Bere și echilibru

Marius-Sorin Enache Abia își așezase doza de Ciucaș pe măsuța din sufragerie, când la ușă s-a auzit o bătaie puternică. Pufnind din nări, și-a împins băutura cu degetul și aproape că a fugit către sunetele exasperante. Totul a durat câteva secunde, dar gândurile parcă-i clocoteau sute de vieți. Foarte puține, căci imediat a apăsat pe clanță și a tras ușa până la perete.— Primiți cu … Continuă să citești Bere și echilibru

Alegorie și alte poezii

Alegorie De multe ori am încercat să mă sinucid.             Această declarație furtivă de anonimat gelos                         a anonimatului gelos. Moartea voluntară este un recurs igienic pentru cei care nu caută o voce pentru numele lor. Este o consolare -acest lucru este evident- să știm că pentru atomii noștri             să știm că pentru atomii noștri paralizia în care ne aflăm adesea             este radical … Continuă să citești Alegorie și alte poezii

Timpul ca o perfuzie

Dimineața venise repede, ca și cum după o lungă noapte plină de vise, s-ar fi dezvelit obeliscul lumii traversate de incertitudini. Ca meteorolog, eram preocupat de evoluția vremii și îngândurat de ploile ce se anunțau. Acestea puteau să-mi facă dificilă întoarcerea la stația meteo din munte. Prea grăbit să văd micile bucurii ale vieții, mi-am pregătit automobilul și-am hotărât să-i fac plinul cu benzină.În stația … Continuă să citești Timpul ca o perfuzie

Poeme într-un vers de Paula Bârsan din volumul în lucru, Ireductibil

Păduri borealePe umeri, amintiri calde trezesc sfiala. PulsatilTivuri de cer, festoane, coagulează dorințe. FocPăgână e marea, te surpă, vis de bărbat. ÎnceputuriStrângerile de mână, cărări de suflet aprind. Amurgul zeilorAndante, adie ora, spulberă tăceri. VoluptateStucaturi de neant cheamă faldul găsirii. SinceritateInimi plecate spre înalt, cer velocitate. AtingeriFericirea scufundă căldura, îmbrățișat. InimaFluidizează o stea, e-n mintea mea visul. FragilitateBarăci de cer abandonate, căldura aurului în albie. … Continuă să citești Poeme într-un vers de Paula Bârsan din volumul în lucru, Ireductibil

când e noapte și nu poți să dormi

gândește-te la sala de operațiedintre orizont și favorit undemiroase a metalul pe care l-a înghițitcâinele bunicilor maxși a lătrat în limbi robotice te mângâi pe ureche încet și o să fie binegândește-te că exsită oameni pe carevreau să îi ating mai mult și oameni pe carevreau să îi ating mai puțin.noi nu o să murim niciodatănoi comunicămprin vuietul metroului la curbe îmi pun masca și … Continuă să citești când e noapte și nu poți să dormi

Proezia nr. 23 – Sumar

Editorial Alexandra Medaru – 3 ani și 2 cărți de poezie Poezie Paula Bârsan – haiku& tanka Teodora Gheorghe – Poeme Sorana Maria Ilie – Poeme Florin Irimia – Poeme Oana Irina Nechifor – Poeme Proză Veronica Baciu – Casa de la numărul 108 Ovidiu Cristian Dinică – Sfârșitul unui om simplu Gabi Gabrinov – Laleaua neagră Florin Irimia – Liniștea Fragment de roman Mircea … Continuă să citești Proezia nr. 23 – Sumar

3 ani și 2 cărți de poezie

Au trecut ca prin vis trei ani de când conduc frâiele revistei P(ro)ezia, timp în care am publicat autori nedebutați, dar și scriitori consacrați, timp în care am adunat pe site sute de vizitatori în fiecare lună, ceea ce m-a bucurat, mai ales că țin o revistă de literatură română de la distanță de țară, și probabil voi face asta tot restul vieții. Am prins … Continuă să citești 3 ani și 2 cărți de poezie

Laleaua neagră

Rămăsese ultima. În fața ei, câțiva moși mustăcioși, îmbrăcați la costum, și o doamnă ofuscată și plictisită, șușoteau între ei. Managerul de proiect stătea la distanță și scrola bezmetic pe ecranul tabletei, căutând-i, probabil, numele rătăcit în listă. Sala imensă părea că vrea s-o înghită. Luminile erau reduse, ia răcoarea încăperii și ostilitatea membrilor juriului îi dădeau fiori. — Gata? Suntem gata? Hai odată! strigă … Continuă să citești Laleaua neagră

Poeme

Elogiu iubirii Te-aș descrie în cuvinte însă ochii tăi sunt prea profunzi ca mâzgălitul de peniță să poată-nchipui fidel. M-aș înfrupta din buzele tale de o mie de ori și de fiecare dată aș cere o porție la pachet pentru momentele de cruntă înfometare. Ne-am iubi pe fiecare petală de trandafir și din dragostea noastră s-ar naște zeci de buchete parfumate pe care apoi le-am … Continuă să citești Poeme

„Nefericitul visător…”

Destinul trist al unui gazetar uitat, Ioan Rodina (1870-1940)[1]                                                                                                            Robert C. Tökölyi                                                                         Motto:                                                                                             Uitatu-m-au toți pe mine,                                                                                                  Eu însă nu uit pe nime!                                                                                                           Ioan Rodina, 1938           Pe un ger năpraznic, cum nu mai fusese, de mulți ani, în orașul minier de la poalele Gutinului, „un bărbat înalt, îmbrăcat în haine negre rupte, cu semicilindru, manșete și guler Tache, din cauciuc strălucitor, … Continuă să citești „Nefericitul visător…”