Se întâmplă că pentru și după Bookfest am citit multă literatură, și mai ales literatură SF&F bună, așa că nu se poate să nu scriu despre trei volume din acest segment, pe care le-am notat cu patru stele pe Goodreads. Este vorba despre Trilogia lui Teofil de Cosmin Perța (editura Polirom), Azilul meu de Alexandru Lamba (editura Polirom) și Marginea Lumii (Baladele Nlithiei – vol. V – editura Crux Publishing) de Mircea M. Țara.

Trilogia lui Teofil, Cosmin Perța

Cine mă urmărește pe social media și pe blog deja știe despre pasiunea mea pentru cărțile lui Cosmin Perța. Am scris despre poezie. Am scris despre proză. Și scriu acum despre o serie de trei volume, apărute inițial la edituri diferite și reunite într-o trilogie de editura Polirom, și anume Trilogia lui Teofil (În urmă nu mai e nimic – 2015, Arșița – 2019 și Teofil și Câinele de lemn – 2012), a cărei structură nu păstrează ordinea în care volumele au fost publicate și care poate fi interpretată în două chei – pe de o parte textul poate fi o explorare SF&F ce îmbină elementele de SF distopic cu elementele fantastice (existența unor vieți multiple, căci de-a lungul trilogiei ne întâlnim cu Teofil în rol de funcționar, călugăr, pustnic ori scriitor), pe de altă parte avem de-a face cu o explorare mistico-religioasă a sinelui. Trilogia debutează, în volumul În urmă nu mai e nimic, ca un Bildungsroman în care Teofil, încă un copil, trăiește trauma morții bunicului său, o moarte violentă, care îi determină viitorul, căci din acel punct trece printr-o continuă căutare de sine marcată în adolescență de numeorase probleme: inadapatarea la școală, certurile familiale, fuga de acasă, fiind doar câteva dintre ele. Această căutare de sine nu se va opri aici, ci va fi marcată de două direcții diametral opuse, care sugerează incapacitatea de a se adapta a personajului principal. Vom avea de-a face cu un Teofil funcționar într-o Instituție ce amintește de instituții distopice clasice (aici Teofil se ascunde sub funcția sa pentru a scrie un jurnal), dar și cu Teofil călugărul care se află în lupta interioară dintre sacru și profan manifestată prin dialogurile cu fata dracului (revelatoare în acest sens sunt și fragmentele de paslmi, pe care Teofil le recită în încercarea sa de a rămâne fidel lui Dumnezeu). Ambiguitatea acestui prim volum este la fel de pregnantă și în finalul cărții unde îl întâlnim pe Teofil pe un pat de spital, alături de părinții săi (și de fata dracului) care îi spun că a suferit o depresie majoră, ceea ce sugerează că am putea avea de-a face doar cu halucinația unui personaj care nu a ieșit din traumele copilăriei. Această ambiguitate este păstrată, de fapt, de-a lungul întregii trilogii. Dacă ne uităm la cel de-al doilea volum (Arșița), regăsim elemente de SF&F (misterioasa ceață mov, regimul distopic al colonelului, dialogul intern al lui Teofil cu fata dracului), dar și o lume aflată la granița dintre real și fantastic, după cum însuși Cosmin Perța comenta, lume marcată și de elemente de satiră la adresa societății contemporane – avem de-a face cu colonelul care ar putea reprezenta la fel de bine indivizi care fac abuz de putere, o temă centrală a societății moderne, dar și întruchiparea dictatorului care își permite orice acțiune: Anuța avea 13 ani când a fost dusă în dormitorul colonelului. S-a hârjonit puțin cu ea, a dezbrăcat-o, a atins-o, a rostogolit-o ca pe o păpușă de cârpe, amuzându-se, apoi i-a spus să deschidă gura. Fetița n-a vrut, i-a dat două palme și i-a deschis-o el și a băgat adânc. În plus, pentru a marca și mai pregnant cititorul cu acest univers distopic, Cosmin Perța combină proza cu poezia, creând un text hibrid ce caracterizează întreaga trilogie. Hibriditatea De fapt, hibriditatea și ambiguitatea sunt cele mai de seamă caracteristici ale acestei trilogii, care se încheie de fapt cu primul volum apărut în ordine cronologică, Teofil și Câinele de lemn (2012). Aici elementul de SF&F ne poartă spre ideea de călătorie în timp și de existență a mai multor vieți. Avem de-a face cu Teofil scriitorul ratat, care vrea să scrie o carte și care, pentru a se documenta, devine parte a experimentului inginerului Nicolae Popete. Această primă/ultimă parte a trilogiei amintește de elemente kafkaiene, prin existența Șantierului, și este marcat de vocea Câinelui de lemn, un fel de fată a dracului – versiunea profană, care face legătura dintre real și fantastic. Concluzia mea după ce am citit toate acestea volume este că scriitorul Cosmin Perța reușește să creeze o trilogie care, în orice ordine ai citi-o, îți va da un mind blowing feeling, și spun asta pentru că fiecare cititor poate da acțiunii propria interpretare: vrei să crezi că te afli în mintea unui depresiv, you go there; vrei să îți spui că citești o distopie, no problem; vrei să ai parte de o porție de literatură fantastică, fii sigur că poți călători prin multele vieți ale lui Teofil. Mind blowing indeed!

