ALTER EGO

Pentru J. D.

Când am aprins lumina din bucătărie, am găsit-o lângă capacul comutatorului în spatele căruia a dispărut în grabă. I-am câștigat cu greu încrederea, a fost încântată să-mi primească salutul și să m-asculte povestind despre felul în care-mi petrec zilele. Am hotărât să-i spun Charlotte. I-am explicat că am pierdut războiul, că am fost ocupați și că invadatorul ne subjugă prin nesiguranță: vremuri grele, care obligă la multă introspecție. Charlotte părea interesată și-mi înțelegea situația, în special dorința de a scrie un roman – altul dintre multele – pe care-și va pune amprenta „ocupația” în care și ea, noua mea confidentă, avea să fie prezentă. Se-ntâmpla s-avem scurte întâlniri la câte-o masă revigoratoare: prăjituri cu înlocuitor de cafea pentru mine, pentru ea o insectă prinsă în mrejele ei viclene. Fascinată de îndemânarea ei în timp ce o priveam târându-și hrana spre casa ascunsă în spatele comutatorului, m-am gândit adesea că mi-ar fi plăcut să trăiesc viața simplă a acelei făpturi, departe de orice dorință sau nevoie de a mă exprima, de a ieși în evidență în mijlocul opacitatății din jur și de a-mi lăsa amprenta. Au trecut trei ani și acum Charlotte vorbește la telefon despre contracte, plângându-se de presiunea editorială. Îmi spune povești, pe care le știu deja, despre ființe ticăloșite în aceste vremuri și cu care trebuie să aibă de-a face zilnic, dar care, așa cum mă asigură ea, se vor transforma în personaje magnifice din romanul său, cel pe care mi-aș dori să-l scriu, în timp ce aștept răbdătoare ca vreo insectă să cadă prizonieră într-o pânză pe care abia învăț s-o țes.

▪︎▪︎▪︎

PATROANA CIRCULUI

Pentru M. L. C.

Legată cu o sârmă subțire de aur, ea târăște un vehicul de curse în care concurează cu un tovarăș de nenorocire. Bărbatul cu joben și frac descrie scena pe un ton afectat, copiii se apropie, unii mijesc ochii, alții vor să se convingă, cu ajutorul lupelor, că pe scenă nu se umblă cu păcăleli. Uimirea îi destinde trăsăturile, se dezlănțuie în exclamații și râsete. Subțiată în umbră, o fată înaltă privește în tăcere. Noi numere se succed. Ele dezvăluie elasticitatea extraordinară a rezilinei* cu care natura le-a înzestrat pe protagonistele formidabilelor sărituri şi ale surprinzătoarelor acrobaţii. La sfârșitul zilei, istovite și flămânde, se lasă închise în borcane de sticlă aranjate în valiza maestrului de circ, care, ca în fiecare noapte, se cufundă într-un somn etilic. Tânăra străbate bezna pentru a-i fura servieta-scenă, iar bărbatul, când se trezește, urlă de furie din cauza dispariției celui mai de preț bun al său. De cealaltă parte a orașului înecat în ceață, lângă șemineu, tânăra le povestește copiilor casei cum s-a răsturnat circul în miniatură în apele Tamisei și cum au fost eliberate micuțele captive, acum aflate în siguranță. Ea le dă lupele pentru a putea corobora veridicitatea poveștii. Uimirea destinde trăsăturile copilăreşti, se dezlănțuie în exclamaţii, iar pisica se scarpină pe spate.

* proteină naturală asemănătoare cauciucului, cu o extraordinară elasticitate, fundamentală pentru sistemele de zbor și salt ale insectelor (n. tr.)

▪︎▪︎▪︎

PE JUMĂTATE

El îngrămădea într-un coș ciorapii desperecheați pe care-i întâlnea în cale. Fiind un colecționar – de zaruri și cărți de joc – a decis să-i clasifice și să le facă o înregistrare fotografică pentru a-i ridica la rangul de colecție. Se spune că aceia care colecționează obiecte, din plăcere și înclinație, tind să se identifice cu ele. Într-un fel, hazardul și poate arta iluzionismului au fost la fel de prezente în viața lui ca și la zaruri și cărți. Solitar, lăsat în seama lui însuși într-o burlăcie prelungită, avea multe în comun și cu condiția de orfani a ciorapilor. Iată ceea ce ea, redactoarea de la revista „Coleccionismo hoy”*, a înțeles imediat când l-a intervievat cu o plăcere și încântare lacomă. Ea și-a desfăcut fundița unuia dintre ciorapii ei de mătase și i-a făcut-o cadou. Și ea era colecționară: de momente drăgălașe cu domnișori boemi și fraieri. Ar fi, pe jumătate, începutul unei idile.

