Pistolarul

poți să vindeci chiar și o tentativă de viol
întâmplată în casa uneia dintre cele mai bune prietene
dar cum vindeci o poveste de iubire care a început bine și care s-a sfârșit ca
un război cu multe victime care
ti-a răpit somnul
și liniștea
și tinerețea

nu sunt decât suma traumelor mele care
se adaugă la suma traumelor tale
și nu pot să iert
dar pot să vindec lumina din tine cu
întunericul din mine

sărutul meu e ca otrava din sângele meu
și nu mai e loc decât pentru o crimă când
iubirea se stinge și începutul nu e decât sfârșitul în care un pistolar aleargă după un bărbat în negru

credeam că vei fi pistolarul meu
dar ai rămas o stafie din ce ai fost
și eu mă sugrum cu lațul care stă atârnat de gâtul tău

e ăsta sfârșitul? sau mai e loc să repetăm o istorie din care nu am învățat nimic
la fel ca oamenii ăștia mari care se joacă cu destinele noastre și care șoptesc
războiul mondial e aici și toate suferințele voastre sunt nimicul din care noi ne extragem seva
ca un copac intinat de poluarea care pătează
inimile
visele
și toate crezurile în mai bine

dar nu e loc pentru credință
când tot ce ai e
un cuțit însângerat
cu care să protejezi
ce nu mai poate fi protejat

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Orașele viitorului (Editura Pavcon, 2023), Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2022) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.

2 gânduri despre “Pistolarul

Lasă un comentariu