Tabla se întindea ca un câmp de luptă sub ei, o rețea de posibilități nesfârșite, unde fiecare pătrățel era o capcană, fiecare mutare un pariu. Regina stătea dreaptă, silueta ei întunecată proiectându-se pe pătrățele palide de marmură, o figură a eleganței și puterii. Regele, obosit și slăbit după atâtea partide, se sprijinea de sceptrul său, greutatea coroanei apăsându-i pe capul plecat. Ei erau ultimele piese de acest fel, rămășițele unui război care devastase tabla de-a lungul nenumăratelor runde.

            — Se apropie, spuse Regina, încercând să rămână calmă în ciuda haosului care îi înconjura.

            Privirea ei săgeta spre inamicul care părea să ia avans, ale cărui mișcări erau deliberate și nemiloase. Caii se profilau cu drumurile lor șerpuite, nebunii alunecau pe diagonală ca niște fantome, iar turnurile înaintau cu o determinare neclintită. Regina inamică, imaginea lor în oglindă, dar în alb, stătea în centrul forțelor copleșitoare, prezența ei la fel de impunătoare pe cât era de amenințătoare.

            Regele se foi neliniștit, ochii lui cercetând tabla cu o speranță disperată, la limita iluziilor.

            — Poate că există o altă cale, murmură regele, deși nici măcar el nu credea asta.

            Vocea lui era subțire, asemenea unui pergament uzat de prea multă întrebuințare.

            Regina se întoarse spre el, expresia ei devenind mai blândă. În ciuda puterii și vicleniei sale, ea fusese mereu protectoarea lui, scutul său împotriva valului necruțător de inamici. Luptase pentru el, se sacrificase pentru el, iar acum, pe măsură ce zidurile se închideau în jurul lor, știa ce trebuia să facă.

            — Nu există altă cale, spuse ea cu blândețe. Singura modalitate de a câștiga jocul este ca eu să pier.

            — Nu, șopti Regele, clătinând din cap. Nu pot permite asta. Tu ești cea mai puternică piesă de pe această tablă. Fără tine, eu nu sunt nimic.

            Regina îngenunche lângă el, mâna ei sprijinindu-se ușor pe a lui.

            — Fără mine, tu vei supraviețui. Tu ești Regele. Supraviețuirea ta este tot ceea ce contează.

            Fața Regelui se contorsionă de durere.

            Ce fel de supraviețuire ar fi asta? Să trăiesc, în timp ce tu—

            — Să trăiești înseamnă să reziști, îl întrerupse ea, pe același ton ferm, dar lipsit de asprime. Acest joc nu este despre glorie și nici despre sentimente. Este despre strategie. Iar strategia cere sacrificiu.

            Mâna Regelui tremura în timp ce o strângea pe a ei.

            — Vorbești de parcă ai fi doar o piesă, nimic mai mult. Dar nu ești. Tu ești…, se poticni, cuvintele blocându-i-se în gât, tu ești totul.

            Regina zâmbi, un zâmbet amar, dar plin de hotărâre.

            — Iar tu ești Regele meu. De aceea trebuie să fac asta.

            Forțele inamice înaintară încă un pas, umbra lor căzând peste tablă ca sfârșitul unei nopți lungi și reci. Regina se ridică, silueta ei părând un colos în fața valului necruțător de piese. Se întoarse să înfrunte inamicul, cu bărbia sus și privirea arzând de sfidare.

            — Când mă voi mișca, spuse ea fără să privească înapoi, trebuie să te miști și tu. Nu ezita. Nu privi înapoi. În clipa în care voi cădea, vei avea deschiderea de care ai nevoie pentru a scăpa.

            Regele simți cum i se taie respirația. Voia să protesteze, să implore, dar știa că ar fi fost inutil. Jocul era nemilos, iar Regina avea dreptate. Avea întotdeauna dreptate.

