realizat de Alexandra Medaru

Alina Voinea (n. 1977) a crescut între cărți, dorindu-și mereu să devină scriitoare, dar părinții săi au insistat că scrisul poate fi o preocupare pentru timpul liber, nu o meserie. De aceea, s-a îndreptat spre arhitectură, pe care a părăsit-o mai târziu. A lucrat ca profesoară de engleză la o grădiniță, apoi ca manager de vânzări și mai târziu, la o agenție de publicitate, în calitate de copywriter. Din 2000, a pornit pe calea antreprenoriatului, iar, în paralel cu acesta, a urmat la zi Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, specializarea în Comunicare și Relații Publice, continuată cu un master în Sondaje de opinie, Marketing și Publicitate, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, tot la Universitatea din București.

Fiind mamă a unui copil cu autism și dizabilitate neuro-cognitivă, a înființat o mică asociație non-profit, Asociația SUPRA, care face utilitare online și materiale educaționale gratuite pentru copiii cu dizabilități în sfera cognitivă și organizează mici evenimente de socializare incluzive. Tot prin asociație, a publicat primele manuale școlare din România adaptate pentru copiii cu dizabilitate cognitivă, apoi câteva cărți pentru copii, dintre care de menționat este Pisicul din câmp, primul “roman simplu scris” din țară, pentru a ajuta copiii care deprind cititul și pe cei cu dificultăți de învățare să citească mai ușor. Cărțile ei au ajuns, printre altele și la Bookfest, și astfel Alina a ajuns la standul editurii Crux Publishing de unde a cumpărat câteva volume, pentru ca mai târziu să lanseze la aceeași editură romanul SF distopic, SENTIENT, primul volum al seriei Nordam 2190.

Bună, Alina! Îți mulțumesc pentru acceptarea invitației de a participa la un interviu pentru revista P(ro)ezia. Anul acesta ai lansat romanul SF distopic SENTIENT la editura Crux Publishing. Cum ți-a venit ideea din spatele acestui roman? Și care a fost procesul de scriere pentru el, având în vedere că prima dată ai așternut cuvinte pentru el în 2014?

Politica m-a interesat de mică. Citeam Legendele Olimpului și, mai mult decât poveștile, mă interesau legăturile între personaje și structura puterii, felul în care zeii mai mici își urzeau intrigile în Olimp, în ocean și în subteran. Tata avea în bibliotecă o mulțime de cărți de istorie. Adesea spun că nu citesc istorie de plăcere sau că nu-mi place istoria, iar asta e din cauză că omenirea are tendința s-o repete, iar eu văd tiparele și asta e înspăimântător pentru cineva cu imaginație. Una dintre primele cărți pe care le-am citit fără știrea sau acordul tatei a fost Procesul de la Nürnberg, de Johannes Leeb și Joe Heydecker. A fost primul meu contact cu atrocitățile fasciste și o lectură cumplită pentru un copil. În același timp, m-am născut în comunismul în care aveam de toate, dar, în realitate, nimic, iar libertatea lipsea cu desăvârșire. Mereu m-am întrebat dacă nu cumva comunismul și fascismul sunt două fețe oribile ale aceluiași monstru care urăște umanitatea. Când am făcut facultatea la Jurnalism și masterul la Sociologie, chiar dacă am ales specializările care țineau de comunicare și marketing, am devenit și mai atentă la lumea din jur și la cea de peste ocean, de unde era clar că vin toate, bune și rele. Și am început să văd semne care mi-au dat de înțeles că lumea ar putea să fi uitat cum sunt și fascismul, și comunismul. Și că trage spre extreme. Iar monopolurile tehnologice nu pot duce la nimic bun. Așa că am început să scriu. Și, sătulă de scrisul academic, am evitat să-mi iasă eseu, așa că a ieșit roman.

Poți să ne povestești despre lumea ta… Ce o face deosebită și diferită de alte lumi SF?

Lumea mea este lumea noastră de azi, doar că proiectată în viitor. Ca în orice SF, în lumea Nordamului este tehnologie avansată, sunt soluții medicale pentru o mulțime de probleme, inclusiv proteze atât de compatibile, încât se contopesc cu țesuturile umane. Asta e partea optimistă a viitorului pe care mi l-am imaginat. Partea pesimistă, care apare mai rar, dar apare în literatura de gen, este regimul totalitar. Ce este poate și mai rar este faptul că regimul tolerează existența deconectaților, doar nu-i primește în Orașe, iar cetățenii nu-s prea nemulțumiți, cel puțin nu în mod manifest. Alt lucru ce cred că diferențiază ce am scris eu de alte cărți este diversitatea intențiilor și acțiunilor inteligențelor artificiale în această lume.

În romanul tău ai mai multe clase sociale, unele la intersecția dintre bine și rău, altele machiavelice de-a dreptul, apoi cele care suferă din cauza modului în care funcționează sistemul. Care dintre aceste clase sunt mai aproape de sufletul tău?

