Odată cu Scrisori fermecate s-a consemnat apariția unei duologii en marche vers l’excellence, care a adus între paginile almanahului fantezist una dintre cele mai reușite scrieri ale secolului 21. Duologia și-a avut germinația în anul 2023 cu volumul Rivali divini, ca mai apoi să fie completată de volumul Jurăminte nemiloase.

            Puține romane reușesc să îmbine tema războiului cu mitologia și iubirea într-o poveste care să țină cititorii angrenați în focoasele romanului. Astfel că, încă din momentul în care am deschis primul volum, am fost profund captivată de felul în care Rebecca Ross a construit fiecare element al lumii sale, de greutățile pe care le-au întâmpinat personajele și de legătura profundă formată între Iris Winnow și Roman Kitt, protagoniștii duologiei.

            Unul dintre cele mai captivante aspecte ale duologiei este worldbuilding-ul. Ross a reușit să creeze o lume în care zeii antici s-au trezit din somnul lor pentru a purta un război între ei, conflict ce ajunge să destrame familiile muritorilor și să mistuiască națiuni deopotrivă. Acest război servește atât ca element de fundal, cât și ca oglindă tematică pentru luptele personale dintre Iris și Roman,doi tineri jurnaliști care navighează prin gropile de lup ale muncii la gazetă, acolo unde aceștia sunt rivali.

Anotimpul meu preferat este toamna, pentru că atât mama mea, cât și eu am crezut întotdeauna că este singura perioadă în care puteam simți gustum magiei în aer.[1]

            Ce m-a impresionat încă de la primele pagini a fost modul în care Ross îmbină perfect elementele supranaturale cu cele mundane. Lumea este impregnată de magie – scrisori care călătoresc între două suflete prin dulapuri fermecate, zei care își exercită influența asupra muritorilor și relicve ale puterii divine care schimbă cursul istoriei. Și totuși, războiul este sfâșietor de real. Devastarea, pierderile, momentele tăcute de doliu dintre bombardamente și bătălii – totul amintește tulburător de propria noastră istorie făcând imposibil să rămânem detașați emoțional.

            Iris Winnow este un personaj care pare desprins din realitate. Nu este o războinică și nu posedă puteri magice, dar curajul ei este incontestabil. Încă de la începutul duologiei, o vedem luptându-se cu o mamă prinsă în aburii adicției și cu un frate plecat la război, rămasă astfel singură să se confrunte cu responsabilitățile și greutățile vieții. Iris își poartă bătăliile prin cuvinte, turnându-și emoțiile în paginile articolelor sale, în timp ce încearcă să își croiască un viitor la Gazeta de Oath.

            Cel mai mult admir la Iris speranța de neclintit de care dă dovadă. Chiar și atunci când lumea se destramă în jurul ei, când este rănită, trădată și cufundată în întuneric, Iris se agață de speranța în iubire, bunătate și posibilitatea unui viitor mai bun. Este o dovadă că puterea nu înseamnă întotdeauna mânuirea de arme și lupta pe front ci și reziliență, refuzul de a lăsa cruzimea să mistuiască sufletul.

            Tot între paginile duologiei îl întâlnim pe Roman Kitt, rivalul lui Iris de la gazetă, a cărui călătorie spre maturizare este la fel de sfâșietoare ca a ei. La prima vedere, Roman pare rivalul clasic, rece, enigmatic, rezervat și distant. Dar Ross îl așază pe masa legistă a literaturii și asemenea unei autopsii îi prezintă maestuos fiecare strat, conturând un personaj de o profunzime și vulnerabilitate la care cititorii nu s-ar fi așteptat.

Nu mereu împărtășesc cu alții această fărâmă din viața mea, dar acum vreau ca tu să cunoști această bucată din armură, pentru că am încredere în tine, acest luciu de oțel în cădere, pentru că mă simt în siguranță cu tine.[2]

            Iubirea dintre Roman și Iris este unul dintre cele mai emoționante aspecte ale duologiei. Scrisorile lui către ea – transmise prin intermediul magiei misterioase a mașinii de scris pe care la început niciunul nu o înțelegere – sunt pline de tandrețe, introspecție și o deschidere față de ea cu care el se luptă să o poată exprima în persoană. M-am îndrăgostit de Roman așa cum a făcut-o și Iris, prin cuvintele lui. Ross descrie călătoria sa, de la un jurnalist precaut și oarecum egoist la un bărbat dispus să riște totul pentru dragoste, într-un mod tulburător de frumos care te obligă să îl îndrăgești.

Ar trebui să fiu surprins că m-am îndrăgostit de tine a doua oară? Ar trebui să fiu surprins că rândurile tale m-au găsit chiar și aici, în întuneric? Că am purtat scrisorile tale, E., aproape de inimă de parcă ar fi fost un scut care mă proteja?[3]

            Povestea de dragoste din duologia Scrisori fermecate este, fără îndoială, unul dintre pilonii de bază ai romanelor. Ross nu se bazează pe clișee sau pe o dramă forțată, în schimb construiește o conexiune autentică între Iris și Roman care se simte organică, firească. Motivul scrisorilor  – unul dintre preferatele mele – adaugă un alt nivel de intimitate care face ca relația lor să fie cu atât mai emoționantă.

