Am citit Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse acum câțiva ani, dar mi-am făcut abia acum loc să scriu despre acest roman care îmbină elemente de postmodernism cu literatura transgresivă à la Fight Club, precum și elemente de realism magic cu literatura profund psihologică. Dacă ești iubitorul cărților de acțiune îți va plăcea acest roman, chiar dacă ritmul cu care începe este, mai degrabă, unul ce nu te-ar duce cu gândul la un roman unde se găsesc teme precum războiul, sexualitatea, traficul uman, brutalitatea unei lumi pe care nu ai cum să o înțelegi deplin decât dacă o trăiești. Și personajul principal, Joey van Hoorn, pare să o înțeleagă deplin, căci acele bucăți povestite de el sunt niște oglinzi în care cioburile au fost lipite perfect pentru a da naștere unei lumi pe atât de tulburătoare, pe atât de fascinante. Este vorba despre lumea întunecată a Amsterdamului unde Joey nu este doar un personaj, ci pare un erou rupt din realitatea noastră, la fel ca toți ceilalți eroi și antieroi ai romanului. El creionează printr-un flux al conștiinței dus la extremă locurile, evenimentele și oamenii care alcătuiesc acest univers.

Avem pe de o parte un trio format din trei prieteni: Joey, individul timid la exterior, dar cu o lume interioară extrem de bogată; Patrick Swann, care vede în propria moarte singura posibilitate de evadare din universul abject al cărui produs este; Jurjen Rasmussen, cel care a evadat din această lume a escrocheriilor, ducând o liniștită viață de familie. Practic, romanul se învârte în jurul acestor trei eroi/antieroi, pentru că cei trei nu sunt nici complet albi, nici complet negri, ci niște nuanțe de gri, căci până și Jurjen nu este complet rupt de lumea din care a făcut parte, dar nici perfect integrat în noua sa viață.

Mergând pe fire narative proprii până la jumătatea cărții, ei sunt uniți într-un fir epic comun de Fiona, la femme fatale, cea care îl înnebunește pe Joey până la obsesie. Diferită din cap până în picioare de Mina (iubirea inocentă a personajului principal), Fiona este ca o bombă cu explozie: te atrage în mrejele ei pentru a te face bucăți dacă încerci să îi reziști. Și Joey nu îi rezistă nici un moment, căci e ca un shot puternic pe care vrei să îl repeți. Mai mult, el și-ar da și viața pentru ea, cu toate că ea l-ar vinde oricând, și asta e ce face povestea asta de dragoste alimentată de droguri, fantezii sexuale și speranța că ei sunt pentru totdeauna, un fel de elixir care te aruncă în război. Război cu bandele. Război pentru ea. Război cu tine. De fapt, asta e ce trăiește Joey pe pielea proprie, ajutat și de cei doi prieteni ai lui, un fel de camarazi pe care îi suni la orice oră din noapte pentru că știi că ei vor veni.

Povestea asta de dragoste este la fel de explozivă ca povestea de dragoste din Fight Club, probabil motivul pentru care mi-a plăcut atât de mult. Te înalță, te doboară, te înalță din nou, doar pentru a te coborî în cel mai adânc iad, dar nu este iadul creștin, ci un loc în care violența, și drogurile, și sexul sunt cele care te țin captiv.

Ce mai e la fel de mișto la cartea asta e că toate detaliile lumii lui Joey sunt atât de vii încât ai impresia că el e lângă tine sau că tu ești lângă el. La fel cum ai impresia că ai putea să te pierzi chiar tu în Cartierul Felinarelor Stinse, cum numește George Cornilă, lumea underground a criminalilor, și târfelor, și traficanților. Probabil unul dintre cele mai vii personaje, care îți explică ce înseamnă războiul și care sunt consecințele încheierii lui, este Dejan Mirković, fostul criminal de război sârb, devenit între timp interlop în Amsterdam. Povestea lui te învață că întunericul poate naște și mai mult întuneric. De fapt, Dejan e cumva sinonim cu întunericul și, aflat în antiteză cu Joey, el este omul de care trebuie să te temi.

Bine, personajele secundare interesante nu se opresc doar aici, pentru că majoritatea sunt creionate ca niște personalități puternice, oricât de puțin ar apărea în roman. Cel mai enervant probabil este chiar detectivul Rieder, care este pe urmele anti-eroilor, iar cel mai scârbos este probabil Alioșa care s-ar băga pe sub pielea oricui pentru interesele proprii. Erika, domnul Basset sau Hayden umplu și ei acest univers care este construit pe tot felul de niveluri, unde tot felul de arome se întâlnesc: din Olanda, Serbia, Europa Estică, Orientul Mijlociu etc, iar asta dă un colorit aparte lumii construite de George Cornilă.

De departe, povestea din Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse ar putea concura cu bestsellere de afară, în ciuda ritmului slow din prima parte unde scriitorul nu face decât să dea greutate eroului său principal. Avem o lume interioară marcată de o iubire profundă pentru Mina (în prima parte a romanului), cea care îl salvează pe Joey din universul sumbru al Amsterdamului, iubindu-l de două ori: o dată pe cel care a fost înainte de Fiona, o dată pe cel care a devenit după Fiona. Mina este tot ceea ce celalte personaje nu pot fi: raza de lumină din întuneric. Luna din abis. Și poate singura care ne lasă cu urma de speranță că lumina poate exista în ciuda beznei.

Ce reușește George Cornilă în această carte este asemănător cu ceea ce face Palahniuk în Fight Club: să creeze o lume cult pe care nu ai cum să o uiți și la care să vrei să revii ori de câte ori simți că doar literatura te poate salva. Căci asta face Cornilă. Îl salvează pe Joey. Te salvează pe tine. Se salvează pe el…

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Orașele viitorului (Editura Pavcon, 2023), Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2022) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.