Harper Lee ( n. 28 Aprilie 1926 – d. 19 Februarie 2016) a fost o scriitoare americană, cunoscută internațional pentru romanul său Să ucizi o pasăre cântătoare, publicat în 1960 și câștigător al premiului Pulitzer în 1961.

            În anul 2007, Harper Lee a fost decorată cu Medalia prezidențială a libertății, în semn de recunoștință pentru contribuția sa literară.

            Harper Lee a făcut parte dintr-o familie numeroasă, aceasta fiind cea mai mică din cei patru copii ai cuplului Frances – Amasa Lee. Mama sa, Frances Cunningham,  a fost toată viața casnică, ocupându-se de creșterea și educația copiilor. Tatăl lor, pe de altă parte, a prestat mai multe munci, fiind pe rând editor de ziar, om de afaceri și chiar avocat.

            Urmând cursurile liceului Monroe County, tânăra Lee devine pasionată de literatura engleză. După ce a absolvit liceul în 1944, la fel ca sora ei cea mai mare, Alice Finch Lee, Harper Lee a urmat timp de un an cursurile Colegiului Huntingdon din Montgomery, doar femei, apoi s-a transferat la Universitatea Alabama din Tuscaloosa, unde a studiat Dreptul timp de câțiva ani. Tânăra Lee a scris, de asemenea, pentru ziarul universitar (The Crimson White) și pentru o revistă de umor (Rammer Jammer), dar spre marea dezamăgire a tatălui ei, ea a abandonat cursurile cu doar un semestru înainte de absolvire.

            În 1949, Lee se mută la New York unde se angajează în diferite domenii, prima dată ca librar, apoi ca agent de turism, găsind orice moment prielnic pentru a scrie.  După ce publică câteva nuvele, Lee îl cunoaște pe Maurice Crain, în toamna anului 1956, cel care avea să îi devină agent și prieten până la moartea acestuia câțiva zeci de ani mai târziu.

            Să ucizi o pasăre cântătoare va fi publicată în 1960, având un succes imediat, fiind introdus în programa școlară pentru gimnaziu și liceu din Statele Unite și devenind un roman reprezentativ pentru literatura americană modernă. Tocmai de aceea, în 1961, la doar un an de la apariție, Să ucizi o pasăre cântătoare câștigă premiul Pulitzer.

Maycomb era un orăşel vechi, dar de când îl ţin minte arăta ca un târg îmbătrânit, obosit. Când ploua, străzile se transformau într-o mâzgă roşie; iarba năpădise trotuarele, tribunalul din piaţă cădea în ruină. Pe atunci, era parcă mai cald decât acum: vara, turbau câinii de zăduf; în piaţă, catâri costelivi înhămaţi la carele cu coviltir adăstau gonind muştele, la umbra înăbuşitoare a stejarilor de Virginia. Dimineaţa pe la nouă, gulerele scrobite ale bărbaţilor erau fleşcăite. Doamnele luau o baie înainte de amiază, alta după somnul de la ora trei, iar pe înserat arătau ca nişte prăjituri cu glazură de sudoare, pudrate cu talc parfumat.

 Pe vremea aceea, oamenii se mişcau agale. Străbăteau piaţa şi, cu paşi legănaţi, intrau şi ieşeau fără nici e grabă din prăvăliile înşirate în jurul ei. Ziua avea tot douăzeci şi patru de ore, dar părea mai lungă. Nimeni nu era grăbit, fiindcă nimeni nu avea unde se duce, nu avea nimic de cumpărat şi nici cu ce să cumpere, n-avea ce vedea dincolo de hotarele  comitatului Maycomb. În schimb, pentru unii, epoca  aceea era plină de un optimism nedesluşit: comitatul  Maycomb aflase nu de mult că nu avea a se teme de  altceva în afară de însuşi sentimentul de teamă.[1]

            .

            În incipitul romanului, Scout Finch subliniază lentoarea orașului în care locuiește, căldura din Alabama și vechile obiceiuri de care oamenii nu s-au descotorosit încă: folosirea pudrei de talc și a gulerului la cămașă. Bătrânețea orașului, reconciliată prin ochii lui Scout creează o imagine madeleinică, aducătoare de amintiri.

            Acțiunea romanului se desfășoară de patru ani, vocea naratorială fluctuând asemenea unui grafic cardiac între perspectiva tinerei Scout de la început și adulta de mai târziu ce rememorează anii copilăriei. Structural, însă, Să ucizi o pasăre cântătoare este un roman circular, povestea terminându-se, aidoma drumului din romanul lui Rebreanu, așa cum începe. 

