Romanul ApIscalips (editura Crux Publishing) semnat G.P. Ermin și cu texte ilustrații de Andreea Sterea se impune ca o lucrare surprinzătoare, aflată la intersecția dintre SF-ul distopic și space opera, fiind și o alegorie și reflecție filosofică asupra fragilității civilizației moderne. Titlul, un joc de cuvinte între apocalipsă și apis (albină), dar și o referință la I.A., anunță de la bun început un univers în care dezechilibrul natural produs de om și revolta albinelor devin măsura supraviețuirii umane.

Acțiunea începe într-un trecut apropiat (anul 2019) și se continuă spre un viitor nu foarte îndepărtat (finalul are loc în 2091), în care dispariția albinelor declanșează o criză globală alimentară economică.

Practic, avem trei fire epice, care se reunesc spre sfârșit. Primul fir epic îi urmărește pe cercetătorul BeeWee, cel îngrijorat de soarta albinelor, și pe I.A. Savior, creată de cel dintâi pentru a salva aceste insecte atât de importante pentru umanitate și hrana de toate zilele. În acest fir narativ, avem parte de dialoguri înduioșătoare între creator și creație, astfel punându-se bazele problemei cu care se confruntă omenirea: dacă albinele dispar, polenizarea nu se mai întâmplă, hrana dispare și, în consecință, și omul.

Al doilea fir epic o urmărește pe Cea-care-salvează (cunoscută și ca 437), acea I.A. care se va ocupa de salvarea albinelor. Pregătită de Bee Wee, ea se va integra în lumea insectelor polenizatoare și le va spune suratelor ei biologice de amenințarea cu extincția, reușind să adune sub conducerea ei albinele și declanșând așa numitul Război al albinelor, care va afecta oamenii, despre a căror soartă vom afla din cel de-al treilea fir epic.

De fapt, ultimul fir narativ povestește despre călătoria prin spațiul interstelar al extraterestrului reptilian Sri – aici avem elementul space opera. Astrocercetătorul aflat într-o expediție științifică va descoperi sondele Voyager 1 și Voyager 2, oferind informații precise despre poziționarea Terrei. Raportând către amiralul Xi, acesta va primi ordinul de a demara blocada planetei mamă a bipezilor (pag. 225). Ajuns pe Terra, Sri va afla de la Cea-care-salvează soarta umanității: Războiul albinelor a fost un cassus belli (pag. 236), ducând la foamete, pandemii și război. Astfel, o conflagrație a pornit la nivel mondial, oamenii folosind și armele atomice, iar acest lucru a dus la evitarea extincției în masă la câțiva milimetri. Totuși, planeta a devenit depopulată, în timp ce albinele au supraviețuit, retrăgându-se în zonele sălbatice ale Terrei.

G. P. Ermin construiește în romanul său o atmosferă apăsătoare, în care degradarea ecosistemelor reflectă degradarea morală a societății într-o lume interesată de consum fără a fi atentă și la nevoile planetei. În acest S.F., orașele devin spații ale degradării și anxietății colective, personajele existând într-o realitate dominată de lipsa de interes față de spațiile naturale, dar și de teama ce transpare odată ce albinele se răscoală.

Acest univers distopic și apocaliptic generat de ApIscalipsă este foarte puternic evidențiat și de textele ilustrații realizate de Andreea Sterea. Aici avem de-a face cu rapoarte și știri ce susțin că Pământul se îndreaptă spre o soartă de neevitat. Combinate, cu literatura scrisă de G.P. Ermin, aceste texte nu fac decât să întărească sentimentul inevitabilului, dar și faptul că omul își scrie acest destin singur, prin acțiuni ce au în vedere doar interesul propriu, nu interesul colectiv.

De fapt, una dintre temele pregnante este tocmai ideea că omul este individualist, în timp ce albina lucrează într-o colectivitate pentru binele roiului. Cartea explorează și alte teme relevante la nivel contemporan: dependența umanității de echilibrul natural, responsabilitatea colectivă pentru degradarea mediului, manipularea informației în perioade de criză sau fragilitatea sistemelor sociale aparent stabile.

La nivel de personaje, avem eroi cu psihologii diverse. Pe de o parte, avem un cercetător, care este un observator lucid al realității în care trăiește și înțelegând problema cu care Pământul și albinele se confruntă, își pune toate forțele pentru un singur scop: salvarea apisului în detrimentul oamenilor. Apoi, vorbim despre I.A., pregătită să se infiltreze în lumea albinelor, dar capabilă să ia decizii diferite de cele ale creatorului: ea va prefera să salveze albinele și să lase omul să se distrugă singur. Mai mult, avem albinele care funcționează aici ca o metaforă a ordinii naturale pierdute și a cooperării sociale distruse și mai avem ființa extraterestră, care este mult mai evoluată ca oamenii.

În ceea ce privește universul, întâlnim orașe tensionate, dominate de teamă și lipsuri, autorități care controlează informația și mențin ordinea prin propagandă, dar și o societate ce se fragmentează sub presiunea crizei. Apoi, întâlnim viața din stup, caracterizată de într-ajutorare, de unde alegoria că societatea albinelor reprezintă un simbol pentru societatea ce reușește datorită spiritului colectiv. Și, pentru că avem și elemente de space opera, întâlnim tehnologii avansate pe nava lui SRI – o navă I.A. care comunică cu astrocercetătorul și îi facilitează aflarea adevărului despre destinul oamenilor.

La nivel stilistic, G.P. Ermin scrie într-un stil dens, uneori poetic, alteori tăios și jurnalistic. Alternanța dintre fragmente introspective și pasaje descriptive creează un ritm tensionat, potrivit temei catastrofice, iar textele Andreei Sterea nu fac decât să accentueze iminența apocaliptică. Limbajul tehnic și referințele științifice conferă verosimilitate scenariului, fără a sufoca dimensiunea literară.

Astfel, ApIscalips nu este doar un roman distopic, ci un avertisment etic și ecologic. Printr-o narațiune tensionată și simbolism puternic, G.P. Ermin propune o reflecție asupra modului în care indiferența față de natură poate conduce la autodistrugere. Este o lectură provocatoare, potrivită pentru cititorii interesați de literatură speculativă cu substrat filosofic și de teme ecologice actuale.

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Orașele viitorului (Editura Pavcon, 2023), Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2022) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.