Ecorșeu din măduvă arsă din carne umedă din vârsta pietrei se ridică un cuvânt nefăcut, un mecanism fără început, apasă ca o lamă în tâmple, ca o rugăciune moartă, deschide în mine un drum spre care tot cobor între mine și mine nu există decât o tăcere minerală o tăcere ce pulsează ca un organ muribund și în ea încap toate începuturile, toate sfârșiturile înfipte … Continuă să citești Poezii