            Evenimentele sunt relatate asemenea unui „jurnal de existențe”, întâmplările nu sunt narate cronologic, apelându-se în schimb la memoria afectivă a lui Scout. Dacă romanul se deschide cu imaginea lui Jem și a brațului său rupt, cititorul nu are timp să se familiarizeze cu tragica situație a personajului, ci este purtat, prin portalul imaginar al memoriei, într-un trecut semnificativ în care sunt relatate evenimentele care au dus la accident, precum și istoria familiei Finch. 

            Din punct de vedere structural, Să ucizi o pasăre cântătoare este un roman circular: povestea începe acolo unde se termină.  Dill domină partea incipientă a romanului: el este doar un rezident pe timp de vară, fără vreo legătură cu lumea matură din Maycomb. Pe măsură ce această lume matură începe să  se afirme mai târziu în roman, Dill dispare din poveste. Romanul își însușește imaginea jună a copilăriei lui Dill și face doar aluzii la problemele profunde și mature, care îi vor afecta pe Jem și Scout. Una dintre temele centrale din Să ucizi o pasăre cântătoare este procesul de creștere și maturizare a personajelor, narațiunea ajungând treptat să reflecte pierderea inocenței, odată ce acțiunea romanului avansează spre o parte mai întunecată.

„— Dacă n-ar trebui să stau, aş şterge-o, Jem, cucoana aia a naibii zice că Atticus m-a învăţat să citesc şi că nu trebuie s-o mai facă…

 — Lasă, Scout, nu te necăji, mă îmbărbătă Jem. Învăţătorul ne-a spus că domnişoara Caroline aplică o metodă de predare nouă, învăţată la universitate. O să fie introdusă curând în toate clasele. Cu metoda asta, n-ai nevoie să mai toceşti din carte ― e ca şi când, dacă vrei să înveţi despre vacă, te duci să mulgi una, şi gata, pricepi?

— Da, Jem, dar eu nu vreau să învăţ despre vacă, eu…

 — Ba trebuie. Trebuie să înveţi despre vacă, fiindcă asta are o strânsă legătură cu viaţa comitatului Maycomb.”[2]

            Neplăcuta primă zi de școală a lui Scout are un scop triplu în roman: provoacă cititorul să simpatizele felul de a fi al naratorului, oferă o nouă perspectivă asupra torturantei ierarhii sociale ale Maycombului și prezintă substratul societății de la acea vreme evidențiindu-se teme precum copilăria, educația, stereotipia. În primele sale interacțiuni cu Domnișoara Caroline, Scout ajunge victima lipsei de experiență a profesoarei. Deși se străduiește și are răspunsuri bune, aceasta primește numai pedepse la schimb.

            În incipitul romanului, greșelile bine intenționate ale lui Scout ( divulgarea sărăciei lui Walter, criticarea acestuia) sunt sancționate prin mustrări dure din partea adulților, evidențiindu-se contranstul dintre lumea copilăroasă din care Scout obișnuia să facă parte și cea a maturității din care se aștepta să facă parte acum. Aceste conflicte se așază ca un tipar pentru dezvoltarea lui Scout. Deși greșește, aceasta nu o face cu rea intenție, încercând în același timp, pe cât se poate, să nu permită răului din jur să o influențeze.

            Domnișoara Caroline o pedepsește pe Scout pentru că nu poate accepta faptul că protagonista știe deja să citească și să scrie, deoarece se află în opoziție cu felul de predare pe care aceasta a fost învățată să îl aplice. Felul optuz prin care profesoara se raportează la lume își are exponentul în perioada comunistă din România.

            Aventurile lui Jem și Scout alături de Dill și de spectrul lui Boo Radley sunt prezentate în continuarea romanului.  Boo Radley este o himeră, un personaj a cărui relevanță în roman este necunoscută, dar care are rolul de a menține cititorul interesat de poveste. Boo își face simțită prezența în roman în mai multe moduri: cadourile încep să apară sub pomul Radley și, cu toate că Scout nu își dă seama cine le-a pus acolo, cititorul poate ghici cu ușurință că este Boo. Domnișoara Maudie oferă o perspectivă asupra originilor lui Boo, prezentând povestea sa cu o notă de subiectivism. Acesta disprețuiește toate superstițiile legate de forma demoniacă a lui Boo, pe care nu le consideră veridice.

            Boo Radley este una dintre numeroasele victime care populează cartea a cărui titlu, Să ucizi o pasăre cântătoare, sugerează distrugerea fizică și psihică a unei ființe nevinovate. De fapt, ca un copil dulce și mic aparent înnebunit de un tată obsedat păcate și răzbunări inutile, Boo simbolizează pierderea inocenței pe care cartea, în ansamblu, o dramatizează. Pentru copiii care mai întâi îl tratează ca pe o superstiție și un obiect de luat în râs, dar mai târziu ajung să-l privească ca pe o ființă umană, Boo devine un reper important în dezvoltarea lor treptată și  ulterior în atingerea maturității.

