Marius-Sorin Enache

Abia își așezase doza de Ciucaș pe măsuța din sufragerie, când la ușă s-a auzit o bătaie puternică. Pufnind din nări, și-a împins băutura cu degetul și aproape că a fugit către sunetele exasperante. Totul a durat câteva secunde, dar gândurile parcă-i clocoteau sute de vieți. Foarte puține, căci imediat a apăsat pe clanță și a tras ușa până la perete.
— Primiți cu Boboteaza?
Era un preot, poate cea mai bună variantă de apariție în fața ochilor săi. Să fi fost un semn? s-a gândit cât timp îl privea de sus până jos. Barba aia lungă, chipia aia insuportabilă, ochelarii de tocilar, posibilul trecut de informator al securității — toate calitățile pe care se aștepta să le aibă orice fiu al credinței absolute și absurde. Îi ura, incontestabil, dar uite că acum avea să își pună față în față așteptările cu realitatea.
— Primesc. Veniți după mine.
Preoții, din câte știa, aveau de obicei câte un aghiotant sau doi după ei. Cum se făcea că fix de data asta era singur, singurel? Singur, cu o cruce din lemn și cu un buchet de rădăcini maronii, ude cu saliva Domnului, probabil. Dacă ar fi fost un preot veritabil, care să urmeze niște dogme și să îi iubească fără fund pe toți consumatorii de aer, cu siguranță nu ar fi fugit din casa lui. Nu, era sigur de asta. Așa că l-a adus în sufragerie, unde preotul parcă a sughițat când a văzut ce era lângă măsuța pe care se afla berea.
Un bărbat, cu părul ca omătul amestecat cu noroi, mort de-a binelea, cu nasul înfipt în covor și ceafa plină de sânge.
— Luați loc pe scaun, vă aduc o bere, i-a spus el preotului împietrit.
Ce să vezi? a gândit bărbatul, așa a făcut. A tras aer în piept, și-a atins pelerina de supererou și s-a dus cumințel să se așeze pe canapea. A doua bere a apărut pe masă, le-a desfăcut pe amândouă și i-a întins-o pe a lui, să ciocnească.
Au ciocnit, au gustat din sângele hameiului și s-au uitat la mort.
— Dânsul…cine este? Dacă nu vă deranjează că vă întreb…, a spus preotul.
— Nu mă deranjează deloc, i-a răspuns bărbatul. Dânsul este, a fost, tatăl meu.
Preotul a dat din cap lent, privind în continuare răcitura.
— Tatăl dumneavoastră, da…
— Da.
Poate pentru preot, atmosfera era chinuitoare. Nu avea de unde să știe, el se simțea foarte bine. Foarte liniștit. Împlinit? Încă nu, dar o discuție sigur avea să îl ajute.
— E așa de multă vreme?
Bărbatul a zâmbit.
— Cam de trei ore.
Cei doi au mai stat puțin în tăcere. Bărbatul a mai luat câte o gură, dar preotul nu. Poate nici măcar nu consuma alcool; frica îl făcuse să ia prima gură.
— Cum te simți, părinte? l-a întrebat pe preot, care deja se uita în gol, prin trupul bătrânului mort, probabil către sufletul lui de pe lumea cealaltă, dacă ar fi existat așa ceva. Cu dumneavoastră vorbesc, nu cu tatăl meu. Cu el nu mai e nimic de vorbit.
— Simt teamă, a răspuns prompt. Dar și pace.
— Mă faceți să râd. Cum să simțiți teamă, dar și pace?
Preotul a înghițit în sec.
— Simt teamă pentru sufletul dumneavoastră. Simt pace dinspre tatăl dumneavoastră.
Bărbatul s-a întors cu tot trupul către preot.
— Și pentru mine, părinte, pacea s-a terminat? Nu am și nu am avut dreptul la pace? Sufletul meu tânjește doar după teamă, nu și după liniște?
Curajos, în ciuda circumstanțelor, preotul i-a imitat gestul. Atenția pentru celălalt era mutuală, iar mortul rămăsese al nimănui.
— Tu ți-ai luat acum pacea cu forța. O pace iluzorie, băiete. Nu există moarte lângă așa ceva, nu dacă este un sentiment adevărat. Aici nu este un sentiment adevărat.
— Nu este un sentiment adevărat, zici…
Bărbatul s-a ridicat, întinzându-și oasele și căscând zgomotos, parcă sfidător. Privirea îi era goală; cu pașii teleghidați în cea mai bleagă modalitate posibilă, a ajuns în dreptul mortului. L-a privit pe preot în ochi, apoi s-a urcat pe trupul tatălui său, bălăngănindu-l în timp ce încerca să își țină echilibrul. Strângând din mușchii feței, preotul începuse să se închine.
— Spune-mi, părinte, ți se pare un sentiment adevărat? Poate un om care nu tratează viața așa, să simtă pacea?
Preotul nu i-a răspuns, ci a continuat să se închine lent.
— Eu sunt sigur că tu, în toată credința ta, dacă există, nu găsești aceeași pace pe care o găsesc eu acum.
Preotul, în continuare, nu spunea nimic. Bărbatul, vizibil iritat, s-a dat jos de pe trup și s-a așezat în fața părintelui. Observase că mănunchiul de buruieni zăcea pe canapea, așa că s-a gândit să îl ridice și să își stropească tatăl cu el, în semn de victorie împotriva preotului.
Nici nu se aplecase prea bine, că preotul l-a izbit în spatele capului cu crucea din lemn.
Bărbatul s-a împleticit de câteva ori, apoi a căzut cu fața în pe podea. Văzându-l lat și cu sângele curgându-i din ceafă, preotul și-a smuls îmbrăcămintea și a început să se plimbe frenetic prin sufragerie. A dat pe gât restul berii, apoi s-a năpustit în bucătărie pentru a găsi alta. Și a avut mare noroc, mai erau două beri pe blatul de lângă frigider, așa că și-a luat una și s-a întors.
Abia își așezase doza de Ciucaș pe măsuța din sufragerie, când la ușă s-a auzit o bătaie puternică.