A trecut ceva timp de când am scris un editorial pentru revistă, dar astăzi vreau să abordez problema I.A. în cronici de carte, o problemă pe care am început să o constat și care mă întristează, deoarece consider că atunci când te înhami la a scrie despre un volum mai nou sau mai vechi ai datoria în primul rând să îl citești și apoi să pui pe hârtie ce ți-a stârnit acel volum. Ori întrebările care îmi vin mie sunt următoarele: dacă scrii cronicile de carte cu I.A., le mai citești? De unde știi că ceea ce spune I.A. pentru tine este și ceea ce se întâmplă în carte, având în vedere ce rateuri dau aceste instrumente la niște căutări mai simple? Și cât de etic este acest lucru?

Pun întrebările acestea, pentru că, da, și eu folosesc I.A. atunci când am nevoie să aflu niște informații rapide, dar întotdeauna mă uit și pe linkurile de unde își extrage informațiile sau fac o scurtă cercetare pentru a vedea, bă, lucrurile astea sunt chiar așa… Dar nu m-aș apuca să îmi scriu cronicile de carte cu ea, deoarece consider că trebuie să am un minim de respect pentru cititorii care vin în paginile acestei reviste, pe blogul pe care l-am lansat în 2014 sau oriunde altundeva. Mai este, după aceea, vorba și despre respectul pe care îl am față de scriitorul pe care îl citesc și a cărui carte vreau să o recenzez. Cum aș putea eu să mă apuc să zic că ceva scris de o I.A. este ceva scris de mine, deși la o citire clară, îți dai seama că nu e așa? Nu contravine asta eticii de lucru? Plus că ce se întâmplă când zicem că citim o operă literară, dar, de fapt, nu am citit-o, și dacă am avea o discuție pe subiect, nici nu am ști ce să zicem.

Eu nu pot înțelege acest tip de a face lucrurile nici prin prisma faptului că ajungem să considerăm inteligența artificială mai deșteaptă decât noi, când realitatea e că esența noastră și lucrurile pe care le credem, despre o carte, sau despre altceva, sunt strict ale noastre și nu pot fi înlocuite de o I.A.. Cum poți tu să crezi că o I.A. va scrie cu același suflu, cu aceleași idei, cu ceea ce te identifică pe tine? Eu nu pot răspunde… Dar pot spune că părerea mea este că noi, toți, pierdem atunci când I.A. scrie pentru noi, dar pierd și cititorii care riscă să găsească în aceste cronici informații false, care nici măcar nu apar în cartea despre care se vorbește. Și atunci când pierde cititorul, pierde și scriitorul, dar și cel care a scris cronica respectivă. Eu vă invit să gândiți mai mult pentru voi și să scrieți mai mult ca voi. Numai asta va convinge un cititor să vă citească…

Și ca să închei, acest subiect mi-a venit în minte când am văzut printre e-mailurile primite la revistă texte scrise cu I.A., texte respinse de altfel, dar chiar și așa, texte trimise spre revizuire, iar asta m-a întristat profund. Poate vă face și pe voi să vă gândiți de două ori înainte… Doar e suficient că paginile de social media sunt inundate de I.A. slops… Eu nu vreau să văd asta și în literatură și gândul meu e că nici cititorii nu vor…

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Orașele viitorului (Editura Pavcon, 2023), Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2022) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.