În clepsidră 

Amiaza are uneori nisipul fin

Săgetați de soare 

Pescăruși țipă mut peste urme

Urme clare ducând înspre o mare 

Contorsionată-n durere 

Ea le refuză cu degete prelungi de spumă 

Împreunate în implorări lichide 

Nu vă mai vreau! 

E destul!

Am deja atâtea abisuri zvârcolindu-se-n mine 

– găvanele ochilor castelanilor de nisip

Nisip fin

Pe el cu urmele lor căutându-mă

Se închid porțile cetății 

Timpul ridică podul deja

Câmpul prinde stele în ciulini

Pașii mei sunt iepuri cu inima bubuitoare 

Săltând prin tăcere –

Salturi în ralanti pe discul lunii 

Înghițindu-le

Se închid porțile cetății 

Dincolo de ziduri cineva 

Aruncă pe dale un os unui câine 

La cina nimicului cotidian 

E doar un gest reflex

Câinele orb a rămas 

Și el pe dinafară 

Acum adulmecă năuc 

Umbrele iepurilor

Mai nou 

Marțea au sabat 

Hoațele de visuri 

Naivele visuri păscând 

Pe marginea Căii Lactee 

Marțea își îmbracă pielea cea nouă

Tulbură roua ieșind 

Din ghemul de cercuri băloase 

Susurând apoi înșelător

Prin gândurile și vintrele 

Călătorului ostenit 

Adormit de cu seară sub stele

Mai nou

Marțea ele devorează 

Ceasurile rele

Regurgitându-le

Peste zi

După-amiaza are gust de clorofilă și jilav

Ochiul dureros mi se întoarce în sine 

Săgetat de arsură când 

Privește în caleidoscopul de gânduri

Simetrii agresive care cresc și se învârt fără rost 

Un nimic multicolor din bucăți șlefuindu-se în mișcare

Îndulcindu-și conturul 

Toată pulberea se adună în colțul privirii

Stârnind lacrima 

Din care soarbe un miriapod verde trecând însetat 

După ce a devorat clipa 

Cu gust de clorofilă și jilav

Copacilor orbi 

Toamna le pune eșarfe ruginii –

Istoviri șăgalnice 

Din înclinarea capului spre umăr

Cu parfum de cocori

Săgetând depărtarea

Într-un țipăt

Copacilor orbi 

Toamna le dă degete lungi

Fremătătoare 

Pricepute a zugrăvi extazuri

În înserări violete

Și în cearcăne adânci 

Dulci-amărui

Copacilor orbi

Fără de mine însămi mă arăt

Toamna 

Dar ei mă recunosc oricum 

Înmugurindu-mă perpetuu 

(gest reflex)

Dintr-un dor

Despre autoare:

Mihaela Poduț Ienuțaș

• Născută la 9 ianuarie 1970 în Baia Mare, fiind fiica profesorilor de limba și literatura română, Monica și Mihai Poduț;
• Copilăria și școala generală – în Dănești, com. Șișești, Maramureș;
• Absolventă a Liceului „Gheorghe Șincai” Baia Mare și ulterior, a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, filiala Baia Mare, Facultatea de Științe Economice, Specializarea – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor;
• Absolventă de master – Specializarea  Etnoturism, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere;
• Debut literar în Vatra Chioreană, nr. 13/Anul XIV/2019, Maramureș, România;
• Autoare a volumelor de poezie „Lumea de sub pleoape”, „Romanțe pentru prea târziu”, „Pe prispa unui asfințit”, Editura Ceconi, Baia Mare, 2020,2021,2022 (în ordinea aparițiior), respectiv „Sensul frunzelor”, Editura Casa Cărților, Baia Mare, 2024;
• Membră a Societății Scriitorilor Români