pe fiecare petală de trandafir și din dragostea noastră s-ar naște zeci de buchete parfumate

pe care apoi le-am trimite prin poștă visurilor în cele patru zări senine.

Și ne-am dori ca-n prima clipă a păcatului Edenic.

Te-aș aduna din bucățele și cu lauri ne-am încorona zei peste Egipt,

Să secete o lumea-ntreagă de setea iubirii pe care ți-o port.

Spectacol în Brumar

S-au deschis porțile grădinii de trandafiri a iernii

și sute de muscali au luat pavajele de rouă într-un dans al tălpilor goale.

Se descalță cu toții de ființă și umblă bezmetici

doar în carcasele de carne putregânde

Ce-mprăștie-n grădină damful morții.

Pe dealul unei Golgote desfrânate, patru lalele fac parada modei,

în hainele lor focoase, se travestesc în margarete.

De prin mesteacănul bătrân, ce crengile-n reverențe și le-apleacă,

se mai aude-un glas de mierlă, îmbătrânită, cocârjită.

Este soprana actului întâi, dar vocea ei cândva senină e plină acum de imprecații.

Cine avea s-o mai plătească când la spectacole nu vine nimeni?

În grădina de trandafiri a ideilor, e și mai mare debandadă.

Nimeni nu prea s-asculte ori măcar să înțeleagă.

Cu toții vor să mai trăiască încă o vară, încă o toamnă, înc-o renaștere a lumii.

Dar pământul vrea să moară, să devină un nimic

Pentru că nimicnicia e mai bună decât orice.

Ploaie de azi

Plouă peste culmi de zare

în ropote roșu-sângeriu, în semn al iernii

prin bălți se borșește mustul,

vinul, sângele divin.

O bătrână încearcă să aprindă

o lumânare la mormântul fiicei prăpădite,

a trecut mult timp de când

s-a cununat cu lutul,

 de când viermii i-au dansat la nuntă,

de când rochia scheletică s-a murdărit.

Plouă peste orașul îngălbenit de boală.

Creaturi ftizice se țin de garduri și

tușesc în batista blestemată.

Dintre nori soarele n-ar vrea să se ivească

și să-ncingă bășicile uitate peste drum,

nici vântul nu vrea să mai sufle,

să nu împrăștie din moarte.

Însemne

M-așez acum pe banca de sub nuc.

Afară-i frig, dar frig este și-n mine.

Îmi scot condeiul și mă las pierdut în gând,

La clipe ce au fost, ce au să mai fie.

Din nucul cel bătrân au început să cadă frunze,

La fel cum veșnicia, tristă, își pierde anii

Afară-i frig, dar frig este și-n mine.

În pagină aștern  iubiri pierdute.

Despre autoare:

Sorana Maria Ilie (n. 2002, Buzău) este scriitoare de literatură contemporană (poezie, proză), student-filolog la Facultatea de Litere și Științe din Ploiești, editor și redactor de carte, colaborând în 2020 cu revista POV21, atât în calitate de editor cât și de jurnalist, cu autori precum Raluca Iacob (autoarea romanului „Păcate Arse”), Oana Nicoleta Boabeș (coordonatorul blog-ului „Petale de cerneală”).

A debutat în revista școlară „Metronom” din cadrul Colegiului Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău în 2018 cu poezii și fragmente de proză scurtă. În 2022 a publicat primul volum de poezie, în limba engleză, „When the night stops falling” ( Amazon.co.uk, 2022), în prezent lucrând la un al doilea volum ce va completa seria și a unui volum despre impactul overthinking-ului asupra noastră. A colaborat cu reviste precum Proezia și eCreator, unde a publica poezii și fragmente de proză.