Annelies Marie Frank, cunoscută drept Anne Frank,  s-a născut la data de 12 Iunie 1929, în Frankfurt, Germania, a doua fiică a lui Otto Heinrich Frank și Edith Holländer Frank, o familie de evrei cu origini germane. Otto Frank, tatăl lui Anne, era un om de afaceri cu o educație aleasă, servind ca locotenent în armata germană în timpul Primului Război Mondial. Edith, mama sa, provenea dintr-o familie înstărită și era o femeie foarte credincioasă, păstrând cu sfințenie tradițiile și practicile evreiești. Sora mai mare a lui Anne, Margot, s-a născut la 16 Februarie 1926. Margot era cu trei ani mai mare decât Anne, fiind considerată mai cuminte și studioasă decât sora sa.

Familia Frank (de la stânga la dreapta): Margot, Otto, Anne și Edith Frank, Amsterdam, 1941. Curtezia Fondului Anne Frank, Basel, Elveția.

            Ascensiunea lui Adolf Hitler și a Partidului Nazist în Germaniei a adus schimbări drastice, care au afectat membrii familiei Frank.  Preluarea puterii de către Hitler în 1933 a marcat începutul unei severe persecuții a evreilor din Germania.  Otto, sesizând pericolul care creștea tot mai mult, a decis să se mute cu familia lui în Țările de Jos, acolo unde avea câteva relații. În 1933, Otto s-a mutat la Amsterdam pentru a înființa o nouă filială a companiei sale, Opekta, care vindea pectină, un agent de gelificare folosit la prepararea gemurilor. Edith, Margot și Anne l-au urmat la Amsterdam câteva luni mai târziu.

            Familia Frank s-a stabilit într-o casă de pe Merwedeplein, o piață liniștită din Amsterdam. Anne și Margot au fost înscrise și au frecventat școlile locale, adaptându-se rapid la noua lor viață. Anne era cunoscută pentru personalitatea ei plină de viață, și-a făcut mulți prieteni și a excelat la învățătură, în special la istorie și literatură. Era o adolescentă tipică, plină de visuri și aspirații, cu o pasiune timpurie pentru scris.

            În mai 1940, Țările de Jos au fost invadate de Germania nazistă. Ocupația a adus restricții severe asupra locuitorilor evrei. Familia Frank, la fel ca alte familii evreiești, a fost supusă unor legi discriminatorii care au exclus-o din viața publică. Așa cum mărturisea însăși Anne Frank în jurnalul său:

 „evreii trebuie să poarte o stea galbenă; evreii trebuie să-și predea bicicletele; evreii n-au voie să meargă cu tramvaiul; evreii n-au voie să circule cu nici o mașină, nici măcar cu una particulară; evreii nu-și pot face cumpărăturile decât între orele 15.00 și 17.00; evreii nu pot merge decât la un frizer evreu; evreii n-au voie să iasă pe stradă între orele 20.00 și 6.00; evreii n-au voie să frecventeze teatrele, cinematografele și alte locuri de divertisment; evreii n-au voie să meargă la piscină și nici pe terenurile de tenis, de hochei ori pe alte terenuri de sport; evreii n-au voie să practice canotajul; evreii n-au voie să practice nici un sport în spaţiul public; după ora opt seara, evreii nu mai au voie să stea în propria grădină și nici la cunoștinţe de-ale lor; evreii n-au voie să meargă acasă la creștini; evreii trebuie să meargă la școli evreiești: și așa mai departe.”[1]

            Afacerea lui Otto Frank a fost, de asemenea, afectată, deoarece evreilor nu li se permitea să dețină afaceri. El a fost obligat să transfere acțiunile companiei sale unor asociați neevrei. În ciuda înrăutățirii condițiilor, Anne și-a continuat studiile și a menținut o viață relativ normală, deși avea frici și incertitudini din ce în ce mai mari. În 1941, Anne a început să frecventeze un liceu evreiesc, după ce elevii evrei au fost expulzați din școlile publice.

            Pe măsură ce persecuția evreilor s-a intensificat, familia Frank a hotărât să se ascundă. Otto Frank, cu ajutorul angajaților săi de încredere, a pregătit o ascunzătoare în anexa clădirii companiei sale de la adresa Prinsengracht 263. Pe 6 iulie 1942, familia s-a mutat în această anexă secretă, fiind însoțită de o altă familie de evrei, familia van Pels (cunoscută în jurnalul Annei ca familia Van Daan), iar mai târziu de un dentist pe nume Fritz Pfeffer (menționat în jurnal ca domnul Dussel).

