Nu o să se facă de rușine când va muri? Atât de timid se credea, când de fapt nu era nici pe departe. Dacă s-ar sufoca în așteptarea morții, tărăgănind de timp ca un pisoi lingând din bol ultimii stropi de lapte, fața i s-ar schimonosi într-un chin prelung, ar încolți în sute de mișcări sinuoase, inspirate de împrejurări extraordinare. De fiecare dată când se recunoștea pe sine – și aici îl înfricoșau mișcările de respirație, căci asta însemna să-și dezvăluie propria existență, la fel de concretă ca și moartea –, își ciulea urechile la foșnetul regulat, petrecut în tuburile sale interne, la cum aerul intra și ieșea din trup, ca acelui greier, de pe vremea copilăriei, cu abdomenul lipit de sticla de acvariu. Acest lucru i se întâmpla când se afla singur, anxietatea prăvălindu-se precum un pietriș peste corp. Dar o muscă îi venea câteodată în ajutor, cu bâzâitul ei ce acoperea șuieratul său în miez de noapte. Se freca necontenit, ca un țânțar hămesit, deși ar fi trebuit să fie întuneric complet și ea să ațipească odată cu stăpânul casei; felinarele aprinse din fața verandei străpungeau geamul cu raze de neon, aterizau direct pe patul lui de la parter, astfel că insecta își avea calea luminată. Și în acele clipe, tămăduit de bâză, constelația internă i se realinia, iar gândurile îi zburau de la propria viață spre alte tărâmuri. Spre exemplu, și-o imagina pe Margit o girafă în haine sadomasochiste, plimbându-se prin așternuturile lui împuțite cu un bici în mână. Scria clar în profilul ei de pe Bumble că avea peste 1.85, iar dânsul era mic de statură, fata îl va asemui, în orice caz, cu un ac de gămălie, îl va privi cu o gură amară, ca după un shot de vermut.
Era trecut de două noaptea și musca nu se amețise suficient, iar el nu reușea să adoarmă, săturându-se și de perspectiva girafei sexuale, cât și de starea de lâncezeală. Mâine avea să guste din realitatea care ar putea fi complet diferită de imaginația lui: Margit, o tipă timidă o să-l placă așa cum e el, pirpiriu și deșelat, contrarul a ce i se oferise în poze, anume un lungan de calibrul ei. Odă Photoshop-ului! Iar musca asta nu mai ațipea și el, nervos, se ridică din pat, aprinse lumina și încercă să o repereze. Bella, căci așa i se adresa în gândurile lui cele mai intime, se așezase pe noptieră, lângă două bețigașe cu vârfurile de vată îngălbenite. Își luă tiptil căciula gri de astrahan de pe hol, cea primită de la bunic, și încarceră vietatea în interiorul ei, cu tot cu bețigașe. Noapte bună, Bella! Noapte bună și mie, își zise, mângâindu-și gogoașa burții sub maioul plin de scame.
Saliva, prelingându-i-se pe barbă ca niște picături de aur în bătaia soarelui, îl trezi în amiaza mare. Se șterse scârbit și căscă îndelung, din adâncuri. Azi urma să-și radă scobitura pieptului și zona organelor genitale ca degetele femeii să poată patina lin. Își dăduse codul numeric personal după cum dorise fata, îl trimisese pe mobil pentru ca prietena ei cea mai bună să aibă backup în caz de ceva cu iz criminal, să îl găsească acolo unde îl va căuta, cu alți amici supărați foc. Dar sexul nu mușcă, Margit, iar eu vreau doar să te gust, nu să te omor. De ce am insistat să ne vedem la mine seara? Păi, în primul rând, în spatele cortinelor trase se petrec misterele cele mai suave, în apropierea pilotei și a cabinei de duș, în al doilea rând, dacă ai fi zărit o jumătate de bărbat la intrarea unui bar ai fi dat bir cu fugiții, blocându-mă în imediata secundă pe aplicația ce unește inimi, sperând să mă scoți forever din minte. Eu, însă îmi doresc o șansă, iar scula mea merită toată osteneala.
Tremuram când ai bătut la ușă, la opt fix. Ți-am dat drumul solemn, cu mișcări potolite, și-am închis ochii imediat, ca să îți aud pașii îndepărtându-se de mine, dar tu mi-ai zis bună și, în schimb, ai intrat cu două plase în mână. M-ai privit insistent, probabil ca să te obișnuiești cu opusul a ceea ce ai crezut că o să fie, dar nu te-ai lăsat frântă, ci ți-ai făcut loc în bucătăria unde uitasem să aerisesc și în care mirosul de costițe de porc de la prânz trona cu nesimțire. Pot deschide geamul? m-ai întrebat deci, iar eu ți-am spus că desigur, dar nu mai mult de câteva minute, că intră muștele, cum e vară, se angrenează una pe alta și apar ca niște mușuroaie în levitație. Tu ai zâmbit pentru prima oară, zicându-mi că alea sunt drosofile, căci în garsoniera ta se prind mereu de benzile cu lipici atârnate de lustră.
– Hai, spune-mi drept cum te numești.
– Bumble. Precum aplicația, îi răspunse el.
– Nu te cred, îți bați joc de mine, surâse ea. De parcă n-ar fi fost suficiente celelalte surprize pe care mi le-ai oferit.
– Sunt înalt la suflet. Și în pantaloni.
– Ar putea fi o compensație pentru o noapte.
– Nici nu m-aș aștepta la căsătorie, eu le cred pe fete când precizează pe profilul lor one night stand că se referă exact la asta.
