Tunetele răsunau asurzitor, ca niște pături imense scuturate de mâini nevăzute deasupra orașului. Cerul amenința cu ploaie și grindină, iar orizontul întunecat părea să apese peste grijile oamenilor ca o sentință. Venise timpul răbufnirii. Gesturile deveniseră egoiste, iar ura se revărsa pretutindeni. Cuvintele dispăruseră. Comunicarea era violentă, goală, lipsită de sens. Privirile, fade și încastrate în orbite, izbeau fără direcție. Era a doua zi după … Continuă să citești Sub cerul rupt