Poeme

Alejandra PIZARNIK Aproximări                     Buenos Aires 1956-1958 îmbrățișându-ți umbra într-un vis oasele mele se mlădiau ca niște flori * marginile tăcerii lucrurilor muțenia ce-acoperă prezența lucrurilor * acești ochi se deschid doar cât să măsoare absența * cine m-a pierdut în tăcerea-stafie a cuvintelor * pași prin negura grădinii de liliac inima se-ntoarce la lumina ei … Continuă să citești Poeme

Poeme

Vitalii ȘEGA *** Fruntea și nasul formau o linie frântă Câteva riduri ofereau unicitate chipului Ochii umpluți de nuanță castanie, se uitau în cel mai îndepărtat colț al camerei însă nu la mine saci albi sub pleoape nopțile potrivite cu ceasul meu asfixiau ziua ochii maro deveneau tulburi obrajii se mestecau între ei într-o brazdă neagră, ce o foloseai drept zâmbet, urechile nu reacționau, chiar … Continuă să citești Poeme

Vulcan de Islanda

Emil Pop Când se topesc ghețarii Groaznice bubuituri însoțesc căderea albă, sticloasă Plutesc pete albe peste inima mea Aducând durere înghețată și lacrimi umede Așa e când pornesc zăpoarele Ești rănit și deodată umbre roșii coboară prin tăcerile ursului polar Te ridici și mergi către ea Când se topesc ghețarii îi întinzi mâna Și dragostea ta e vulcan de Islanda Lavă purpurie și zăpadă lichidă … Continuă să citești Vulcan de Islanda

Unsprezece Septembrie

Cristian Ovidiu Dinică 1 Bem pasărea fără aripi se așază la masă cu noi; are ciocul îmbibat în sângele scurs, uimitor, peste timpul rănit pe care îl cercetăm prin ecranul cu pești toxici, alături de halba cu bere sortită să aducă aerul bolnav al rației de viață. Liniștita prăbușire ne inundă venele la New York se moare. 2 turnați în cenușă Ciocul păsării se înfige … Continuă să citești Unsprezece Septembrie

Poeme

 Denisa-Cristina Mîndrean nefinisată operă de artă aș vrea să-ți ating suprafața fină de tablou nefinisat într-o relație optică a simțurilor. te-au agățat în camera prăfuită din stânga intrării a unui muzeu care se va fi aflat în renovări în prima parte a anului viitor. biletul nu acoperă turul ghidat iar perspectiva ta neînțeleasă și profunzimea arterelor tale rămân o enigmă pentru artistul plastic. o rază … Continuă să citești Poeme

Poeme

Márcia Batista Ramos Iubire legendară În snopul de foi unde ai scris, între rânduri, temerile tale Dragostea noastră s-a cuibărit… Înecată în lacrimi Fără sărutări. În piept mi-am ascuns poveștile, fără secrete… În timp ce farul îmi lumina pașii spre tine. Mâna ta nu se potrivește niciodată cu a mea. Într-un timp tiran, crud… Pe cerul meu, un nor rănit. În nopțile tale alte șoapte … Continuă să citești Poeme

Poeme

Mario MELÉNDEZ MUÑOZ Așteptându-l pe Perec 11 Am văzut moartea plângând la-nmormântarea lui Cervantes Lumea țipa: „Colegul Miguel” „Prezent”, spuneau viermii în timp ce-l coborau în ultima lui locuință La câțiva metri mai încolo ardeau cadavrul lui Dumnezeu   Așteptându-l pe Perec 13 Am văzut-o pe Marilyn Monroe alăptându-și umbra avea sânii triști și folosea cămașa de forță ca să doarmă Își tatuase pe spate … Continuă să citești Poeme

Poeme

Nicolae Nistor Nemurirea mă vei uita în fiecare primăvară iar toamna îți vei aminti când va ploua cu lacrimi pe pietre singuratice vei alerga să îmi aduci o haină și multe amintiri trecute-n altă lume vom sta la taclale până ploaia se va usca în noi iubirea noastră se va strecura sub pietre asemeni șerpilor nemuritori   Strecurat printre ecouri Viața mea trăiește între oameni … Continuă să citești Poeme

Poeme

Cristian Ovidiu Dinică înțelepții ei știu fiecare bancă din cimitirrespirația anotimpurilorstropii de luminăcunosc și orele de întâlnirecu fanfara militarăce se lasă privită și nu întârziesă cântesub cerul liberde la distanță o ascultă și pun verdicteprecum zeii, ei zămisliți din tăcere nu fac insolațiejocul lor preferateste de-a toamnaîi acoperă cu frunze noiși mai ales nu uită cuvinteleanotimpului în care au fost binecuvântați Magazinul de poezie  incompatibilă … Continuă să citești Poeme

Poeme

George Nina ELIAN Vis ninge de parcă ne-ar privi în ochi însăși eternitatea   El avea ochii aproape adormiți țipătul toamnei se-auzea ca un sunet de ambulanță ca şi cum cineva te-ar chema acasă în (din?) copilărie am venit și-am recunoscut: eu sunt mortul nu mă mai căutați nicăieri în afară de propria-vă amintire-trup bucurați-vă (el avea ochii aproape adormiți de-acolo ieșeau la amiază în … Continuă să citești Poeme