Firul crud

Când mă cerți, mă împungi;
nu mă ierți pentru cuvintele
care curg din mine,
fără riglă sau compas;
le răstorni și
încerci să le așezi
în unghiuri mai bune.

Nu înțelegi că vorbele vin
din mine cum se scurge
presiunea spre centrul
nervos.

Tensiunea limbii
contractă fibra
încăpățânată
să țină firul crud
care îmi leagă pielea.

Fierul pe limbă

Fierul roșu
mușcă cu urlet scurt
fibra mușchilor.

Arsura fuge mereu în cap,
unde răscolește în vatra

cuvintelor nerostibile
și hăituiește sunete.

Apoi coboară în spațiul
cavității bucale
însă nepotrivirea cu sensul
îngheață custura
pe mușchiul roz-nervos. 

Limba
nu ține pasul

cu spasmul trăirii.

Istanbul

Ce e frumos când asculți

azanul rostit de muezin
nu e prelingerea sângelui

prin venele tale de creștin,
e clipa de plăcere
furată mușchiului netezit
de o plimbare prin Istanbul.

Orașul bazar
are buze atât de cărnoase
de îți trimite inima la moschee.

Aici,
strigătele zilei îți mângâie
tălpile crude.

Culinar

Stau pe un scaun
cu picior metalic, în bucătărie;
mă pot roti,
spre blatul din stânga –
stăpânește chiuveta,
spre cel din dreapta –
cu plita.

Privesc spre agregat:

zarzavat de curățat
sau oală clocotită?

Întrebarea
Ce mâncăm astăzi?
zgârie blatul bob de piper
zi după zi.

Mă opresc din carusel doar o clipă,

cât să umplu un castron cu supă.

Stau pe scaunul rotativ
și dau cu ochii
de un recipient străin;
nu-mi amintesc să o fi sărat
puțin.

An Nou

Minutarul strigă un început.
Vrei să porți dorințe
cu carnea slabă a nou-născutului.

Astăzi,
buricul dansează strâmb.

Artificiile explodate pe cer
îți inflamează memoria –
acum rânjește cu gingie neagră
tovarășa din clipa ta.

Despre autoare:

• Nume: Anca-Marcela Nădășan
• Anul nașterii: 1974
• Locul nașterii: Petroșani, Hunedoara

Formare academică:

• Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca.

Activitate profesională:

• Profesoară de limba și literatura română.

Notă biografică

Scriu dintr-o intersecție tensionată între rigoarea filologică și nevoia de deconstrucție anatomică a trăirii. După ani de viețuire în interiorul limbii ca sistem de norme, poezia este pentru mine o reacție fiziologică, un „spasm al trăirii” care refuză șlefuirea academică. Textele mele explorează uzura domestică, degradarea memoriei și mecanica fină a suferinței, utilizând un limbaj clinic, rece, care caută să atingă „fibra ființei” de sub țesăturile sociale opace.

Prezentul dosar marchează debutul meu în spațiul literar.