Corpul ceresc al uitării
Soarele deschide ochii, o rană incandescentă în vid, dar nimeni nu-l întreabă dacă doare. Mercur se grăbește— aleargă în cercuri strâmte, își uită mereu începutul înainte să găsească un sfârșit. Venus își privește reflexia în norii ei toxici, oglinda o minte frumos: — Ești cel mai strălucitor lucru din acest haos. Pământul respiră greu, plămânii lui sunt de piatră și apă, și totuși, el visează … Continuă să citești Corpul ceresc al uitării