Anexa era un spațiu mic și înghesuit, ascuns în spatele unei biblioteci mobile. Ocupanții trebuiau să rămână tăcuți pe parcursul zilei pentru a evita să fie descoperiți de muncitorii din depozitul de sub ei. Cele două familii precum și Fritz Pfeffer trăiau  într-o teamă constantă că vor fi descoperiți și arestați. În ciuda condițiilor dificile, Anne a continuat să scrie în jurnalul ei, pe care îl primise cadou de ziua ei, pe 12 iunie 1942.

            Jurnalul Annei Frank oferă o relatare vie și emoționantă a vieții sale în din Anexă. A scris despre gândurile, temerile și experiențele ei, precum și despre speranțele pentru un  posibil viitor. Jurnalul dezvăluie, de asemenea, introspecția sa profundă și dezvoltarea de la o fată la o tânără femeie gânditoare și perceptivă.

            Este imperios să menționăm Jurnalul Annei Frank nu este un produs ficțional. Întâmplările relatate între 12 Iunie 1942 și 1 August 1944 prezintă în mod autentic întâmplările la care a luat parte familia Frank. Cititorii nu ar trebui să se aștepte să urmeze convențiile tradiționale specifice unui roman ficțional (expozițiune, intrigă, punctul culminant, deznodământ etc.).

Scrierile originale ale Annei Frank. În sensul acelor de ceasornic, din stânga sus: Cartea poveștilor, jurnalele Annei (primul caiet, jurnalul cu bif roșu, al 2-lea caiet), Cartea Propozițiilor Frumoase și foile libere pe care Anne și-a rescris jurnalul în Het Achterhuis (Anexa Secretă). Colecție foto: Anne Frank Stichting, Amsterdam/ fotograf: Allard Bovenberg.

            Jurnalul Annei începe în ziua în care împlinește treisprezece ani, pe 12 iunie 1942. Ea scrie că a fost încântată să primească jurnalul ca un cadou de ziua ei, deoarece simțea că nu avea pe nimeni în viața ei în care să se încreadă. Primele ei însemnări sunt pline de povești de la școală, despre băieți, prieteni și certuri pe care Anne le are cu mama și sora ei. Aceste însemnări introductive sunt semnificative deoarece indică faptul că ea este o fată adolescentă tipică, chiar și pe fundalul tensiunilor în creștere din Amsterdam. De exemplu, Anne scrie adesea despre experiențele de la școala evreiască (Liceul Evreiesc), dar nu menționează niciodată că ea și sora ei trebuie să meargă la acea școală pentru că evreilor le este interzis să frecventeze orice altă școală.

„Sper că-ţi voi putea împărtăși totul, așa cum n- am reușit cu nimeni altcineva până acum, și sper că-mi vei fi de mare ajutor.”[2]

              Anne scria adesea despre sentimentele sale de solitudine, din cauză că avea o relație nu tocmai bună cu adulții din ascunzătoare, în special cu mama ei, pe care o considera lipsită de dragoste și afecțiune. Cu toate acestea, Anne își  adora tatăl, desi era adesea certată și criticată de acesta precum și de domnul și doamna van Daan și de domnul Dussel. Astfel că, din dorința de a-și diminua sentimentele de singurătate, Anne inventează diferiți prieteni imaginari, cărora le „adresează” însemnările din jurnal precum: Kitty, Pop, Phien, Conny, Lou, Marjan, Jettje, și Emmy. În lumea lui Anne, cu toții făceau parte dintr-un cerc de prieteni. Kitty și Pop erau „confidentele” cărora Anne le scria cel mai mult în primul an pe care și l-a petrecut în Anexă, amândouă fiind personaje împrumutate din scrierile autoarei sale preferate, Cissy van Marxveldt. Până în ziua în care familia sa a fost arestată, Anne a continuat să scrie în jurnal, devenit propria irealitate, lucruri la care orice altă tânără de aceeași vârstă nici nu s-ar fi gândit.