* „Pasiunea de a colecționa, azi” (n. tr.)

▪︎▪︎▪︎

FIECARE SCANDAL – CU NUANȚA LUI

1995. Un nor de bancnote flutură pe cerul Caracasului spre uimirea vecinilor și a trecătorilor. Miticul milion de bolivari*, lansat de la etajul 22, era atunci echivalent cu 5.000 de dolari americani. Astăzi, din turnurile uriașe care-au crescut în deșerturi îndepărtate, printre bule de șampanie, noile Venus din Willendorf își etalează anatomiile artificiale protuberante și părul „Negru infinit” sau „Noapte strălucitoare”, foarte lins. Religia lor e banul. Călătoresc cu avioane private, poartă bijuterii strălucitoare și haine de designer cu sigle uriașe. Infatuate, ele afișează genți transparente pline de mici lingouri de aur care arată ca niște ciocolate. O rețea de corupție se dezvăluie în voie și se extinde în universul digital: ei sunt numiți „escroci”, iar ele – „păpuși”; dar înainte ca detaliile să apară, un alt scandal îl va umbri pe cel dinainte și o nouă nuanță va căpăta drept de cetate: „castaniu Bambi”, poate. Capacitatea noastră de a ne mira se diminuează invers proporțional cu lipsa de rușine. Judecătoarea, atât de grăbită să scape de dovezile de mită cu o ușoară retușare a nasului și cu noua ei coafură „blond deschis special”, a fost uitată. Deși clasicii revin mereu.

* bolivar – moneda națională a Venezuelei (n. tr.)

▪︎▪︎▪︎

BALONUL BUZELOR EI
Pentru A. S. O.

Femeia aceea obișnuia să spună tot ce-i trecea prin cap. Își exprima sentimentele și opiniile în orice împrejurare și față de orice interlocutor. Moderația și reținerea îi lipseau. Într-o zi, în mijlocul conversației sale obișnuite, buzele i s-au desprins de pe chip, umflate ca un balon ce s-a înălțat până s-a pierdut în văzduh. Femeia a amuțit, sufocată de cuvintele amestecate cu sentimente, care năvăliseră în gura ei sigilată. Nevoia urgentă de a vorbi îi ardea gâtul, dar văzându-și perturbată capacitatea de a se exprima, se zvârcolea în spasme. Cuprinsă de gândul că va muri în curând, s-a prăbușit. Plânsetele ei înăbușite s-au stins, rămânând cufundată în tăcere și reflecție. Astfel au trecut zilele. Când balonul s-a-ntors, femeia și-a recăpătat vorbirea, acum discretă și măsurată. Cu toate astea, ascultătorii săi, unii surprinși, alții indiferenți, nu au înțeles ce spunea. Pierdut în timp și spațiu, balonul buzelor ei fusese înlocuit cu globul unui cărturar din vechea Aramee.
__________________________________________

Denise ARMITANO CÁRDENAS s-a născut la Caracas, Venezuela, în 2 decembrie 1969. Prozatoare, publicistă și traducătoare. Fondatoare și editoare a site-ului literar Contexturas.org.
A publicat ficțiune, cronici și eseuri în ziare, reviste și antologii din: Argentina, Chile, Panama, Peru, Republica Dominicană și Venezuela. S-a instruit în ateliere literare ale unor proeminenți scriitori latino-americani. Face parte din Colectivul Internațional de Minificțiune. De asemenea conduce ateliere destinate încurajării citirii și scrierii de microficțiune. Este autoarea cărții de micropovestiri Atrapanieblas/ Colectorul de ceață (2023, Editura BGR, Spania).

Traducere și prezentare: Costel Drejoi