XXXVIII

În grădină se adună

ca frunzele uscate amintirile.

La sfârșitul după-amiezii

un suspin destramă memoria.

Totul se năruie

în concertul florilor

pe care timpul îl aprinde.

În ruine,

o pasăre ciugulește uitarea

și cântecul ei rătăcit

se hrănește din tăcere.

Acum, etern,

vei asculta roua

care avansează printre umbrele

copacilor.

În crăpăturile sale umede

renaște insecta care țese abisul

unde vor răsări cuvintele.

XXXIV

Voi scrie un poem

unde pot auzi

ecoul vocii tale

în căderea frunzelor dintr-o grădină

în care ți-ai abandonat trupul.

Te voi căuta în versul

unde ți-ai țesut visele

și seva ta a făcut să înflorească

buzele mele de piatră.

În goliciunea florii

voi scrie un poem

pentru ca tu să poți simți furtuna

pe care o adăpostesc mâinile mele.

XXXIII

Pentru Alejandra Pizarnik, în memoriam

Lasă-mă să citesc poemele

pe care le scrii pe pielea nopții,

în timp ce moartea ține în mâinile sale

cuvintele desprinse de pe buzele tale

condamnate la așteptare.

Să-ți văd chipul în batista

cu care ștergi povara zilei

și ultimul zâmbet pe care mâinile tale

l-au cules în pădurea

unde sălășluiesc morțile tale.

Lasă-mi pașii umbrei tale

care străbat abisul

acuzând noaptea de durerea ta

și de singurătatea adusă de vânt.

XXVI

A fost necesară singurătatea

pentru a-ți observa trupul;

pentru ca mâinile mele să se cufunde

în râul unde se odihnește universul.

Pentru a simți vântul care îmi târăște umbra

care se opune să cadă de pe fruntea ta.

Pentru a auzi ceasul care înaintează

și contemplă zorii

care, amuțit, sălășluiește pe pleoapele tale.

A fost necesară singurătatea

pentru a descoperi cuvintele

care îmi leagă pielea de buzele tale.

Despre autor:

Pedro Yohandris Giraldo

Poet columbian. Licențiat în literatură și limba spaniolă. A publicat cărțile de poezie „La melodía de la espera” (2022) și „La vigilia del viento” (2024). Opera sa a fost compilată și comentată în revista Noche Laberinto.