            Iubirea lor nu este imediată sau lipsită de efort, ci se zămislește și crește în cele mai neașteptate momente: o privire furată peste mesele din redacție, cuvintele împărtășite prin scrisori când, pe rând, nu erau conștienți că celălalt era receptorul mesajelor, neînțelegerile, dorul sfâșietor. Iar când, în sfârșit, se regăsesc este pe cât de sublim pe atât de devastator pentru că știm cât de mult au suferit pentru a fi din nou împreună.

            Unul dintre cele mai impresionante aspecte ale dilogiei este felul în care Ross explorează războiul – nu doar ca un decor, ci ca o forță omniprezentă care modelează personajele și alegerile lor.

            În Rivali Divini, războiul este prezentat la început indirect prin reportaje de știri, propagandă și prin schimbul de scrisori dintre Iris și Roman. Totuși, pe măsură ce romanul progresează, războiul devine tot mai palpabil, mai ales atunci când Iris se oferă voluntar drept corespondent de război. Limitele frontului dezvăluie groaza războiului – tranșee, gropi de lup, soldați care își pierd viața la comanda forțelor divine ce guvernează fronturile.

            În Jurăminte nemiloase, pe de altă parte, războiul escaladează, devenind mult mai personal pentru protagoniști. Puterea în creștere a lui Dacre, unul dintre zeii primordiali creează un sentiment de moarte inevitabilă, care nu are loc doar fizic ci și mental. Roman, ajuns în această carte sub influența zeului, întruchipează capacitatea războiului de a eroda identitatea umană, în timp ce Iris, în căutarea ei disperată de a-l salva și de a-l distruge pe Dacre, subliniază costul emoțional al războiului. Acest al doilea roman adâncește tragedia personajelor, arătând nu doar distrugerea fizică produsă de forțele beligerante ci și dilemele morale și sacrificiile necesare pentru reușită.

            — M-ai trădat pentru o femeie? a spus Dacre. Ești cel mai slab soldat al meu precum și cea mai mare rușine.

            Cuvintele l-au cuprins pe Roman. A zâmbit, simțindu-și gâtlejul cuprins de o văpaie. Îl aprindea până în măduva oaselor. Îi ardea în vene.

            — O, te-aș trăda de o sută de ori, a mărturisit Roman, cu vocea ridicată. Te-aș trăda de o mie de ori pentru ea.[4]

            Proza Rebeccăi Ross este pur și simplu uimitoare. Scrisul său este poetic, cu un ritm care face ca fiecare propoziție să fie menită a fi rostită cu voce tare. Are un talent rar de a surprinde emoțiile în forma lor cea mai brută, de a te face să simți dorul arzător și teroarea devastatoare în același timp cu personajele.

Pentru mine, duologia Scrisori fermecate este cu adevărat minunată. Este un elogiu adus speranței, puterii cuvintelor și a măreției spiritului uman. Am suferit de multe ori pe parcursul seriei, dar am fost și nespus de fericită, am trăit practic un rollercoaster de emoții. Dacă vă plac poveștile care îmbină iubirea cu fantezia, mitologia cu războiul, care te fac să suferi dar și să visezi în egală măsură, atunci această duologie merită un loc de cinste în biblioteca ta. Rebecca Ross a creat ceva cu adevărat special, iar povestea lui Iris și Roman îmi va rămâne în inimă mult timp de acum încolo.

            Pe această cale, îi mulțumesc micii mele bibliotecare și prietene, Alexandra, pentru că știe întotdeauna ce cărți să îmi recomande atunci când simt nevoia să mă pierd complet din realitatea cotidiană. Și da, datorită ei am terminat duologia într-o zi și jumătate.

---

[1]Rebbeca Ross, Divine Rivals, Wednesday Books, New York, 2023 p. 255. (t.n.)

[2]Ibidem, p. 85. (t.n.)

[3]Rebbeca Ross, Ruthless Vows, Harper Collins Publisher, New York, 2023 p. 177. (t.n.)

[4]Ibidem, p. 323. (t.n.)

Despre autoare:

Sorana Maria Ilie (n. 2002, Buzău) este scriitoare de literatură contemporană (poezie, proză), student-filolog la Facultatea de Litere și Științe din Ploiești, editor și redactor de carte, colaborând în 2020 cu revista POV21, atât în calitate de editor cât și de jurnalist, cu autori precum Raluca Iacob (autoarea romanului „Păcate Arse”), Oana Nicoleta Boabeș (coordonatorul blog-ului „Petale de cerneală”).

A debutat în revista școlară „Metronom” din cadrul Colegiului Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău în 2018 cu poezii și fragmente de proză scurtă. În 2022 a publicat primul volum de poezie, în limba engleză, „When the night stops falling” ( Amazon.co.uk, 2022), în prezent lucrând la un al doilea volum ce va completa seria și a unui volum despre impactul overthinking-ului asupra noastră. A colaborat cu reviste precum Proezia și eCreator, unde a publicat poezii și fragmente de proză.