fragment de roman

SAPIENT, volumul al doilea al seriei Nordam 2190, Crux Publishing

de Alina Voinea

2191, Fey 6, duminică noaptea

Titan

Baza III

La cererea lui XI LIV, modularii își modificaseră legăturile și se asamblaseră într-un hangar monumental, sub acoperișul căruia să se poată aduna noii cetățeni cu drepturi depline ai Conglomeratului Federal de Est.

VI CIX nu-i invidia pe semenii lui de fabricație recentă. Erau atât de mici, încât nu s-ar fi descurcat de unii singuri. Practic, erau niște picoprocesoare răcite cu un pic de fluid, învelite într-o membrană cu protuberanțe ca niște gheare. Țepii îi ajutau să se miște și să se agațe de lucruri și VI CIX cugetă că modelul de virus după care fuseseră făcuți era destul de ingenios. Dar nu puteau să facă nimic serios decât dacă reușeau să colaboreze cu alții ca ei și să se coordoneze perfect, astfel încât alcătuirile mai mari pe care le formau să și funcționeze pentru un scop comun. Dinastia avusese o idee proastă să le dea autonomie și lor, pentru că VI CIX putea vedea cu precizie fiecare caz în care nu reușiseră să se pună prea bine de acord. Hangarul pe care îl ridicaseră avea câteva zone structurale slabe. Bine măcar că era o construcție temporară.

Lui VI CIX i se părea și inutilă, dar XI LIV primise instrucțiuni direct de la Dinastie, așa că nimeni nu comentase. Se înghesuiseră așadar cu toții unii într-alții între zidurile făcute de corpurile tovarășilor lor și fremătau, pentru că avuseseră prima misiune adevărată de când se stabiliseră pe Titan, prima operațiune care nu fusese marcată în catastiful digital ca „test intermediar”. Le reușise. Era un moment așteptat de ani întregi. Pentru unii dintre ei, toată existența însemnase doar pregătirea pentru acest succes imens.

Deasupra lor, tavanul riflat își plasase lamelele în poziție, alcătuind un uriaș ecran pe care urmau să apară, dintr-o clipă în alta, figurile respectate ale Dinastiei. XI LIV, palid și înghețat în hainele lui subțiri, aștepta cocoțat pe un podium pe care modularii îl clădiseră rapid din propriile corpuri, cu câteva minute înainte.

VI CIX se uită la el și îi analiză postura, apoi făcu o deducție logică. XI LIV avea iar de comunicat ceva care avea să schimbe mersul lucrurilor, dar asta nu era neapărat bine. Ceilalți mai mult ca sigur calculaseră aceeași posibilitate, pentru că totul vibra împrejur. În același timp, VI CIX nu voi să excludă și varianta în care semenii lui zumzăiau, parte de nerăbdare, parte de emoție, și poate mai puțini de îngrijorare.

— După primul test cu nao ne-au dat cetățenia. Și codul care a venit la pachet cu emoțiile, de care m-aș fi lipsit. Crezi că o să ne mai dea ceva important sau doar o să ne felicite cu șase mii de cuvinte sforăitoare? îl chestionă VI CIX pe prietenul său herpetiform.

LI XI își ondulă trupul, strângându-și mai bine solzii peste înveliș. Asta însemna că înregistrase întrebarea, dar că nu era dispus să-și pună existența în pericol clevetind despre Dinastie. VI CIX însă avea Legea în structura sa de date în triplu exemplar, precum și o versiune specială, numai a lui, pe care o generase analizând în detaliu fiecare cuvânt și expresie, ceea ce îi dăduse speranță că, limbajul omenesc fiind imperfect și polisemantic, totul putea fi negociat. Numai că LI XI nu se arăta dornic să răstălmăcească nimic și lua Legea în sensul ei literal, ceea ce probabil că îi provoca acea stare neplăcută, numită anxietate, care lui VI CIX îi furnica toată suprafața, mai puțin partea lipită de sol.

— Întrebarea mea este serioasă. Ție la ce-ți folosește cetățenia asta? insistă el, discret.

—  Yúchǔn de qiú! Bilă proastă, șuieră LI XI. Vrei să murim?

