P(RO)EZIA

Proeziamartie 17, 20252 comentarii

SENTIENT (Nordam 2190 – I) – fragment de roman

În tot acest timp, o vizitase doar de câteva ori și doar la început, când încă era un simplu sergent naiv și plin de entuziasm, iar ea avea pielea încă netedă și coapsele ferme. Apoi îl promovaseră sergent major și servise în departamentul de coerciție, unde văzuse prin ce treceau deconectații prinși că încercau să se strecoare clandestin în Orașe. Fusese martor la interogatorii cu … Continuă să citești SENTIENT (Nordam 2190 – I) – fragment de roman

Poeme

I. noroc! bunica mea a muncit pentru pământul ăsta a făcut din el cârpe și le-a stors de lacrimi în noapte zidurile ude cu oase și marile ei iubiri s-au născut dintr-o fractură pe cord din sudura fumului și-a lemnelor vechi unde curgeau odată găleți și fluvii, între atrii și ventricule de bătrână, s-a făcut o miere neagră, de vanilie, și timpul a uns cusătura … Continuă să citești Poeme

Pălărierul nebun

Obișnuiam să fiu pălărier într-un oraș care mirosea mereu a pietre umezite de ploaie și a visuri uitate. Magazinul meu, ascuns între un atelier de croitorie cu obloanele trase și o farmacie care vindea elixire de origine îndoielnică, nu avea niciun semn. Nici nu era nevoie. Oamenii mă găseau singuri, atrași de șoapte și umbre, de povești care se răspândeau ca bolile virale.Înăuntru, magazinul era … Continuă să citești Pălărierul nebun

Proeziamartie 17, 2025martie 17, 2025Un comentariu

Poeme

moștenire sparg semințe, comentez de pe margine ca la tv-ul vechi din muzeul comunismului uite-așa a murit străbunicu’, apoi bunicu’, apoi unchiu’ – așa ne-au plecat toți bărbații. femei cu batic, copii atârnați de șoldurile lor lăsate hihi, uite plasă de muște din aia colorată la ușă îmi amintesc de sticla de cola și melodia cu banana, 2000 și puțin, încă nu plecase tata atunci … Continuă să citești Poeme

Fericire

Frământa între degete o monedă de 50 de bani, era la Fontana di Trevi. Toată lumea era acolo, puhoi de oameni adunați, umăr la umăr, cu monede, dorințe, disperări, frici, nevoi, bucurii, tot ce poate ține un suflet. Întorsese spatele fântânii și aruncase moneda peste umăr cu ochii închiși. Ea și alte zeci de mâini simultan, mii și sute înaintea și după ea. A auzit … Continuă să citești Fericire

Ultima zi a anului

Eram pregătită să petrec ultima zi a anului cu mama. Luasem hotărârea asta brusc, fără să-i dau de știre. Mi-am strâns câteva lucruri într-o geantă, am închis ușa și am coborât la mașină. Afară, ceața și chiciura așternută peste noapte aminteau de ilustratele de iarnă. De ani buni nu mai văzusem zăpadă în zona asta și iarna nu mai era iarnă. Când mai aveam vreo … Continuă să citești Ultima zi a anului

Poeme

Molie fire de lumină încolțesc din lutul norilor grei depărtarea de îngeri m-apasă gladiola albă își adaugă necontenit cupe priponită într-un mare gol îmi cere mereu apă eu n-am să-i dau decât o băutură sărată și mă zbat la lumina amintirilor razele lor tăioase mi-au zdrențuit aripile și așa îmbâcsite și prăfuite ca o memorie nisipoasă care mai are puțin și te lasă cruzimea cruzimilor … Continuă să citești Poeme

Proeziamartie 17, 2025iulie 9, 2025Un comentariu

Articole

I se spunea „Contesa”. Povestea aviatoarei Victoria Pokol

Era tânără, înaltă și frumoasă. Iubind viața, Victoria voia să vadă lumea. Era idealul ei, să călătorească, să vadă locuri și să cunoască oameni noi. De aceea, după ce a împlinit 18 ani și a terminat liceul „Hașdeu” din Buzău, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se mute la București pe strada Sevastopol nr. 26 și să trimită Ministerului de Externe o … Continuă să citești I se spunea „Contesa”. Povestea aviatoarei Victoria Pokol