Porniseră spre Eos Celestis după ce guvernatorul fusese de acord să-l primească. Acesta nu se ferise să-i comunice prin Rassemun că Lumni primise un nou trup și-și reluase locul de prim-consilier, deci nici nu se punea problema să se întoarcă în Biblioteca sufletelor. Asta în cazul în care Apoc ar fi venit cu o astfel de cerere, ceea ce uriașul îl încredințase că nu era … Continuă să citești Stellarium 3: Agenții haosului (fragment de roman)
Un oraș plutitor era Hubb-ul, compus din mii de sfere de sunete și lumină. Totul era vibrație dincolo de ceea ce simțeau oamenii – o cascadă de note, pe care urechile nu le percepeau, dar care pătrundeau în structura materialelor sintetizate în sutele de ani de la colonizarea planetei de către echipajul navei Speranzia. Astfel, se formau habitate, o întreagă lume plutitoare. Fusese cea mai … Continuă să citești Stellarium 2: Ascensiunea stelară (fragment de roman)
Lucrurile sunt infinite la număr, se nasc și pier. (Diogenes Laertios, Repertoar antic) Deasupra lui Alignak, satelitul lui Galene, Stația Spațială Liftport se rotea lent în jurul asteroidului de ancorare. Sten se amestecă printre turiștii de pe puntea-observator, așteptând explozia încărcăturii pe care o plantase mai devreme la centrul de asamblare. Era aglomerat, dar mulțimea îl proteja de roboții ce asigurau securitatea zonei. Trebuia însă … Continuă să citești Stellarium 1: Regatul sufletelor pierdute (fragment de roman)
[fragment din capitolul 5 al romanului „Răul cel mai mic” de Sorin-Mihai Grad, editura Datagroup, 2025, http://www.raulcelmaimic.ro] —Cine a venit cu ideea Partidului Adevărat Românesc? —Voievodul. —Care, că aveți un letopiseț întreg la dispoziție? —Corect. Nu avem în rândurile noastre nici un Laiotă Basarab, dar există câțiva colegi cu nume răsunătoare. —Chiar și dumneavoastră aveți un nume voievodal. —Dacă mă chema Chiajna Mușat-Basarab, poate că … Continuă să citești 5: #powerwoman
traducere de Pierre Lamarque MARII POEȚI Ultimii doi ani din viața mea, cu o plictiseală extremă, au fost plini de cunoașterea marilor „poeți”, niciunul dintre ei, oricât de ciudat ar părea, lăudându-se cu faptul de a se fi născut într-o iesle: toți merită o copertă, albă, de Einaudi, cu aroganța de a fi mari preoți. Sute de amatori inconștienți, departe de orice formă de umilință, … Continuă să citești Poeme
Pentru Eusebiu lumea era raiul, un loc al bunăvoinței umane, în care credea cu înverșunare și sinceritate. În acea zi hotărî plecarea în oraș în ultima clipă. Preocuparea sa era să scrie. Se desprinse cu greu de la masa de lucru, unde paginile pe care le concepea cu ardoare, îl așteptau să continue. Era dedicat scrisului cu tot crezul său. În acea dimineață trebuia să … Continuă să citești Înverșunarea
din volumul POEZII – ed. Artes, Iași, 2015 Eu plec Bună seara tată, am să îți mărturisesc că m-am gândit la ce am discutat noi mai demult… Și am decis să plec. Să te las să îți trăiești bătrânețea în liniște Însă… nu îți spun unde plec. Știu că te dezamăgesc după cum te uiți la mine deoarece nu îți spun unde plec. Ceasul bate … Continuă să citești Poeme
O figură interesantă, dar efemeră, în peisajul literar-artistic al orașului Baia Mare a fost cea a lui Dimitrie Șeptilici. S-a născut la Predeal, la 7 iunie 1905,[1] într-o familia numeroasă a medicului veterinar Alexandru Șeptilici (ortografiat uneori și Șeptelici) (n.1873) și a Madelinei Roșianu, casnică (n.1881). Tatăl său a absolvit Școala Superioară de Medicină Veterinară din București în anul 1897 cu teza „Operațiunea cryptorchidiei … Continuă să citești O viață măruntă. Scurta și tumultoasa biografie a gazetarului artist Dimitrie Șeptilici
Coborâse din autocar bucuros nevoie mare. Câștigase la o loterie, pe timpul drumului, un „purcel”, un casetofon micuț, bombat, cu care dăduse celor din interior muzică populară de la casetă dar și la radio. Era vesel și voia să împărtășească și celor care-l așteptau bucuria lui. Fericirea are mereu nevoie de martori, altfel ce sens ar mai avea? Cu o cămașă cu mânecă scurtă … Continuă să citești ROMÂNI, IEȘIȚI AFARĂ CĂ VĂ TRIMITEM ACASĂ!
țipă o lalea de mai privești și țipă acea lalea într-o aparență destoinică în lumini de mai în acest război pierdut de soare în umbră de-nserat în aprigele priviri înfloritoare victorioase E mama Și poți în piele să porți așchii să mă ajute să zidesc un nou zid din zidurile multe ale străzilor tenebre unde oasele sunt ofrande, unde timpul e o așchie. Îmbrățișare Aș … Continuă să citești Poeme
P(RO)EZIA 