Trei femei

(inspirat de sculptura Trois femmes, Catedrala din Troyes, Franța)

Bunica a născut-o pe mama, mama m-a născut pe mine, am crezut mereu că eu te voi naște pe tine și că nimic nu va rupe firul venirii pe lume

a unei alte femei în familia noastră.

Eu am rupt firul, tu ai rupt firul, ne-am cusut inimile cu zdrențele unui vis destrămat, ne-am înțepat cu fuiorul inima, am sângerat, am strigat fără să fim auzite,

pentru că în durerea de acest fel suntem singure.

Nu mi te-au pus în brațe, ai fost doar „făptura de la geam”, nu cea de la pieptul meu, așa cum îmi doream, cum vedeam că se  întâmplă în raiul femeilor

devenite în țipete mame împlinite.

Dacă m-ar fi întrebat unde să te așeze, aș fi arătat un pervaz, să te rumenească soarele, să te învie într-o pasăre sau o floare cu petale imortele

și cu lujer mereu verde ce moarte nu are.

Te-aș fi udat, ți-aș fi vorbit, ți-aș fi șoptit un cântec într-o limbă numai de noi știută, așa cum am șoptit multe luni legate, despre nimicuri ce păreau importante,

dar care nu au contat la sfârșit.

Numărătoarea noastră s-a oprit undeva pe drum, firul vieții s-a făcut scame și scrum, nu mai duce nicăieri. Ți-a plăcut toamna târzie, ai iubit iarna pustie

și o bucată zdravănă de primăvară, ca și mine.

Eram pe moarte, tu erai pe moarte, moartea ne unea într-una, nu mai eram două, niciodată nu am fost două, din prima secundă ai fost una cu mine,

de la începutul crud al vieții.

Am făcut multe lucruri împreună, dar nu destule, ca să vii întreagă pe lume, unul dintre acestea a fost să îți alegem și nume, să îți ascultăm inima,

să-i ghicim conturul și să te așteptăm.

Să desenăm pe perete umbre japoneze fericite, să îți citesc povești încă nescrise, să îți aduc mirosul ploii aproape, să visez la un cățel împreună cu tine, la o mare cu valuri și spume,

tu ai fi învățat să înoți, nu ca mine.

Femeia din camera cu multe icoane, cea care își făcuse altar prin saloane, ne dădea mereu șanse, chiar și atunci când moartea ne cânta în vene chemându-ne să nu ne mai uităm spre viață,

ea ne amenința cu judecata de-apoi.

Mergi și rezistă acasă, vei fi bine, jura ea pe icoane, nu te da bătută. Nu pot să respir, nu pot să merg pe picioare, inima îmi urlă, mă țin de pereți, mă preling în baie,

vomit galben și totul mă doare.

Ți-am salvat viața, mi-au spus pe urmă, mama contează, cuvintele mincinoase mă apasă pe piept, ghete cu talpă groasă au silabele, lăsând-mi urme de noroi în stern halatele albe, nu povesti,

vreau să țip ca în tabloul lui Edvard Munch.

Bunica a născut-o pe mama, mama m-a născut pe mine, am crezut mereu că eu te voi naște pe tine și că nimic nu va rupe firul venirii pe lume

a unei alte femei în familia noastră.

Eu am rupt firul, tu ai rupt firul, ne-am cusut inimile cu zdrențele unui vis destrămat, ne-am înțepat cu fuiorul inima, am sângerat, am strigat fără să fim auzite

 pentru că în durerea de acest fel suntem singure.

Ploaia a înghițit cântecul păsării

M-am agățat de scris și l-am privit ca pe o ultimă arcă a salvării luminii din sufletul meu, când în lume e întuneric,

Purtată de colo colo, pe valul înalt al nemuririi iluzorii mi-am urcat cuvântul meu, sau pe cerul de deasupra din timp în timp ca pe un zmeu mic, captiv și liber în egală măsură,

Am împins de pe mal barca umplută la refuz cu toate cuvintele nerostite, mi se împotrivea la început, nu voia să se desprindă de lume, de pământ, nici de mine, fusesem dăltuite din aceeași esență,

M-am poticnit căzând în genunchi, doare, și nisipul poate sfâșia pielea, e mai dureros ca piatra care taie, privind-o cum se îndepărtează încet de mine, silită să își caute un alt om, alt orizont, o nouă călătorie.

