Răzvan Fugaciu rușinea lumii dis-de-dimineață vom strânge într-un coș cu mâinile însângerate lacrimile pământului răsărite a treia zi după cutremurul din ’77. ne vor privi îngerii prin geamurile apartamentelor rămase fără locuitori. vor zidi alte locuri unde să ne întâlnim în fiecare seară. nimic nu se risipește totul rămâne în cuvinte. nu se știe cum soldații de plumb își rup giulgiurile morții. la judecata universală … Continuă să citești Poeme

Răzvan Fugaciu Mugurii iubirii ți-ai ținut răsuflarea când mi-ai văzut pașii venind spre tine îmi făceai semn să nu mă apropii prea mult trupul începea să-ți tremure precum răcile de bobotează fața ta devenise o lumină orbitoare strălucea mai tare decât beculețele bradului din Singapore mă ascundeam în spatele ochilor tăi mugurii iubirii se nășteau din cristalinul lor își aduci aminte cum ne ascundeam sub … Continuă să citești Poeme