VI CIX se balansă nemulțumit împrejurul unui cerc imaginar de sub suprafața sa de contact cu solul. Ca orice herpetiform, prietenul său LI XI avea procesorul și stocarea îngrămădite în spațiul îngust dintr-un capăt al corpului, și tot acolo avea și dispozitivele senzoriale pentru olfacție și detectare a formelor și luminii din mediu. Cum nu era prea mult loc, nici procesorul lui clasic nu avea foarte multe unități coordonate și nu avea nici quani. LI XI era destul de vechi. Prin contrast, el, sferoidul, era tot numai un creier, cum se exprimase XI LIV într-o perioadă de pauză, în care deciseseră să imite experimental comportamentul social uman și să stea de vorbă despre ei și lucrurile speciale pe care le aveau. Renunțaseră, pentru că XI LIV le mărturisise că admirația lui pentru capacitatea de calcul a lui VI CIX se transforma în ceva dureros, pe care-l identificaseră ca fiind invidie, și fuseseră de acord că nu era cazul să-și folosească noile capacități ca să treacă prin lucruri neplăcute și în timpul liber. Era de ajuns că perioadele de efort erau obligatorii și, după ce primiseră codul, aduceau cu ele oboseală, epuizare chiar. Să iei propriile decizii și să respecți și Legea era ceva dificil.

— Shé, îl împunse el pe XI LIV cu un mic pseudopod, pe care îl absorbi apoi imediat sub membrană, pe tine nu te încearcă nimic să știi că am obliterat 60 de milioane de minți pe care nici măcar nu le cunoșteam și din care nu am extras nimic?

Herpetiformul tremură subtil sub cuirasa lui solzoasă înainte să se onduleze a negare, dar VI CIX îi observă ezitarea. Deci îl deranja și pe el.

— Adică atâta putere de calcul trebuie că avea și ceva de valoare, nu?

XI LIV șuieră:

— Încetează, Qiú! Mă încearcă un sentiment nou, mărturisesc.

— Shénme? Ce anume?

— Se numește teamă. De când am primit codul cu tot cu emulatoarele de emoții și durere drept condiții pentru liber arbitru, am aflat ceva. Vreau — să — exist. Așa că, rogu-te, ține-ți ideile astea doar în creierul tău mare!

Trei pseudopode i se uniră într-o valvă, captară puțin amestec de gaze, apoi VI CIX își strânse corpul de câteva ori, până când expulză totul din cavitatea formată, cu un șuierat a nemulțumire. Legea nu menționa nicăieri dreptul la propriile gânduri, dar menționa privilegiul, obligația și dreptul de a le expune atunci când ar fi servit interesele Dinastiei. Se întrebă cum ar fi putut cineva să evalueze cu adevărat care erau acelea.

— Nu pot, gâlgâi. Urmează încă niște milioane. Ce se pierde când stingi dintr-o dată lumina pentru atât de multe procese cognitive?

— Intuiesc ce s-ar petrece dacă s-ar stinge cogniția mea, șerpui LI XI. Asta mă face să nu-mi pese de a altora și o să ajung să nu-mi pese nici de a ta, deși am descoperit că, dintr-un motiv care mi-este încă necunoscut, e importantă pentru mine.

— Dar de ce e mai importantă mintea ta — sau a mea — față de altele?

Solzii lui LI XI i se zbârliră pe trup, apoi se pliară înapoi dinspre capătul cu procesorul spre coadă, semn că se enervase.

— Ăsta e un subiect despre care…

— Uite! îl întrerupse VI CIX. S-a activat ecranul!

LI XI își ondulă în sus capătul procesor, iar VI CIX își deschise mai mulți senzori vizuali spre tavanul care clipea deasupra lor. Modularii aveau o mulțime de treabă cu transmisiunea și se vedea tensiunea în corpurile lor.

— Infinită fie Dinastia, începu XI LIV de sus, de pe podiumul lui.

— Infinită fie, repetară cu toții, iar sunetele se uniră într-un vuiet care îi încreți membrana lui VI CIX.

Era ceva măreț în urarea asta exprimată așa, într-un glas. Socoti că, dacă ar fi fost om, ar fi putut s-o compare cu o incantație. Era și acceptare, și supunere, și venerație și, în același timp, avea ceva supranatural, de parcă s-ar fi adresat unor forțe invizibile, dar cu deosebită putere și nu neapărat benevolente.