            Jurnalul Annei Frank este o carte dificil de citit pentru un lector familiar cu perioada Holocaustului. Prin intermediul acestuia avem ocazia să aflăm detalii extrem de importante din viața unei familii de evrei (asemenea familiei Frank mai erau milioane) și a fricii constante cu care trăia fiecare membru al acestei comunități.

            Recomand această carte, așa cum recomand multe cărți despre Perioada Nazistă, oricărui tânăr, dar nu numai, care vrea să privească istoria prin ochii unuia dintre actanți. Atunci când după ultima pagină veți închide cartea, vă asigur că o să priviți viața cu alți ochi pentru că nimic nu e mai plăcut decât libertatea.

[1] Anne Frank, Jurnalul Annei Frank, Humanitas, București, 2012, p. 20.

[2] Anne Frank, op. cit., p. 12.

Despre autoare:

Sorana Maria Ilie (n. 2002, Buzău) este scriitoare de literatură contemporană (poezie, proză), student-filolog la Facultatea de Litere și Științe din Ploiești, editor și redactor de carte, colaborând în 2020 cu revista POV21, atât în calitate de editor cât și de jurnalist, cu autori precum Raluca Iacob (autoarea romanului „Păcate Arse”), Oana Nicoleta Boabeș (coordonatorul blog-ului „Petale de cerneală”).

A debutat în revista școlară „Metronom” din cadrul Colegiului Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău în 2018 cu poezii și fragmente de proză scurtă. În 2022 a publicat primul volum de poezie, în limba engleză, „When the night stops falling” ( Amazon.co.uk, 2022), în prezent lucrând la un al doilea volum ce va completa seria și a unui volum despre impactul overthinking-ului asupra noastră. A colaborat cu reviste precum Proezia și eCreator, unde a publicat poezii și fragmente de proză.

O serie de aprecieri și comentarii favorabile au fost făcute de bloggeri, scriitori și profesori universitari deopotrivă:

„Scrisul Soranei Ilie este un scris îndrăzneț, cărnos, vivace, care te seduce. Cuvintele, chiar și cele mai neobișnuite, i se supun, obediente, ca unui stăpân omnipotent, nu din cauză că le amețită, șfichiuindu-le biciul pe la urechi, ci tocmai pentru că le momește cu văpăi interioare. Vocabulele sunt chemate să irite retina, să ultragieze nasurile sensibile și să mângâie inimile dornice de adevăruri greu de rostit.
Ideile cuceresc prin ineditul imaginilor în care se toarnă. Magia incantatorie a textului care se naște dintr-un condei înzestrat nu este înzestrat pentru pudibonzi, ci pentru acei cititori avizi de dulcea otravă a cuvântului care naște lumi.”

                                                                   (Lucia Ispas, profesor universitar)

„Pe Sorana o cunosc de mai bine de 2 ani. Am avut ocazia să lucrez cu ea în ceea ce a privit manuscrisul cărții mele, „Scris în stele”. Este un editor și un beta-reader dedicat care are foarte multă răbdare să te învețe și să te ajute să îți perfecționezi lucrarea. De regulă, nu citesc poezii, dar „When the night stops falling” este un volum scris cu multă pasiune pe care l-aș citi de nenumărate ori fără să mă plictisesc.”

                                                                     (Oana Nicoleta Boabeș, Blogger)

„Scriitor fiind, mi-a fost mereu greu să mă rezum la cuvinte puține. Cu siguranță nu m-aș putea descrie într-un singur cuvânt, dar pot face asta cu Sorana. Cuvântul ei e artă. Sorana, în tot ceea ce face sau spune, e artă. Cuvintele pe care le așterne într-un ritm amețitor pe foaie te iau și te poartă în realități și în istorii știute, până atunci, doar de ea. Cuvintele ei sunt puternice și nu durează mult până să te acapareze. Scriitura ei dă dependență. Odată ce i-ai citit rândurile, dar și ceea ce se află printre ele, nu mai poți și nu mai vrei să ieși din lumea ei. În ceea ce-i privește contribuțiile ca editor, Sorana e încă tânără, dar face performanță din asta. Te citește de la început pe tine, autorul din spatele cuvintelor, apoi se transformă într-o prelungire a mâinilor și a minții tale, a cărei viziune o completează perfect pe a ta.”

                                                                                       (Raluca Iacob, scriitor)