            În articolul pentru revista Universității Rochester, Thomas DiPiero discută despre problematica bivalenței statutului de copil și respectiv de adult și respectiv despre importanța identității umane, admițând că:

Acele metafore populare care pun problema înțelegerii identității umane și a perspectivei par echivalente, dar diferența dintre ele constă în  distincția dintre  lumea privită prin ochii adolescenților și  lumea privită prin ochii adulților. Să te încalți cu pantofii altcuiva este o joacă de copii. Toată lumea a făcut asta și este o diversiune fără consecințe, la fel ca jocurile de rol de care copiii Finch și prietenul lor Dill se bucură pe gazonul din fața casei. Dar să intri în pielea altcuiva este cu totul altă poveste – este imposibil.[3]

            Titlul romanului are într-o mică parte legătură cu întâmplările relatate, însă poartă o mare greutate simbolică. În această poveste a inocenților corupți de rău, acest sturz zeflemitor ajunge să reprezinte ideea de inocență. Astfel, a ucide o pasăre cântătoare înseamnă a distruge inocența. De-a lungul cărții, o serie de personaje (Jem, Tom Robinson, Dill, Boo Radley, Mr. Raymond) pot fi identificate ca sturzi zeflemitori – inocenți care au fost răniți sau distruși prin contactul cu răul. Această legătură între titlul romanului și tema sa principală este explicată de mai multe ori în roman: după ce Tom Robinson este împușcat, domnul Underwood compară moartea sa cu „cu masacrarea fără sens a păsărilor cântătoare”[4], iar la sfârșitul cărții Scout crede că, să-l rănești pe Boo Radley „ar fi ca şi cum ai vrea să ucizi o pasăre cântătoare”[5]. Cel mai important, domnișoara Maudie îi explică lui Scout: „păsările cântătoare nu fac altceva decât să cânte, spre desfătarea noastră. Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-şi fac cuibul în lanurile de porumb, în schimb îşi pun tot sufletul cântând pentru noi. De asta e păcat să ucizi o pasăre cântătoare.”[6] Faptul că numele de familie al lui Jem și Scout este Finch (un alt tip de pasăre mică) indică faptul că sunt deosebit de vulnerabili în lumea rasistă din Maycomb, care adesea tratează cu duritate fragila inocență a copilăriei.

            Prezentat inițial ca un ciudat și un lunatic, Boo Radley continuă să câștige simpatia copiilor pe parcursul romanului, fiind unul din sturzii zeflemitori, victime ale degradării sociale. Lee folosește o tehnică eliptică pentru a relata povestea lui Boo – apelând la sugestie pentru a păstra sub o notă criptică adevăratele intenții literare. Cititorul trebuie să citească printre rânduri – deducând, de exemplu, că Boo Radley a fost cel care a reparat pantalonii lui Jem și a pus cadourile în copac.

            Intriga cărții are loc în capitolul nouă, când Scout află de la alți copii că tatăl ei îl apără pe un bărbat de culoare, Tom Robinson, care a fost acuzat că a agresat-o pe Mayella Ewell, o femeie albă. Când vecina lui Jem, doamna Dubose, hărțuiește verbal copiii în legătură cu munca tatălui lor, Jem ripostează distrugându-i grădina. Drept pedeapsă, i se cere să-i citească doamnei Dubose, iar Atticus dezvăluie că este o dependentă de morfină hotărâtă să-și depășească dependența înainte de a muri. Acest episod dezvoltă în continuare ideea de a câștiga empatie pentru ceilalți prin înțelegerea situațiilor lor. De asemenea, introduce conceptul de curaj ca aderare la un principiu cu un mare cost personal. Admirația lui Atticus față de hotărârea doamnei Dubose de a muri „liberă” răsună mai târziu în admirația lui Scout față de convingerea sa și față de valorile sale, chiar și cu un potențial cost. Această convingere este afișată atunci când își petrece noaptea păzind celula lui Tom. Comunitatea albă din Maycomb este revoltată și încearcă să-l linșeze pe Tom, dar Scout îi salvează pe acesta și pe Atticus întrerupând posibila crimă și amintindu-le mulțimii de propriii copii.

