Eterniada
Când Timpul era copil,
începuse primele măsurători
în joacă.
Stabilise distanța
dintre merii de la poartă,
zborul mingii băiatului tânăr
până la bărbatul îndrăgostit.
Mai târziu
învățase să cântărească ura,
să calculeze iubirea cu porția
și să împartă vrajba
în doze mici,
împrăștiate constant
în lume.
Gonea dușmănos peste munți
și peste coastele mele
ce scrâșneau
neputincioase
a tinerețe trecută
și a iubiri netrăite.
Legendele spun
că se oprea uneori, ostenit
și o lua de la capăt
la soroace potrivite.
Odată,
într-un Ev îndepărtat,
ar fi refuzat
să se mai oprească.
De atunci
a înăsprit ploile,
a alungat curcubeul
și-a stins câțiva sori vecini.
A lărgit distanța
dintre mine si tine.
Sensul lumii s-a șters,
iar el,
bătrân gârbovit fără veste
mușcă din lume
socotind
ultimele firimituri
ale trecerii.
Cenaclul oniric
Plecam azi spre Cenaclu
Ce crezi? mi-au ieșit în cale
Corbii lui Tradem.
Știi că sunt superstițioasă:
am dat trei pași în spate și
Albatrosul-el mai lipsea!
Ia uite și insecta lui Kafka,
precipitată să nu întârzie.
Auzi, eu chiar am ghinion:
Mendebiluleeee, așteaptă-mă și pe mine!
Iar a dispărut în subsol,
așa face mereu.
M-am luat cu vorba
cred că m-am și rătăcit puțin
Da, da, țin drumul drept!
à propos, ține-mi și mie rând mai în față
aveam de citit o poemă
boemă,
vetustă,
ca tot ce scriu eu.
Hai că am ajuns-
Nu te văd.
Iar stai lângă frivola aceea?
Lady Chatterley parcă-
Le-am încurcat grozav.
Iar o să-mi ții o prelegere
cu exegeze
sincronii, diacronii.
Asta e, nu mă-nvăț minte.
Să nu uit:
nici mie nu-mi plac alegerile tale
literare.
Mă prinzi tu din urmă!
Poem rupt în două
Ți-am dat o jumătate de inimă-
Nu o să-ți ajungă pentru mult timp.
În fond, nu ți-a plăcut niciodată
să trăiești incomplet
o parte de vis, o frântură de speranță.
Să culegi frimiturile unei vieți neduse
până la capăt.
Tot ce rămâne de citit
e o parte dintr-un poem
niciodată scris
în întregime.
Merinde pentru suflet
Mi-am pus deoparte
câte ceva pentru mai târziu:
o fărâmă de copilărie,
jocul preferat,
mângâierea mamei din adolescență,
încruntarea tatălui din poarta
care nu se mai deschidea spre acasă.
Odoare neprețuite
zăvorâte pe ascuns
și urcate
în podul sufletului.
Am luat și o bucată de timp
s-o aștern la picioarele lumii
și s-o cresc în amintire
cu iluzia celui
care va uita într-o zi
să mai fie.
Apologia fricii
Învățasem
să-mi port temerile cu mine
ca pe o platoșă
pe care nimeni nu o vede.
Doar tu știi că e acolo-
rană peste rană,
cicatrici împietrite
peste o inimă netemătoare.
Dușmanul să-l ții mereu lângă tine-
ni se spune-
Voi naviga și eu curajos
spre porțile binelui.
Voi trece peste obstacole
și nu voi zăbovi la răspântii.
ignorând
vocile neliniștite
pentru că
la capătul drumului
stă o frică învinsă
care a mers de mână cu tine.
Despre autoare:
Monica Aldea
M-am născut la 9 februarie 1975, în Buzău și sunt licenţiată în filologie din anul 1997.
De 27 de ani sunt profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești.
Am contribuit cu texte (proză scurtă, poezie, schițe umoristice, epigrame, cronici literare) în cadrul unor reviste și platforme literare : „Ficțiunea”, „Cu Cioara vopsită”, „Noise Poetry”, „Revista Monitorul de poezie”. Colaborez constant cu microficțiuni pe LiterNet, în secțiunea „Ficțiuni reale”, un grup creat în 2012 de actorul Florin Piersic Jr., implicându-mă în selectarea textelor în vederea publicării lor.
În aprilie 2024 am debutat cu poeme în antologia de poezie contemporană „Ce-ți spui noaptea înainte de culcare”, apărută la Editura Cartex, sub coordonarea poetului Mihai Marian. În octombrie 2025 am publicat trei poeme în volumul „Cuvinte vii, antologiile Jolie Arte”, apărut la Editura Jolie Arte, București.
Premii obținute:
-2022-premiul al III-lea la secțiunea creație poetică a Festivalului Internațional de Arte-Festival 4 Arts de la Câmpina.
-2025-premiul al II-lea la secțiunea poezie a Concursului Internațional de Creație Literară „Cuvinte vii” – ediția I, organizat de Editura Jolie Arte, București.
