XXXVIII În grădină se adună ca frunzele uscate amintirile. La sfârșitul după-amiezii un suspin destramă memoria. Totul se năruie în concertul florilor pe care timpul îl aprinde. În ruine, o pasăre ciugulește uitarea și cântecul ei rătăcit se hrănește din tăcere. Acum, etern, vei asculta roua care avansează printre umbrele copacilor. În crăpăturile sale umede renaște insecta care țese abisul unde vor răsări cuvintele. XXXIV … Continuă să citești Poeme