Azilul meu, Alexandru Lamba

De Alexandru Lamba mai citisem Sub steaua infraroșie acum câțiva ani, un roman SF&F în care dragostea poate dura o eternitate, fiind de asemenea cheia prin care omenirea își poate îndeplini misiunea de căutare a stelei infraroșii pentru găsirea unei civilizații extraterestre. La vremea respectivă, am simțit că povestea respectivă ar fi putut fi mutată dintr-un cadru SF într-un cadru realist fără probleme, căci modul în care Alexandru Lamba scrie te duce cu gândul la literatura mainstream. Și iată că nu m-am înșelat, pentru că în cel mai recent roman al său, Azilul meu (editura Polirom), Alexandru Lamba îmbină elementele realiste cu elementele SF într-un cadru pe cât de credibil, pe atât de puternic. De fapt, romanul spune povestea a doi români, Radu și George, fugiți din România socialistă în Franța, care sunt angajați de statul francez la o bază militară din Algeria unde vor participa la teste nucleare. Numai că ajunși la această bază, află de existența unor experimente săvârșite pentru a deschide niște găuri de vierme, ce au ca scop călătoria prin hiperspațiu. Pe de o parte avem aceste elemente de hard SF, iar pe de altă parte avem de-a face cu povestea oamenilor deșertului – beduinii – care fac parte dintr-o societate îndepărtată tehnologic de cea franceză și prinsă în reguli pe care Radu le va deprinde odată ce va deveni la rândul său un om al deșertului. Deși povestea SF este interesantă, pe mine m-a prins mult mai mult istoria tribului de nomazi, care pare desprinsă din realitate, fiind foarte bine scrisă. Avem de-a face în acea parte cu personaje complexe: Sami, cel plin de ură; Anissa, cea care nu vorbește; Hakim, moștenitorul tribului de beduini, iar istoria lor ar putea fi la fel de bine ecranizată, pentru că modul în care este redată te duce cu gândul la imagini cinematografice. La aceasta se adaugă un stil simplu, dar bine ales pentru a menține cititorul în priză – eu am lecturat cartea în două zile, iar în timpul petrecut cu ea nu am putut să o las din mână, deci Alexandru Lamba sigur a făcut ceva bun în volumul de la Polirom. După cum spuneam, am notat volumul cu patru stele pe Goodreads, și steaua lipsă a fost pentru că mi-ar fi plăcut ca elementul SF să fie mai dezvoltat – prinde contur abia în a doua jumătate a cărții, iar, din acest motiv, cumva trăiești multă vreme cu impresia că vei citi un roman mainstream clasic. Totuși nu pot să nu zic că Alexandru Lamba este un scriitor ambivalent din punctul meu de vedere – poate dezvolta o poveste SF fără probleme și poate scrie realism de cel mai înalt calibru. De aceea, he’s on my to watch list!

Marginea lumii, Mircea M. Țara

Romanul Marginea lumii este cel de-al cincilea volum al seriei Baladele Nlithiei, din care mai fac parte volumele: Secretul Regelui Nemuritor, Inima Dragonului, Vrăjitoarea de foc și Căderea celor 7 turnuri, iar eu l-am parcurs pentru Întâlnire în Taverna Eroilor, evenimentul editurii Crux Publishing de la Bookfest 2024. Recunosc că nu mai citisem nimic de Mircea M. Țara până atunci, dar după ce am lecturat Marginea lumii mi-am zis că trebuie să parcurg întreaga serie cât de curând. Și o să vă spun și vouă de ce! Acțiunea cărții pornește cu un conflict puternic: Asht, Vel și Inar trebuie să călătorească la marginea lumii pentru a găsi armata de dragoni ce îi va ajuta să se apere de invazia Cenușiilor, iar acestora li se alătură și prințesa Xelion care are propriile sale intrigi de rezolvat, după ce a fost răpită de la propria nuntă. În plus, vizita în Kelesia pune eroii acestui roman în fața unor aventuri la care nu s-au așteptat: încercările prin care trebuie să treacă Vel pentru a demonstra că este un Copil al Dragonului, uneltirile inteligentei Xelion, sau descifrarea misterului dragonilor sunt doar câteva dintre ele. Volumul este marcat de tensiune și răsturnări de situație, dar și de prietenie care dăinuie dincolo de moarte, iar această prietenie dintre Asht, Vel și Inar m-a dus cu gândul la prietenia dintre Witcher și Jaskier (Dandelion) pentru că ea este sinonimă cu loialitatea față de celălalt și cu crezul că I’ve got you no matter what. Teme precum încrederea și respectul ce vin dintr-o legătură de prietenie puternică, dragostea, pierderea și izbânda sunt elemente centrale ale poveștii lui Mircea M. Țara. Și, deși prietenia dintre Asht, Vel și Inar și aventurile lor amintesc și de hobbiții lui Tolkien într-o manieră mai jucăușă, există și o latură întunecată a romanului unde forțe magice uneltesc împotriva eroilor noștri. Dincolo de toate astea, avem de-a face și cu sacrificiul pentru ceilalți și cu dragostea pentru ceilalți, volumul ducând și la niște întrebări pe care cititorul și le poate pune: ce am sacrifica pentru ceilalți? Am face orice pentru ceilalți? Și ce înseamnă acest orice? Genul acesta de întrebări fac o carte să rămână cu cititorul și după ce întorci cea din urmă pagină, și dacă mă gândesc la Marginea lumii, nu pot să nu mă întreb ce urmează pentru eroii noștri. And I guess that is a good thing, când vine vorba de cărți, mai ales când vine vorba de cărți bine scrise, cum e acest volum al lui Mircea M. Țara.

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Orașele viitorului (Editura Pavcon, 2023), Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2022) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.