conundrum tip singurătate

de ce las oamenii să îmi împletească părul

cum vor să mă tragă de oase apoi să le contorsioneze știu că aș fi o echibană frumoasă dacă

mi-ai roti rotula mi-ai pune femurul în floare apoi mi-ai scapără ochii

o să fiu un cadavru milos o să le pară oamenilor că am aripi că e păcat ce păcat

a ofilit prea tânără

apoi m-ai aduce în căruciorul de cumpărături până la supermarket mi-ai zice că aici ajung oamenii ca mine

ieftini striviți scanați la case de marcat

își așteaptă timpul sunt o expoziție a unui produs defectat dar nu am defecte remarcabile pot sta pe raft mult timp mult timp am toată viața la dispoziție

vreau să mă dau în leagăn vreau să mă bălăngănesc până nu dau cu capul de asfalt vă peticesc pe toți vă tai din peisaj vreau să prind o reducere la supermarket și să nu vă cumpăr pe nici unul rămâneți acolo rămâneți acolo

nu am nevoie de voi.

scârbă sentimentală

mi-e greață

de fluturii mei.

le-am dat șansa pupelor să moară. să mă topesc sub soare ca un kilogram de unt grețos. să mă prăjesc vânătă până când mi se cojește sentimentul de tot.

fluturii mei s-au prăvălit din mine ca un rinichi în plus dar

chiar dacă au făcut două tumbe pe jos nu i-am putut dezlipi

deloc. fluturii mei

au viața proprie. dreptul la viață și sensul giratoriu

merg în cercuri în cercuri în cercuri

le-am dat o șansă

fluturilor mei

să fie

și acum

nu îi mai suport.

duș fierbinte

cad de la „cadă” aștept ca apa să îmi urce prin ochi să îmi bălăngănească genele și apoi poate

mă difuz în spumă de mare

ca mica sirenă.

∿

metafore metaforuțe aripioare de găină îmi sădesc o vilă mare între splină și lumină toți mă cred o luminiță lumânarea cea din urmă eu croiesc lumina, oameni, cu un petic ce o curmă. poate, peste timpuri albe o să ies lumină caldă o să mă scutesc de viață și-o să cânt frumos frumos, dar lumina dintre mine și căsuța cu piscină este ce-o să mai vină ce-o să fie dar lumină.

∿∿

flori-lumină și-o cocardă astăzi zboară oase albe luminițe-floricele să mă gâdili pe mărgele osul limbii cea măiastră denigrat de ploi albastre caii iepelor culoare canibalul e un soare șoarecii dansează step astăzi plâng mâine mă-nec plopii cântă la vioară lume albă oameni-cioară vulturi negri pițigoi astăzi cântă în noroi lumi deschise în lumină timpul meu nu o să vină luminițe-floricele zile negre și mărgele dacă îmi termin lumina ce-o să fie ce-o să vină.

litera 13.

universul care ți se mișcă

bacteric pe limba gustul respirației tale care se topește pe geamul

unei dacia logan florile pe care le-am semănăm pe mormântul lui taică-tu

cerul pe care îl mestecăm ca pe-o prăjitură udă

și mușchii pe care îi apeși și clapele pe care le cânți

pe oasele mele.

nu știu, atâta timp cât

nimeni și nimic nu contează de ce

să nu contăm noi.

Despre autoare: