Poeme

Nevroza e o moștenire nu mai pot mânca rom. mi se face greață de la miros, deși toți zic că e de la stomac. e de la stomacul ăla vechi, care tremura când bunicul își dădea jos tricoul alb cu găurele și zicea că-i cald, dar eu simțeam gerul cum îmi învinețea amintirea. zicea și că-s frumoasă. doar în șoaptă, doar când eram singuri. m-a … Continuă să citești Poeme

Poezii

îmi place să te aud cum respiri când stăm cu capul pe perna ta. dar nu, nu respirația în sine ți-o aud, ci felul în care ți se mișcă milimetric corpul, ca sunetul ce ți-l provoacă genele–adâncite–n întunecime în momentul în care clipești, știi? ceva de genul, ca sunetul de o frecvență sub-sonică pe care-l fac sprâncenele tale când se încruntă–n somnul lor obositor de … Continuă să citești Poezii

Oamenii care își plimbă moartea

Gara mirosea a fier ud și a pâine învechită, a lucruri uitate în spații intermediare, unde nimic nu vine să rămână cu adevărat. Într-un colț, o femeie cu o valiză prea mică pentru toate lucrurile care ar fi trebuit lăsate în urmă. Nu era graba omului care pleacă, ci o așteptare lucioasă, ca un câine care s-a obișnuit cu lanțul. Părea genul de om care … Continuă să citești Oamenii care își plimbă moartea