            Cu un singur pas deliberat, Regina avansă, plasându-se în calea Reginei inamice. Forțele adversare ezitară, luate prin surprindere de îndrăzneala reginei negre. Însăși tabla părea să-și țină respirația. Regina inamică făcu un pas înainte, forma ei palidă strălucind sub lumina aspră a tablei. O privi pe Regina întunecată cu un amestec de admirație și milă.

            — Te-ai sacrifica pentru el?  întrebă ea amuzată.

            Regina încuviință.

            — Fără ezitare.

            Regina inamică înclină ușor capul, de parcă încerca să înțeleagă.

            — Și totuși, când vei dispărea, el va rămâne singur. Nu te temi de ce i se va întâmpla atunci?

           Privirea Reginei negre se îndreptă pentru o clipă spre Regele ei, expresia ei fiind de nepătruns.

            — El va rezista. Așa îi este menit.

            Buzele suveranei de alb se curbară într-un zâmbet abia vizibil.

            — Un sentiment nobil. Dar sentimentele nobile câștigă rareori războaie.

            — Poate că nu, răspunse Regina. Dar ele ne definesc.

            Și atunci, Regina inamică lovi. Mișcarea fu rapidă și nemiloasă, iar Regina întunecată căzu într-o cascadă de posibilități spulberate. Prezența ei, odată atât de impunătoare, se transformă într-o simplă amintire, un spectru pe tablă.

            Regele privi căderea ei, pieptul strângându-i-se de o durere pe care nu-și putea permite să o arate. Se forță să se miște, picioarele târându-se în deschiderea creată de sacrificiul ei. Forțele inamice ezitară, înaintarea lor încetinind din cauza schimbării neașteptate a dinamicii tablei.

            În timp ce Regele se retrăgea în siguranță, nu se putu abține să nu privească înapoi spre locul unde stătuse Regina. Tabla era mai goală fără ea, lumea mai întunecată. Dar cuvintele ei îi răsunau în minte: A trăi înseamnă a rezista.

            Își strânse pumnii. Sacrificiul ei nu va fi în zadar. Va rezista, nu doar pentru el, ci și pentru ea, pentru amintirea a ceea ce oferise atât de liber.

            Jocul continuă, piesele mutându-se și ciocnindu-se într-un dans complicat de strategie și destin. Regele luptă mai departe, mișcările lui fiind atente și deliberate, fiecare dintre ele un omagiu pentru Regina care căzuse pentru el. Și, deși tabla era crudă și neînduplecată, el purta prezența ei cu sine, o forță tăcută care îi ghida fiecare pas.

            În cele din urmă, Regele supraviețui. Jocul se încheie, tabla se goli, iar piesele fură resetate. Dar chiar și atunci când ciclul începu din nou, când Regina reveni la viață, regele nu putu să nu se gândească la ceea ce însemna să te sacrifici, să reziști, să iubești.

            Ea murea mereu, dar nu era uitată. Și când Regele își relua locul pe tablă, știa că spiritul ei trăia în fiecare mutare pe care o făcea, în fiecare pas pe care îl lua. Ea era Regina lui, protectoarea lui, totul lui. Și, deși jocul avea să continue și după ce el pierea, avea să o poarte mereu cu sine.

Despre autoare:

Sorana Maria Ilie (n. 2002, Buzău) este scriitoare de literatură contemporană (poezie, proză), student-filolog la Facultatea de Litere și Științe din Ploiești, editor și redactor de carte, colaborând în 2020 cu revista POV21, atât în calitate de editor cât și de jurnalist, cu autori precum Raluca Iacob (autoarea romanului „Păcate Arse”), Oana Nicoleta Boabeș (coordonatorul blog-ului „Petale de cerneală”).

A debutat în revista școlară „Metronom” din cadrul Colegiului Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău în 2018 cu poezii și fragmente de proză scurtă. În 2022 a publicat primul volum de poezie, în limba engleză, „When the night stops falling” ( Amazon.co.uk, 2022), în prezent lucrând la un al doilea volum ce va completa seria și a unui volum despre impactul overthinking-ului asupra noastră. A colaborat cu reviste precum Proezia și eCreator, unde a publica poezii și fragmente de proză.