Pe mal nu a mai rămas mare lucru, o pereche de ochelari de soare cu lentila întunecată, un trup de copil, cu amprenta picioarelor de om devenit mare adânc înfiptă în duna ce se va împrăștia, mișcată de vânt,

Vom mai sta, eu și versul nescris, până la următorul val care ne va șterge, timpul devine radiera din penarul mic de altădată, doar că nu anulează nimic din neîncrederile sau ezitările noastre,

Pentru acestea nu există uitare, greutatea lor nu se risipește ușor, furtunile nu le împrăștie decât în adâncul din noi, ca să ne bântuie pentru totdeauna.

Ce vrei să te faci când vei fi mare, urlă la mine ecoul mării, iar eu aștept doar trupul unei balene care să mă înghită, uitând să mă mai scuipe, la un loc cu grămada de cuvinte.

Nu m-am agățat de scris și nu l-am privit ca pe o ultimă arcă a salvării luminii din sufletul meu, când în lume e întuneric,

M-am lăsat doar purtată de colo colo, pe valul înalt al nemuririi iluzorii mi-am urcat cuvântul meu, din timp în timp, ca pe un zmeu mic, captiv și liber în egală măsură.

Despre autoare:

Simona Gânj

Am publicat texte și proză scurtă în revistele Timpul Belgia și Itaca-Dublin. Din toamna anului 2024 fac parte din echipa de redacție a revistei Itaca- Dublin.

În anul 2020, urmare a unui concurs literar organizat de Editura SIONO București, pe tema iubirii, textul Jurnal de călătorie și viață a fost selectat și publicat în volumul colectiv Inima nu face riduri. Life happens.

La final de an 2021, povestea de iarnă, Franjuri de Memorie, a fost publicată în volumul colectiv Litere pe Fulgi de Nea. Break the Ice – editura SIONO București.

Anul 2021 mi-a adus imensa bucurie de a fi selectată cu un manuscris de către Editura Ink- Story. Cartea Piciorul Lupului. Ile și Ion a fost publicată în anul 2022, numărându-mă în prezent printre autorii acestei edituri. Lansarea romanului de debut a fost făcută în cadrul Festivalului Terres Mythiques – IX, organizat de Europa Nova – Bruxelles, în toamna anului 2022.

Cel de-al doilea roman, intitulat Evia și Isia. Iubiri, rătăciri și uitări, a fost publicat în primăvara anului 2023, tot la Editura Ink Story, fiind prezent la standul de la Salonul Internațional de Carte Bookfest-București, precum și la târgurile de carte Gaudeamus. Cartea a fost lansată în cadrul unui eveniment organizat în luna decembrie 2023, la Europa Nova Bruxelles.

Primul meu volum de poezii, Polița cu Visuri, a apărut în luna ianuarie a acestui an la Editura Ink Story.

Un alt text de proză a fost selectat și face parte din noua Antologia Siono, intitulată „De ziua ta, femeie”. ( 2024)

Premii literare:

2020 – Premiul al doilea la Concursul Național de Proză Mihail Sadoveanu – ediția a-XI- a, organizat de Muzeul Literaturii Române din Iași. Am participat cu un text de proză scurtă inti- tulat Scrisorile Parcului și cu un fragment din romanul meu de debut.

2021 – Premiul Special al Revistei Dacia Literară la Concursul Național “Ion Creangă” organizat de Muzeul Literaturii Române din Iași, textul premiat fiind publicat în Antologia Poveștile de la Bojdeucă XXIII.

2021 – Premiul întâi la categoria Proză pe tema iernii organizat de revista Mezomorf.

Scriu și pe pagina mea de Facebook proză, poezie, jurnale de călătorie și gânduri. Scriu cu dor de țara natală, de oamenii dragi din viața mea de acolo, scriu inspirată de țara mea adoptivă Belgia, scriu cu mare drag de cuvinte. Am studii economice, dar sufletește sunt ancorată în magia scrisului.