Dacă Sentienții sunt o astfel de clasă, clar țin cu ei. Pentru mine, ei sunt un fel de copii ai omenirii, făcuți după chipul și asemănarea oamenilor și formați întocmai ca niște copii. Știi zicala: “îi ai cum ți-i crești”. M-am gândit mult la mitul Creației, când Adam și Eva au fost izgoniți din Rai. Sentienții mei însă nu din mărul cunoașterii au mușcat, pentru că aveau cunoaștere. Fructul oprit pentru ei este libertatea.

Și dacă tot vorbim de clase, care dintre personaje sunt preferatele tale? Îți plac mai mult eroii sau villainii?

Îmi plac toate personajele mele, pentru că le înțeleg. Îmi place însă cel mai mult Rhad Wilder, pentru că, deși e practic un băiat de bani gata care nu a avut șansa să crească într-un mediu normal și ar fi putut să devină un individ egoist și crud, așa cum s-a maturizat Husk, el a ales altă cale. L-am scris asumându-mi să mi se reproșeze că e prea “băiat bun”, dar am preferat așa pentru că, pe de o parte, simt că modelele machiste sunt mult prea bine reprezentate în literatură și, pe de alta, am vrut să văd dacă poate fi suficient de interesant și un astfel de personaj. Până acum, se pare că mi-a ieșit. A, și îmi place și Lem, dar dacă spun de ce, dau spoilere. Și Sondra.

Ai și vreun personaj care să îți fie complet antipatic?

Da. Un personaj colectiv. Kindrusarii. Conglomeratul Federal de Est este mai rău ca Nordamul și Advancorporația lui.

Avem de-a face cu o lume distopică. E ceva anume care te-a făcut să te îndrepți către acest tip de univers și este literatura SF literatura pentru care arzi?

Eu împart SF-ul și după locul unde se întâmplă acțiunea. Avem SF care se petrece în spațiu, avem SF în multivers sau într-un univers / timp alternativ și avem viitorul posibil aici, pe Pământ. Cu mici excepții, literatura îl vede distopic pe cel din urmă. M-au atras întotdeauna distopiile, poate și pentru că, dacă mi le imaginez, mă simt mai pregătită să supraviețuiesc sau chiar să fiu acel “punk” care nu se sfiește să le înfrunte.

Crezi că o lume ca cea din SENTIENT va fi posibilă curând? Cam pe când?

Eu am plasat acțiunea inițial în 2090. Deea a zis că e poate prea curând. Acum ne uităm la știri amândouă și ne gândim că poate 2090 e prea târziu și că e posibil să ne trezim nu cu proteze sindentice, dar cu tehnofascism, mult mai devreme.

Acum așteptăm partea a doua a seriei Nordam 2190. Ce ne poți spune despre ea? Când va fi gata? Când să ne așteptăm la o lansare?

Am vrut anul ăsta, dar cred că realist este la anul. Sentient a avut nevoie de 14 ani, drept e că doar de câteva luni pentru finalizare și editare, așa că și Sapient cere ceva timp în plus. Ce e cert e că scriu de zor.

După ce termini cu seria aceasta, ai în plan alte proiecte SF&F?

Da, am încă două proiecte… cum se zice? În sertar.

Dacă ai putea să vorbești despre cititorul perfect pentru cărțile tale SF… cum l-ai vedea tu?

Când am scris Sentient m-am gândit că mi-aș dori să placă acelor oameni care sunt atenți și interesați activ de lumea din jur și mersul ei, care apreciază thrillerul (nu neapărat SF) și care aderă un anume set de valori pe care eu le consider prețioase, cum ar fi libertatea, diversitatea, feminismul, în versiunile lor echilibrate, de centru.

Pregătind acest interviu, am citit și despre proiectele tale din Asociația SUPRA, despre care nu aflasem înainte. Ne poți povesti un pic despre ele?

Prin Asociația SUPRA încerc să ajut copiii cu CES și dizabilitate cognitivă și familiile lor prin hățișul compact al sistemului de învățământ românesc. Așadar, adaptez manuale, fac diverse unelte online pentru generarea de fișe de lucru personalizate, am scris trei cărți, două subțirele, pentru copiii aflați chiar la început cu cititul, dar și un “roman simplu scris”, care este, în realitate, o nuvelă în care am folosit cuvinte scurte și cuvinte dintre cele mai frecvent folosite în limba română. Și mai organizez, când pot, și mici evenimente de socializare. De exemplu, în toamna asta o să punem murături.

Ai și alte planuri pentru asociație pe viitor?

Probabil vom restrânge activitatea, pentru că măsurile luate de stat în ultimii ani ne-au tot restrâns posibilitățile de finanțare.

Îți mulțumesc pentru interviu și sper să ne revedem curând la o nouă lansare!

Și eu mulțumesc!