            Punctul culminant al cărții are loc la încheierea procesului lui Tom și la emiterea verdictului juridic. La proces, Scout și Jem se strecoară și stau cu spectatorii de culoare, deși Atticus le-a interzis să participe. În apărarea sa, Atticus stabilește că Tom nu a atacat-o fizic pe Mayella și sugerează că, de fapt, Mayella l-a abordat pe Tom pentru sex și tatăl Mayellei, Bob, a bătut-o când i-a văzut împreună. Întrebând-o pe Mayella cu privire la circumstanțele familiei ei, Atticus pictează un portret mai sumbru, mai supărător al lui Maycomb decât descrierile anterioare ale orașului făcute de Scout, dezvăluind diferența economică dintre familii, precum familia Finches, dar și Ewells, cei săraci. În ciuda apărării lui Atticus și a credinței implicite a judecătorului în inocența lui Tom, acesta îl condamnă pe Tom în ciuda așteptărilor noastre că binele va triumfa răului. Scout este șocată de verdict, iar contrastul dintre surprinderea ei și demisia tatălui ei dezvăluie câte iluzii despre lume mai are Scout să descopere. Mai târziu, Tom este împușcat în timp ce încearcă să scape de închisoare. Acest eveniment subliniază cât de mult greșește sistemul de justiție față  de Tom și comunitatea neagră din Maycomb. Atât Scout, cât și Jem trebuie să împace noua lor înțelegere a lumii cu idealismul și standardele morale înalte ale tatălui lor.

            Deznodământul a cărții are loc de Halloween, la câteva luni după proces. În ciuda condamnării și morții lui Tom, Bob Ewell se simte umilit de evenimentele procesului și caută să se răzbune pe văduva lui Tom, precum și pe judecător. În urma concursului de Halloween, Bob îi atacă pe Scout și pe Jem, rupându-i brațul lui Jem. Boo Radley îi salvează ucigându-l pe Bob cu propriul cuțit. Reapariția lui Boo arată cum comunitatea poate fi o forță de protecție puternică, atenuând critica socială a secvenței procesului. Cu toate acestea, recluziunea lui Boo și decizia lui Atticus de a spune că Bob Ewell a căzut pe propriul cuțit demonstrează, de asemenea, că acești doi bărbați încă percep comunitatea ca pe o entitate riscantă, potențial distructivă. Bunătatea lui Boo îi restabilește oarecum credința lui Scout în umanitate, iar afirmația ei că nimic nu este cu adevărat înfricoșător decât în ​​cărți sugerează că se simte pregătită să înfrunte lumea.

            Consider că această carte este un must-read pentru oricine, indiferent de vârstă, fiind structurată sub forma unui bildungsroman. Teme precum rasismul și discriminarea sunt concepte cu care societatea se luptă până și în ziua de azi, iar citirea acestei cărți oferă o altă perspectivă asupra acestora.Ceea ce astăzi se întâmplă în Ucraina sau în Fâșia Gaza sunt doar câteva dintre atrocitățile pe care copiii și femeile din romanul lui Harper le îndurau la acea vreme. „Să ucizi o pasăre călătoare” este un tratat non medical de vindecare a stereotipiei, a rasismului și a entocentrismului care va schimba cu siguranță felul în care priviți lumea din jur.

---

[1]  Harper Lee, Să ucizi o pasăre cântătoare,  Polirom, Iași, 2014, Traducător: Tatiana Maliță, pp 6-7

[2]  ibidem, p. 26.

[3]  Thomas DiPiero, Two Ways of Looking at a Mockingbird, Vol. 73, No. 1, University of Rochester, 2010, https://www.rochester.edu/pr/Review/V73N1/0311_mockingbird.html, accesat la data de 19.11. 2023.

[4] Harper Lee, op. cit., p. 362.

[5] ibidem, p. 418.

[6] ibidem, p. 135.

Despre autoare:

Sorana Maria Ilie (n. 2002, Buzău) este scriitoare de literatură contemporană (poezie, proză), student-filolog la Facultatea de Litere și Științe din Ploiești, editor și redactor de carte, colaborând în 2020 cu revista POV21, atât în calitate de editor cât și de jurnalist, cu autori precum Raluca Iacob (autoarea romanului „Păcate Arse”), Oana Nicoleta Boabeș (coordonatorul blog-ului „Petale de cerneală”).

A debutat în revista școlară „Metronom” din cadrul Colegiului Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău în 2018 cu poezii și fragmente de proză scurtă. În 2022 a publicat primul volum de poezie, în limba engleză, „When the night stops falling” ( Amazon.co.uk, 2022), în prezent lucrând la un al doilea volum ce va completa seria și a unui volum despre impactul overthinking-ului asupra noastră. A colaborat cu reviste precum Proezia și eCreator, unde a publica poezii și fragmente de proză.