Nici lumina  nici o oglindă nu-mi poate prinde chipul mă adâncesc în apa sticloasă vâslesc o nouă imagine, târzie. Am ajuns lângă piramide sentimentele închise acolo nu mă dor înapoi, navighez ca Marco Polo după ce am păcătuit călcând pământul fără milă risipind arome din vase colorate rostuite cu amestec pentru hrana zeilor Am forțat traversarea încercând să salvez lacrima lui Orfeu când tocmai veneau spre mine … Continuă să citești DE N-AR ÎNTOARCE ORFEU PRIVIREA