Am cumpărat volumul HATE ME LOVE al lui Cosmin Perța în scurta vizită pe care am făcut-o la Gaudeamus și pot spune cu mâna pe inimă că a devenit una dintre cărțile mele preferate citite anul acesta. De fapt, aș pune-o drept cartea de poezie care m-a marcat cel mai mult anul acesta, așa cum s-a întâmplat în trecut și cu volumul de poezie, Cântec de leagăn pentru generația mea, apărut acum câțiva ani. Deși atunci am plâns, acum am trăit alte sentimente, precum revolta, nefericirea și dragostea neîmplinită.

În acest volum, Cosmin readuce în prim plan teme sociale (într-un poem ca POETRY RIOT care face parte din secțiunea intitulată HATE) precum un sistem în care omul este îngrădit într-o viață prestabilită unde a munci este sinonim cu a trăi, în care poveștile de viață ale oricăruia dintre noi nu sunt memorabile pentru că, de fapt, noi suntem ai nimănui, niște indivizi care nu ne-am născut în familii bogate și care trăim zi de zi cu frică. Frica de sărăcie. Frica de autoritate. Dar mai ales frica de noi înșine și de micile noastre lumi șubrede, care s-ar prăbuși dacă nu ne-am adapta la societate, dacă n-am fi angajații ideali, oamenii ideali, niște construcții pe care sufletul nu le poate accepta, deși trebuie. Evocative în acest sens, sunt versurile lui Cosmin care vorbesc despre această integrare care ne îmbolnăvește ca un cancer, despre rutina vieții tale care este și rutina vieții mele, despre morți care încap în exact mintea mea. Milionul de sicrie care încap în exact 162 de pagini de carte mă fac să mă gândesc la toți cei care mor fără ca viața lor să conteze pentru președinte sau pentru parlament – și iarăși întâlnim poezia ca un cântec hip-hop furios împotriva tuturor acelor lucruri care ar întrebui să ne înfurie, pentru că în lumea lui Cosmin aceștia suntem noi, aceștia sunt ceilalți, aceștia sunt cei care omoară.

Dacă prima parte e rezvrătire și neputință, pentru că lucrurile nu se schimbă cu o poezie, a doua secțiune (ME) vorbește despre iluzia care ne face să credem că putem cuceri totul, despre viața care nu e bucurie, ci grea și nemiloasă. Speranța nu are loc aici. N-a avut niciodată. Lumea e un loc unde nuanțele de gri nu există și unde a trăi cu visul că schimbarea se poate produce e pentru cei slabi, pentru neghiobi. În lumea asta, nici măcar dorința de eternitate nu mai există, cu toate că clipa poate aduce dorința ca uneori lucrurile să nu se sfârșească. Dar ele se sfârșesc, așa cum aflăm din cea de-a treia secțiune dedicată iubirii și intitulată, cum e și firesc, LOVE.

 Dacă, în Cântec de leagăn pentru generația mea, Cosmin scria despre iubirea împlinită, aici avem de-a face cu iubirea care nu dăinuie, iubirea care se destramă, dar pe care o porți cu tine și după ce a plecat. Mai e aici și tema că fiecare iubire are nevoie de o inimă nouă, de un alt corp pentru că fiecare iubire se scrie altfel, iar unele sunt mai puternice ca altele. De fapt, pare că în acest volum, poezia de dragoste este o poezie a suferinței, a instabilității, a incapacității de a rămâne prea mult într-un loc și asta dezvăluie un întuneric pe care nu l-am cunoscut înainte în poezia lui Cosmin. Câteodată, prin acest întuneric, străbat amintirile: unui gest, unui pas, unui miros, dar și vinovăția care le însoțește. E de parcă, nu ai cum să rămâi prea mult într-un loc pentru că riști să te distrugi rămânând acolo. E de parcă, haosul domnește, deși uneori sunt și lucruri liniștitoare, ca somnul iubitei, pentru că acolo există o certitudine, certitudinea că ea nu va pleca, ca altele de dinainte. Dar certitudinea se spulberă rapid și despărțirea e inevitabilă ca de atâtea alte ori. Și e dureroasă, pentru că ea înseamnă un sfârșit de lume, oricât ar încerca cineva să te convingă că poate ar fi mai bine să fi rămas…

Volumul lui Cosmin Perța este scurt, doar 76 de pagini de poezie, dar este de o intensitate pe care eu nu o regăsesc la nici un alt poet român. De fiecare dată când citesc versurile lui Cosmin, mi-l imaginez citindu-mi-le de pe o scenă. Îi aud vocea și, cu acest volum, aud toate acele lucruri care îl macină. Și e mai bine așa, pentru că poezia trebuie să marcheze. Abia atunci poți spune: bă, eu mai vreau să-l citesc pe tipul ăsta. Iar, în cazul lui Cosmin, îmi spun asta mereu. De aceea, recomand să parcurgeți volumul HATE ME LOVE apărut anul acesta la ART/pocket. Trebuie, dacă iubiți nebunia, și vâlvătaia, și furia, și tot ce te pune în mișcare!

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Orașele viitorului (Editura Pavcon, 2023), Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2022) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.