Proză

Să treci peste

M-am gândit mult la iertare că am tot auzit-o pe mama folosind-o pe aia cu: „să treci peste”. Lucrul peste care trebuie să treci peste este durerea. Dar nu e chiar ușor cu trecutul ăsta peste.

Pentru început, necesită un fel de înțelegere, adică trebuie să înțelegi de ce duci această durere, de ce ți-a fost cauzată și apoi, doar apoi, poți să încerci să treci peste.

E ca și atunci când mergi prin pădure și a căzut un trunchi de copac peste cărarea ta și-ți taie calea.

Primul lucru pe care-l faci: te oprești. Te uiți să vezi care-i faza. Ce s-a întâmplat. Cum să procedezi. Pe unde să … treci peste.

Din-astea.

Așa-i și cu durerea: te uiți să vezi care-i faza.

Ce s-a întâmplat. Cum să procedezi. Pe unde să … treci peste.

Trecutul peste are legătură și cu câtă durere simți. E vorba și de cantitate. Nu poți trece ușor peste acest aspect. Dacă durerea ce o cari e mare, trecutul peste durează bineînțeles mai mult. Ca și atunci când trebuie să mergi în excursie și drumul e lung. Durează mult să ajungi la destinație.

Îmi amintesc când ne-au dus în excursie de la școală, cu autocarul, pe Valea Oltului. De la noi din oraș a durat două veșnicii și jumătate să ajungem acolo.

Dante ăla ar fi murit de plictiseală. O comedie. Ajungea în rai de două ori în timpul ăla. În fine.

Așa e și cu durerea: te uiți să vezi care-i faza. Ce s-a întâmplat. Cum să procedezi. Câtă durere simți. Cât timp ar dura.

Din-astea.

Apoi, să nu mai vorbim de ăla care ți-a provocat durerea. De exemplu, dacă e propria mea vină că sufăr durere, e clar că nu voi avea probleme nici cu timpul, nici cu câtă durere duc. E clar că trec peste din prima, doar mi-s eu, nu?

Dar dacă e altul, … atunci stai așa!

Bineînțeles că se schimbă lucrurile.

Te uiți să vezi care-i faza. Ce s-a întâmplat. Cum să procedezi. Cât durere simți. Cât timp ar dura. … și cine e deșteptul ăsta care ți-a făcut ceva rău.

De aici se nasc alte clase, alte categorii.

De exemplu:

  1. Eu (sau un prieten imaginar, dacă e cazul)
  2. Familie
  3. Prieteni
  4. Colegi (școală sau loc de muncă)
  5. Rude îndepărtate
  6. Necunoscuți

(Și cam atât.)

Cum poate ți-ai dat seama probabil, ce vreau să spun e că are legătură cu gradul de apropiere, sau poate cu durata de timp pe care ai petrecut-o și o petreci împreună cu deșteptul care ți-a făcut rău.

Să luăm un exemplu (așa vorbea profa de mate, Purcica: să luăm un exemplu): cum ți-am zis mai înainte, de exemplu dacă eu mi-am făcut rău, – eu sunt persoana cu care petrec cel mai mult timp, și sunt persoana de care sunt cel mai apropiat.

(Cred).

Deci, rezultatul e că pot să trec foarte repede peste orice lucru și peste orice durere mi-o cauzez eu mie.

Există alții pe lumea asta, la care regula asta nu există. Dimpotrivă, poate e chiar invers, și atunci se schimbă categoriile și ordinea lor, de exemplu așa:

  1. Familie
  2. Prieteni
  3. Colegi (școală sau loc de muncă)
  4. Rude îndepărtate
  5. Necunoscuți
  6. Eu (plus un prieten imaginar dacă e cazul)

Înțelegi?

Și în cazul ăsta, asta cu apropierea și timpul petrecut, … pauză!

Nu mai merge.

Și stai, că mai e și treaba asta cu merită sau nu merită să treci peste. Poate că nu vrei să treci peste.

Opțiunea asta din urmă, trebuie să-ți spun, nu e sănătoasă.

Îți faci rău. (ce vorbeam mai devreme – îți faci rău singur … )

Cred că e mai rău decât durerea însăși. Și apoi de aci apar tot felul de învinuiri și dureri de stomac, te bântuie totul ca o fantomă de nu mai adormi seara niciodată, și oricât ai călătorii, oriunde te-ai duce, oricât de departe, nu-ți mai vine nici să mănânci și ajungi la un moment dat să fii tu ăla vinovat (lucru care, din nou, dă cu totul peste cap ordinea clasică de mai sus a categoriilor:

  1. Eu (sau un prieten imaginar, dacă e cazul)
  2. Familie
  3. Prieteni
  4. Colegi (școală sau loc de muncă)
  5. Rude îndepărtate
  6. Necunoscuți

Dar, … odată ce ai trecut peste, într-un final, e ca și cum ai trecut un pod.

Te poți întoarce să te uiți înapoi. Dar când e vorba de trecut peste durerea asta, când ai reușit să treci peste, și te uiți înapoi, nu mai vezi nimic. Ca și cum nu ar fi un pod acolo, cu ape negre și adânci sub el.

Parcă pur și simplu ai făcut un pas mai departe.

Cam așa e cu iertarea.

Despre autor:

Marius Pădurean

2023 – Runner-up la Seán Ó Faoláin International Short Story Competition pentru nuvela scurtă PAPIO (varinta în engleză) și publicat în SOUTHWORD Journal, nr.46
(https://munsterlit.ie/bookshop/southword-46/)
2024 – Câștigător Premiul 1 la Concursul Internațional de Proză Scurtă Rețeaua Literară cu nuvela scurtă PAPIO (varianta în română) (https://cepec-romania.org/concursul-reteaua-literara/)
2024 – Publicarea romanului de debut – PAPIO – în noiembrie, la editura TracusArte, și lansat la Târgul de Carte Gaudeamus, în decembrie 2024.
2025 – Revista FAMILIA publică povestirea LACRIMA LU OVIDIU. Două proiecte în lucru: al doilea roman, intitulat FUGA LU OVIDIU, și un scenariu de film pe baza romanului PAPIO.

Lasă un comentariu