Lucrurile sunt infinite la număr, se nasc și pier.

(Diogenes Laertios, Repertoar antic)

Deasupra lui Alignak, satelitul lui Galene, Stația Spațială Liftport se rotea lent în jurul asteroidului de ancorare. Sten se amestecă printre turiștii de pe puntea-observator, așteptând explozia încărcăturii pe care o plantase mai devreme la centrul de asamblare. Era aglomerat, dar mulțimea îl proteja de roboții ce asigurau securitatea zonei. Trebuia însă să-și găsească o poziție mai bună pentru captarea imaginilor în sensomemorie. Înregistrarea era necesară agenților anh din flux și Arhivelor guvernamentale, deci era important să rămână pe loc.

Se apropie de marginea punții de observație. Dincolo de aripile de biopolimeri, ce o împodobeau, și de pereții transparenți ai Stației, văzu fața enormă a lui Alignak, iar în mijlocul ei, imaginea perfect rotundă a unui crater cu miezul întunecat și cu marginile scăldate de un soare aprig. Galene, mai spectaculoasă, mai albastră, dar mai îndepărtată, se ascundea dincolo de Stație și de brațele ei, înfipte adânc în roca asteroidului ca spițele unei imense roți cerești.

Stând deasupra  lumii, am tras bolta peste adâncul pustiei, am umplut de lumină stelele și am acoperit de splendoare fața planetelor; astfel, rotindu-mă înaintea haosului, am creat cercul vieții.

Cercul Lumii. Galene acoperită de ape.

Sten era fascinat. Imaginea asta merită orice sacrificiu! își spuse. Să fii deasupra lumii, să fii liber! Din păcate, nu putea rămâne. Trebuia să se întoarcă în Eos Celestis.

Grupurile de turiști se opriră lângă balustradele ce separau terasa observatorului de restaurantul aflat la un etaj mai jos. Murmur de voci, pași, exclamații. 

Impulsurile electrice erau peste tot în jurul lui Sten, de la cele transmise de grafenul din structura pereților, la cele din bio-fluxul generat de creierul vegetal al stației. Informație la viteză de mai mulți terahertzi. Date pe care le-ar fi procesat și stocat în sensomemorie dacă ar fi avut timp. Date care i-ar fi fost ascunse dacă ar fi folosit trupul lui adevărat. Informații care, nefiltrate de implantul cu pseudoclathrin, i-ar fi ars creierul. Și toate în afara fluxului anh, limitat la suprafața lui Galene.

Sten privi la ceasul din structura podelei albe – cifre roșii plutitoare pe suprafața rețelei strălucitoare. Mai avea puțin de așteptat. Încărcătura pusă de el în centrul asteroidului urma să explodeze în curând. Pentru acel moment special, își cumpărase un costum la modă în Republică. O combinație de fâșii albastre și mov dintr-un material pe care grafenul din țesătură făcea să apară imagini stranii. Nu fusese o achiziție necesară, dar plăcută…

Misiunea lui fusese să avarieze stația de pe asteroid, unde Uniunea Republicilor Libere și Comternul fabricau în secret o parte dintre componentele unei noi nave. Potrivit informațiilor obținute de agenții lor, nava era probabil asamblată undeva dincolo de luna Alignak. Informațiile erau însă destul de nesigure, astfel că misiunea sa includea și adunarea de date despre această presupusă navă, despre care se credea că urma să fie o replică la scară mai mică a Ascensiunii – arcologia cu care cei din Uniune ajunseseră pe Galene.

Pentru a se infiltra mai ușor în rândurile personalul din Republică, fusese nevoit să-și abandoneze trupul. În schimb, corpul de împrumut îi dăduse siguranța anonimatului. Acesta îi aparținuse unui tehnician numit Yaeger, pe care îl întâlnise într-un bar de la baza Liftportului, iar amintirea scurtei lor întâlniri îl făcu să se simtă ciudat. Mâinile i se strânseră în buzunarele hainei, mușchii feței i se contractară, ochii i se umeziră, iar respirația i se acceleră. Emoția nu era însă a sa, ci a tânărului pe care izbutise să-l controleze până atunci. Sten își îndreptă spatele, trimițând impulsuri către centrii nervoși, o încercare de anihilare a momentului de derută. Trezit brusc, bărbatul se lupta cu el. Mai erau doar câteva secunde.

Nu se auzi niciun sunet, doar o vibrație, o tresărire a materiei, de parcă Stația și-ar fi redus viteza, iar spațiul s-ar fi curbat brusc în jurul asteroidului. Suprafața lui Alignak se înclină pentru o clipă, iar turiștii de pe puntea de observație se treziră aruncați până aproape de balustrade. Plasele de aquamelt, sintetizate din firele păianjenilor deen, proiectate să absoarbă energia impactului, îi împiedicară să cadă câțiva metri, pe podeaua zonei de relaxare. Se auziră țipete, iar Sten se apropie de marginea terasei. Dincolo de inelul luminat al Stației, se vedea suprafața asteroidului de ancorare și intrarea în labirintul complexului, de unde ieșeau nori de praf. Apăru o perturbare subtilă în câmpul gravitațional, simțită și de călătorii aflați în flux. Sistemele redundante pentru siguranță, inclusiv amortizoarele de vibrații și câmpurile de stabilizare, intrară în funcțiune, iar nacelele magnetice își continuară drumul controlat spre Liftport. După primul moment de panică, oamenii se liniștiră. Se auziră râsete nervoase, iar undeva, personalul stației intră în alertă.