– Poți fi convins. Până una alta, vrei să vezi ce am adus?
– De mâncare? zise el, imaginându-și uneltele vestimentare dintr-un nou film de Ulrich Seidl: girafa cu harnașament și curelușe de piele.
– Da, să facem un început de seară romantică.
– Să ne ghiftuim.
Margit deșertă cumpărăturile pe masă. O briză de aer proaspătă le sărută fețele în timp ce Bumble umplu două pahare cu vin.
– Am adus tempeh, cartofi prăjiți și sos pesto cu frunze de canabis.
– Vorbești ca un extraterestru, de aceea poate mă atragi.
Fata pufni într-un râs răutăcios. E doar sadică, nu și masochistă, gândi el.
– Știi ce-s ăia cartofi, așa-i? continuă ea și dădu băutura pe gât.
Bărbatul o imită nervos, umplându-și un nou pahar.
– La tempeh mă refer. Restul mi-e cunoscut, oftă el.
– Boabe de soia fermentate după o rețetă tradițională din Indonezia. Am scris pe profilul meu că sunt vegană și într-adevăr așa e, eu nu mint.
Bumble își îngustă privirea ca să digere informația, dar nu pentru mult timp, căci Margit tăie o felie de chec, dându-i să încerce direct din palma ei. Ce porumbiță altruistă! se învioră el. Boabele alea lipite una de alta nu aveau cine știe ce aromă și totuși aduceau cu puiul și erau bine condimentate spre diferență de tofu care, în afara celui afumat, i se părea anost, de cauciuc.
După cină, se dezbărară de timidități, ajutați în parte de alcool, dar și de crepusculul atmosferei. Părul ei scurt îi ajungea mai jos de ceafă, cu marginile în trepte, de parcă ar fi fost un stufăriș rupt cu brutalitate. Bumble îi simți consistența uscată, plimbându-și buricele degetelor prin textura lui. El scund, ea înaltă, nu se defineau prin complementaritate ca în cazul cuplului din Ultimele Cuvinte a lui Werner Herzog ce se luară din pură necesitate, lui lipsindu-i picioarele, iar ei mâinile, nu, aici era o altă mâncare de pește, toate atribuțiile fiecăruia se aflau într-o opoziție incompatibilă, cu excepția potrivirii organelor sexuale ce făcură posibilă inițierea one night stand. La finele actului, Bumble fugi la baie, iar Margit savură lent un baton cu ovăz, merișor și ciocolată. Puse ambalajul pe noptieră, atingându-și mâna de ceva mătăsos și creț. Curioasă, aprinse lumina. Cumpăni cât avea să mai fie singură, luă ceea ce părea să fie o căciulă de astrahan, mobilul, și se așeză în fața oglinzii ca o Evă postmodernă. Ultimii zulufi aspri și-i îndesă în găvanul căptușit. Zâmbi dintr-un colț al gurii și își poziționă coapsele nude într-o parte. Ieși o poză de minune ce o postă în momentul în care o muscă îi ateriză pe ecran. Fata o stârpi cu ardoarea unui criminal în serie, iar corpul îl aruncă la gunoi.
Bumble se ivi din baie rânjind. Îi răspunse și ea printr-un rânjet, predându-i ștafeta camerei. Bella! strigă el, zărind căciula pe marginea patului. Speriat, o căută peste tot, trase de așternuturi ca în transă, de perdele, poate ședea ascunsă, dar de regulă răsărea imediat în câmpul lui de observație. Bella, unde ești? răcni amețit de șoc, însă după o ultimă zvâcnire de căutări, se dedă somnului.
În zorii zilei, el se trezi pe covor. Margit continua să respire ritmic printre cearceafuri. Își trase maioul cu gâlme și scană aerul după muscă. Ar fi dorit să mai doarmă, dar nu în compania unei prăjini cu care nu mai avea nimic de împărțit, așa că porni mașina de făcut cafea.
– Ai omorât-o pe Bella, îi spuse el.
– Despre ce vorbești, ce Bella? murmură ea, ridicându-se în capul oaselor.
– O muscă, iar tu urăști musculițele.
– Accidental.
– Ești o porumbiță pe jumătate altruistă, draga mea. Bella era companioana mea.
– Ei, atunci consideră că am făcut-o din gelozie.
Bumble sorbi din cafeaua cu aburi și privi pe fereastră.
– Nu e corect, tu pleci, iar eu voi rămâne complet singur.
– Crezi că îmi pasă? Era un jeg de insectă.
– Tu omori muște, musculițe, desigur, iar eu mănânc frigărui de porc și leg prietenii cu gângăniile. O nouă opoziție incompatibilă. Te urăsc realmente.
– Iar eu te iubesc, Bumble, surâse ea cu ochi apoși. Îți vei găsi tu alta, oceanul e plin cu pești
– Nimeni nu e ca Bella, iar tu nu mă crezi.
Musafira one night stand își frecă ochii, clipi amuzată în direcția lui și se îmbrăcă înapoi în rochița cu inimioare.

Despre autoare:

Alexandra Meckl

Am publicat proză scurtă în ultimii șapte ani pe diferite platforme literare (Matca Literară, Nesemnate, Revista de Povestiri, Liternautica, Opt Motive, Revista Golan, Helion Online, LiterNet și Literomania). În acest moment, sunt interesată de narațiunile ce reflectă contradicțiile etice din lumea umană. Lucrez concomitent la un roman, cât și la un volum de povestiri scurte ce va reflecta, pe lângă alte subiecte, problematica exploatării animalelor de fermă și a oamenilor care lucrează în domeniu.