Două lacrimi ………….. De fapt, când îmi șopteai, auzeam florile, fluturii, în timp ce infinitul ne era părtaș, ne adăuga în spațiul cu puncte ale existentelor respirații, și astfel, aprinși în vâltoarea pâlniilor întunecate ale universului, absorbiți de înălțimi, devenind două lacrimi ai unor ochi renegați de aproape, locuim în condense atracții. Urmăresc fără încetare șoaptele tale, și gravitez pe orbită într-un spațiu imens, fără … Continuă să citești Poeme