– Deplasați-vă în ordine spre locul de andocare, se auzi o voce.

Turiștii formară mici insule plutitoare pe suprafața lucioasă a podelei, iar grupurile începură să alunece treptat spre tunelurile secundare. Stația mai cunoscuse impactul cu obiectele rămase din perioada primilor coloniști, cu gunoaiele spațiale ce nu fuseseră curățate înaintea captării asteroidului în punctul Lagrange. De această dată, însă, nu era vorba de un incident minor. Impactul se propagase prin structura fractalică a stației, concepută să disperseze forțele de șoc, dar vibrațiile ajunseseră până jos, pe Galene. Sten nu se temea, pentru că sistemele de stabilizare gravitațională erau capabile să facă față și unor perturbări mai mari în Liftport. Totuși, explozia controlată afectase stația internă, iar Sten simți că mecanismul de securitate se pusese deja în mișcare.

            Se desprinse încet de grup și o porni spre unul dintre tunelurile ce conduceau la zona mai liniștită a cabinelor personalului. Pereții strălucitori conțineau rețeaua hexagonală a grafenului, iar lumina venea din structura materialului. Se amestecă printre alți turiști, stăpânindu-și panica trupului de împrumut. Naniții care îi conțineau personalitatea nu erau atât de eficienți. Dacă și-ar fi folosit direct influența anh a corpului său adevărat, nu s-ar fi întâmplat așa ceva. Știuse asta de la început și, din acest motiv, acceptase spaima celuilalt când naniții își croiseră drum prin țesuturi și se cuplaseră la rețeaua neuronală.

            Trupul său adevărat se afla însă în Cripta agenților din Eos Celestis și trebuia, totuși, să fie de acord cu Consiliul Anh, care alesese această metodă pentru misiune tocmai datorită versatilității ei. Își aminti prima dată când naniții îi invadaseră corpul ca parte a antrenamentului, iar senzația pe care o simțise atunci nu i se păruse neplăcută, deși alți candidați urlaseră, se zbătuseră și încercaseră să scape din legături. El îi primise ca pe un dar, ca pe asigurarea că era vrednic să intre în rândurile Anh.    

            Să fii, să simți, să trăiești nu înseamnă nimic în închisoarea trupului. Ridică-te, descătușează-te, mergi spre lumină, fugi de întuneric, apoi, fii puternic.

Despre autoare:

Scriitoarea Ana-Maria Negrilă este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, scriitoare și traducătoare. A debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). A fost membră a cenaclului String și a grupului Kult.

Scriitoarea Ana-Maria Negrilă: Activitate literară și publicistică
Ana-Maria Negrilă a publicat numeroase povestiri în reviste și almanahuri de profil. Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 1999-2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință & Tehnică nr.66, 2017.

Scriitoarea Ana-Maria a scris proză fantastică, dar a fost o prezență activă și în cadrul mișcării cyberpunk din România. A publicat în numeroase alte antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff VanderMeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții. Povestirea Peșterile de fum ale timpului a fost tradusă în Nemira Anthology 1996 (Time’s Caves of Smoke), iar Camera (Dhoma) a apărut în Haemus Reviste Evropiane nr. 8, 2001.

Ana-Maria a publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (Diasfera, 2005), Împăratul gheţurilor (Diasfera, 2006) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, și Lumile se prăbușesc (2015, ebook).

În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stelarium,Regatul sufletelor pierdute(Crux Publishing, 2016), urmat, la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, publicat la aceeași editură.

În 2018, a apărut ediția a doua a romanului Împăratul ghețurilor (Crux Publishing, 2018), iar în 2019, volumul al treilea al seriei Stelarium, Agenții haosului (Crux Publishing, 2019).

Tot în 2019, drepturile de publicare ale romanului Împăratul ghețurilor au fost cumpărate de editura Metropolis Media Group (Ungaria), iar acesta a apărut cu titlul Jégcsászár.

Scriitoarea Ana-Maria Negrilă a mai publicat și numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate pe subiecte diverse: literatură, limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război și altele (EgoPhobia, Apostrof, Journal of Advanced Distributed Learning Technology, Journal of Research in Gender Studies etc.) A făcut parte din editorial advisory board la lucrarea Artificial Intelligence Technologies and the Evolution of Web 3.0 (ed. Issa, Tomayess ), editura IGI Global, Hershey, Pennsylvania (USA), 2015.

A participat ca trainer la ateliere de scriere creativă și fost invitată la numeroase emisiuni de radio și televiziune.

În 2020, Ana-Maria Negrilă a publicat primul volum al seriei epic fantasy Stăpânul umbrelor (Stăpânul umbrelor – Trezirea, Crux Publishing), iar în 2021, un roman de ficțiune istorică, Cele patru oglinzi ale adevărului (editura Hyperliteratura).

În 2021, romanul Agenții haosului a fost distins cu Premiul Vladimir Colin, iar Cele patru oglinzi ale adevărului cu premiul special la Concursul național de creație literară „Vasile Voiculescu”.

Anul 2023 este prolific pentru scriitoarea Ana-Maria Negrilă. În luna martie, publică cel de-al doilea (și ultimul) volum al seriei Stăpânul umbrelor – Stăpânul umbrelor – Zorii războiului.

Autoarea poate fi urmărită pe site-ul personal și pe pagina de Facebook.