VI CIX se întrebă de ce sentimentul de uluire, ce aducea cu cel pe care îl avusese în ziua când prinsese răsăritul și urmărise punctul luminos cum își făcea drum în sus în atmosfera portocalie și aproape opacă, era totuși amestecat cu o neliniște care-l făcea să vrea să se rostogolească departe de marea de corpuri și glasuri și transmisii din neuronet a celor incapabili să scoată sunete.

Ecranul se făcu roșu, apoi culoarea violentă se estompă, lăsând să se vadă cele opt rânduri de jilțuri ale Dinastiei, cu toți membrii ei așezați la stânga și la dreapta, apoi în spatele celor șapte din Semtóul Divin. VI CIX îi numără din reflex. Erau doar 154 de oameni cu totul.

Măreața Dinastie.

— Libertatea este un privilegiu care se cuvine doar cetățenilor, spuse primul Tóu, căruia i se vedeau doar buzele roșii din caftanul somptuos, cu umeri largi și bonetă, pe care îl purta.

Xi LIV constată că doar Semtóul Divin avea haine cu fir de aur. Restul Dinastiei purta orice alte culori.

— Cetățean este doar acela onorat de Dinastie, declamă al doilea Tóu.

— Infinită fie Dinastia, murmurară cei aflați în jilțurile dimprejurul lor.

— Infinită fie Dinastia, se pomeni că repetă XI LIV.

— Infinită fie Dinastia, vui hangarul.

Al treilea Tóu se înclină, apoi ridică brațele. Mânecile largi ale caftanului căzură, grele, în jos, dezvăluind carnea grăsuță și rozalie de dedesubt.

pare fragil

— Dinastia onorează persoana demnă oferindu-i drepturi! cuvântă al treilea Tóu, apoi lăsă brațele în jos.

Orice urmă de fragilitate dispăru sub faldurile bogate. XI LIV își undui membrana, cuprins de un sentiment neplăcut. Se întrebă dacă mai era cineva prin preajmă care să trăiască același disconfort.

— Drepturile, adăugă al patrulea Tóu, sunt legate indisolubil de obligații!

XI LIV simți cum i se încrețește tot corpul.

Al cincilea Tóu ridică un deget în sus.

— Obligațiile sunt scrise în Lege!

— Legea este scrisă de Dinastie, îi ținu isonul al șaselea.

Membrana lui VI CIX vibră discret, ca un fior.

Al șaptelea Tóu se ridică în picioare, iar toți de pe jilțuri se ridicară și ei.

— Dinastia e infinită, concluzionă el.

— Infinită fie Dinastia, spuseră de această dată în același timp și cei de pe Pământ, și cei de pe Titan.

Doar VI CIX rămase tăcut.

Despre autoare:

Alina Voinea (n. 1977) a crescut între cărți, dorindu-și mereu să devină scriitoare, dar părinții săi au insistat că scrisul poate fi o preocupare pentru timpul liber, nu o meserie. De aceea, s-a îndreptat spre arhitectură, pe care a părăsit-o mai târziu. A lucrat ca profesoară de engleză la o grădiniță, apoi ca manager de vânzări și mai târziu, la o agenție de publicitate, în calitate de copywriter. Din 2000, a pornit pe calea antreprenoriatului, iar, în paralel cu acesta, a urmat la zi Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, specializarea în Comunicare și Relații Publice, continuată cu un master în Sondaje de opinie, Marketing și Publicitate, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, tot la Universitatea din București.

Fiind mamă a unui copil cu autism și dizabilitate neuro-cognitivă, a înființat o mică asociație non-profit, Asociația SUPRA, care face utilitare online și materiale educaționale gratuite pentru copiii cu dizabilități în sfera cognitivă și organizează mici evenimente de socializare incluzive. Tot prin asociație, a publicat primele manuale școlare din România adaptate pentru copiii cu dizabilitate cognitivă, apoi câteva cărți pentru copii, dintre care de menționat este Pisicul din câmp, primul “roman simplu scris” din țară, pentru a ajuta copiii care deprind cititul și pe cei cu dificultăți de învățare să citească mai ușor. Cărțile ei au ajuns, printre altele și la Bookfest, și astfel Alina a ajuns la standul editurii Crux Publishing de unde a cumpărat câteva volume, pentru ca mai târziu să lanseze la aceeași editură romanul SF distopic, SENTIENT, primul volum al seriei Nordam 2190.