CERUL,  CITRICĂ  ARDOARE Mă uitam la nori ca la niște săruturi dulci ale primăverii albastre și calde pe care cerul, cu citrica lui ardoare, o lumina și inventa sonate pe ruine de mare, nisip și foc. Mâinile tale erau sunete line plutind. Încă nu știam să-ți scriu, nici să-mi scriu. Știam că ești tăcere, instinct, ceața buzelor tale mă popula și te inventa în sărutul … Continuă să citești Versuri