Şah-mat în culori

De ce mă laşi pradă in ghearele vieţii 

când regele a abandonat tabla de şah

iar regina nu cunoaşte mutările pionilor,

patru turnuri şi caii se revoltă

şah mat între răsărit şi apus,

se deschid cerurile plângerilor

peste lumea mea sfărâmată

vrea să se nască un nou orizont,

dar s-a ridicat ceaţa în felinare 

şi viitorul se face scrum

vise alb – negru

în cavoul de fildeş

am rămas fără creioane colorate.

Testament

Săgeţile cuvintelor îmi străpung gâtul

din toate încheieturile,

mă apasă urtelul vinovăţiei

deschiderii ochilor, prea devreme,

sau mult prea târziu

tăcerea vieţii îmi striveşte pieptul

ecoul surd al durerii se făleşte,

în sicriul alb,

îmi plânge o stea căzătoare lumina,

atât mi-a rămas din degetele picioarelor

izvorăsc lacrimile sărate, mult prea sărate

sărbătorile, şi-au pus baticul negru

în ochii mamei

cordonul ombilical s-a rupt pentru totdeauna

cutia cu secrete a spart graniţele surzilor

şi s-au prăvălit peste orbi adevărurile

scrise cu sânge, testamentele ard

în flacăra lumânărilor trupul meu se desfată

cenuşă mă vreau,

să pot să renasc!

Blestem

– Doamne!

De ce m-ai vândut demonilor 

trei zile înainte de rasărit?

Lăsând ura să curgă peste mine, 

în urletele nopţilor

îmi descântă urechea

un preot ce și-a pierdut crucea

în ceaţa ochilor mei

se plămădesc voturile Iudei 

şi tălpile fragede, 

se desfatā în jăratec 

eu… mă sting în ţigara soţului meu

 Sărbătoare

Babele ies la tămâiat.

Ziua,

si-a pus baticul negru şi dansează

cu picioarele goale,

o vrăjitoare

îmi turna cositorul

în apa sfinţită,

au putrezit neputinţele

pe fundul gropii

plină de mucegai,

se zbate ultima limbă a ceasului

a bătut de duminică

TOACA

Naştere naturală

M-a născut mama, Lilith

pe timpul nopții

când suna telefonul

un bărbat provizoriu

îmi deschidea fermoarul

să asculte cum crește

mușchiul de pământ

pe limba mea,

înfloresc liliecii

la minus zero grade.

Poker

O damă de colţ

îmi ghicea în cafea:

cică să îmi scot şireturile

și portjartierul

că se poate spânzura,

domnul de la trei (o’ clock).

Atât!

Zilele albe, sting visele

în ploile reci

iubirea-mi picură printre degete

ziua de mâine,

veghez, în gândurile tale

lumea ascunsă zace

arzândă,

dorinţa

dependentă de luna plină

Ylladia, vrăjeşte în focul vieţii,

noaptea ta: x ( Atât!).

Despre autoare:

Anișoara Mătăsaru

Născută în anul 1980, la Focsani, scriu versuri din adolescenţă, din momentul în care am descoperit profunditatea şi vasta interpretare a versurilor lui Mihai Eminescu.

În anul 1998 am debutat participând la Concursul internațional al elevilor pentru creaţie de poezie “Liră de argint – Sihleanu”.

Din anul 2003, am locuit în Parla – Madrid unde am început să mă manifest ca poet în cercuri literare şi am debutat cu volumul de versuri Crisalida Latentă, lansat în 26 mai 2018 la Biblioteca Municipală din Parla.

Câteva dintre poeziile mele au fost publicate în reviste literare din România precum: Vatra Veche, Sintagme Literare şi Cervantes Internațional, în antologiile Constelaţii feminine şi Magda Isanos şi premiate cu Premiul Excepțiional al juriului  acordat de Asociaţia Culturală Juan Ramon Jimenez şi Lucian Blaga Madrid.