Când femeile nu contează sau a man’s world

Alexandra Medaru

Corina Sabău (n. 1975) este scriitoare și absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din București. A debutat în 2009 cu romanul „Blocul 29, apartamentul 1” care a fost selecționat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry și distins cu Premiul pentru debut în roman în cadrul Colocviilor Romanului Românesc, aceeași operă fiind nominalizată și la Premiile revistei Observator cultural și Marile Premii Prometheus. Fragmente din roman au fost publicate în antologia de proză românească contemporană „Das Leben wie ein Tortenboden. Neue Rumänische Prosa” („Viața ca un blat de tort”). Un al doilea roman intitulat „Dragostea, chiar ea” a fost publicat în 2012, iar în același an Corina Sabău a fost coscenaristă a filmului „Toată lumea din familia noastră”, regizat de Radu Jude.
Și se auzeau greierii (Editura Humanitas, 2019) este un roman realist foarte scurt, scris cu fraze ample, care amintesc de scriitura lui Gabriel García Marquez din opera „Toamna patriarhului” și care integrează atât narațiunea (la persoana I), cât și dialogurile, puține, de altfel, căci romanul este, în cea mai mare parte, confesiunea unei femei care povestește despre dramele colegelor dintr-o fabrică comunistă și despre consecințele derivate dintr-un avort clandestin în timpul comunismului (tema principală a romanului).
Acțiunea este simplă, dar intensă. Ecaterina Creangă, șefa secției Ajustaj dintr-o fabrică de croitorie și cusătorie, ne introduce în universul său, o lume populată de bărbați care comit abuzuri (sexuale) față de angajatele reduse la a a fi o simplă bucată de carne. Universul Ecaterinei Creangă este a man’s world, iar lumea poate fi ceva și fără femei, nu e nevoie ca vocea lor să fie auzită, ba chiar ar fi mai bine ca femeile să tacă, să se supună, să nu existe, după cum ne arată Corina Sabău în romanul său. Întâlnim în macrocosmosul romanului și modelul bărbatului indisponibil emoțional, aflat într-un mariaj în care rolul femeii este să țină o casă, să crească un copil, să se supună bărbatului, chiar și când acesta sugerează un drum către măcelar, pentru că e prea târziu pentru copii. Pe același fundal gri Corina Sabău evidențiază și tipologia medicului superior, care în loc să vină în ajutorul pacientei aflate pe moarte, face remarci nemernice. În tot acest amalgam de personaje putrede, se arată o singură lumină, Sofia, fiica Ecaterinei Creangă, către care se face trecerea în finalul romanului. Ea va povesti sfârșitul tragic al mamei sale pe care trebuia să o îmbrace „altfel, nu în deux-pieces-ul bleumarin care o pune atât de bine în valoare” (p. 101).
Unul dintre punctele forte al acestui roman îl constituie modul în care Corina Sabău accentuează scenele intense prin utilizarea unui limbaj simplu, dar atent ales: „Cobor treptele blocului. Mi-e frică. Traversez strada spre stația de tramvai, mi-e frică. Mă strecor printre oamenii care așteaptă tramvaiul, sunt mulți și mă pot pierde printre ei fără să le atrag atenția, îi privesc de la distanță, mai ales chipurile femeilor le privesc, pentru că vreau să recunosc și pe alte chipuri durerea din mine; mi-e frică. Mă fâțâi de colo-colo, așteptând să zăresc botul tramvaiului, de parcă apariția lui ar schimba ceva; mi-e frică. La ce caști gura, cucoană? Urcă mai repede, mă împinge un bărbat din spate. Mă sperii atât de tare că nu-mi iese nici măcar pedantul needucatule.” – p. 46.
Corina Sabău excelează și în construirea atmosferei și a poveștii, care curg la fel de unitar , însă ar fi fost interesant de dezvoltat și istoriile personajelor secundare ori episodice, despre care nu aflăm prea multe. De exemplu, femeile din fabrică sunt redate prea fugitiv, ceea ce întărește ideea că ele sunt niște creaturi nesemnificative în istoria societății românești a acelor vremuri, dar nu permite cititorului să le perceapă ca niște ființe de sine stătătoare, cu microcosmosul propriu, ci doar ca niște anexe ale unui univers dominat de bărbați, și ar fi fost interesant de pătruns mai adânc în dramele acestora. În schimb, microcosmosul Ecaterinei Creangă este disecat în cel mai mic detaliu, cu traumele sale („după ce a lăsat cureaua și-a plimbat gheata pe corpul chircit și i-a mai tras câteva șuturi, nu mai lovea rău, părea mai degrabă că dă în joacă, nici să te bat nu-mi vine, darămite să te fut” – p. 68) și cu răul provocat de sine și de alții („mi-a intrat în cap că răul pe care mi-l provoc singură nu-mi poate fi fatal ca răul pe care mi l-ar provoca alții” – pp. 73-74). Este un microcosmos construit cu migală și care răvășește cititorul.
Și ultimele capitole narate de Sonia păstrează același registru stilistic și ambiental, conferind romanului o omogenitate aparte, care subliniază faptul că avem de-a face cu o scriitoare deplină și multivalentă. Deși acoperă o secțiune foarte mică din volum, narațiunea din perspectiva Soniei ne introduce într-o lume marcată de același fundal întunecat, ba chiar mai întunecat, dacă considerăm că este narațiunea unui deces și a unei înmormântări: „tot ce-i mai bun pentru mama mea, șapte coroane cu crini albi și garoafe roșii” – p. 104.
Corina Sabău păstrează un ritm alert, care prevede nenorocirea, un ritm tocmai potrivit pentru întâmplările redate în roman și, în ciuda decorurilor sumare, scriitoarea reușește să creeze o intensitate care te condamnă la citit, cartea nu mai poate fi lăsată din mână și vrei să ajungi cât mai repede la ultima pagină, cu toate că intuiești sfârșitul Ecaterinei Creangă.
Puțini au scris despre acest roman, și e păcat, într-adevăr, acesta fiind un volum care redă cât se poate de clar întunecimi ale istoriei românești, și o face pătrunzător și apăsat, cu o scriitură limpede care ne permite să spunem: mai avem și scriitori ca afară!

Despre autoare:

alexandra-medaru

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).
A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumul Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).
Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018) sau Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și publicate în Chile și Spania.
În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.
Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s