Anii 90

Acele amintiri, tata, din diminețile noastre, încă le vreau respirate, le mai aștept. Veneai de la tura de noapte, la o cafea, în bucătăria cea mare, dimineața. Erau anii postdecembriști, de început. Pe noi două, fetele tale, frumoasele tale studente, ne delectai răsfățându-ne diminețile, ne preferai strălucirea, bucurându-ți trăirea, servindu-ne cafeaua la pat. Și nu era decât un nes granulat bob mare, fațetat (nestle), bine spumat cu nor de-un centimetru, poate doi. Băteai discret la ușa camerei noastre, ușă albă cu geam glasat, înflorat, cu tava pe care tronau trei uriașe porțelanuri, când, abia trezite te parfumam cu seninătatea anilor noștri. Ne iubeai din priviri, îți făceai loc, te așezai pe cearșaful alb, apretat, coală de hârtie, călcat cu sârg de mama ori de noi două, sau pe fotoliile din rafie împletită, din camera nostră mică din apartamentul cu patru camere, de lângă Casa de Oaspeți, debarcaderul emoțiilor noastre. Începeam să sorbim în trei, relaxat, cafeaua stând la taclale. Și cât o lungeam, fabulam în povestea despre rudele noastre, despre noi, despre mii de visuri ce atunci înaripau tinerețea noastră. Apoi, fericit, cu zâmbetul îndulcit de speranță în colțul buzei și în verdele ochiului ușor trezit, plecai la somn, la odihnă, noi la facultate, mama mai departe la lucru, la atelierul din centrul orașului.
Frumoase clipe, veșnicie acum, atunci cer de iubire. Mă uitam la tine, mă scufundam în trecutul apropiat și nu pricepeam în anii din spate, nu înțelegeam ce magnetism aveai, gândind la acel gri timp comunist. Delon erai în copilărie pentru colegele mele de gimnaziu, de la școala de lângă Piața Centrală. Îmi repetau obsesiv, în clasa a 7-a și a 8-a că sunt norocoasă că te am, ca ești prea frumos și da, era nevoie de frumos și lumină în timpul nostru cenușiu. Și mama fină, delicată, cu coafura bob lung până la umeri, spre grizonat, natural exagerat, perfect așezat bobul, ea pe tocuri de 11, Guban, alături de tine, cucereați timpul prin noi. Doar privirea-ți răpunea, uneori. Noi, familia ta, eram toți frumoși iar frumusețea era altceva, era trăirea noastră, nu înțelegeam acel gen de atracție falsă, nu pricepeam să fim blocați în prima impresie a favoriților lungi și impecabil pieptănați, a unei priviri verzi glaciale, a unei seducătoare păreri, interiorul conta și fapta, așa ne-ați protejat, devreme am aflat.
Nu prea ne-ai alintat excesiv, tată, dar știm că atunci, acele clipe, savurând cafeaua matinal, au fost și rămân adevărate plutiri peste vremuri. Cât de puține clipe ne-ai dat. După câțiva ani ai plecat, neanunțat, lăsând tăcerea să ne convingă că ai trecut razant prin viața noastră de fete tinere zburate spre viață. Noi două ne înălțaserăm zborul, dar băieții tăi aveau nevoie de tine, cât de mult și noi… Cine să-ți fi cuprins trăirea, tristețea dacă nu doar veșnicia telurică a cerului prea înstelat? Poate că mama înțelegea, conștientiza. Sigur așa era, dar ce timpuri aride, bântuite erau, fără timp suficient pentru noi, fără resurse, ieșiserăm storși spre libertate din noaptea amară, comunistă.
Am reaflat-o pe mama, ca-n copilărie. Fină, cu degete lungi și aplecată pe materiale scumpe și electrizante în culoare și textură, uneori extreme tactil, cașmir, lână, dar, mai ales, mătase naturală, alteori sclipitor lurex, vâscoze, batic special din Israel, cu echerul în mână, cufundată în calcule pe materiale și caiet, cu creionul lat în grafit, croia cu creta ascuțită în muchie, măsura, calcula unghiuri, rotunjea arce de cerc pe materialele clientelor din lumea bună. Foarfeci, mosoare de ațe colorate, metrul de croitorie atârnând clipa, degetare fine dar protective, pedala mașinii de cusut zornăind diminețile noastre, aceasta e lumina de-atunci. Ne-a racolat devreme pe noi două, ca mici ucenici, mai mult o încurcam la început, la cusutul de mână a tivurilor, la festonat. Ea, mama, ne-a învățat detalii și imediat le-am însușit pentru că am înțeles repede că era singura salvare pentru un trai mai bun, că în pauzele de învățat se cuvine să participăm serios la sporul casei dar și la degajarea timpului mamei și așa foarte aglomerată în program cu frații mai mici. Am învățat, ne-am străduit, am ajutat și noi două ușor la bugetul drămuit pentru sărbători, acum pentru Crăciun.
Am dezvoltat aversiune pentru mașina de cusut, pe viață, pentru că ne-a furat clipele dulci cu mama și ne-a dăruit, în timp, kilometri de covoare roșu burgund, plușate, de periat la nesfârșit în casa noastră din blocul de lângă insula cu ponton. Nu am vrut să învăț să cos la mașină, mi-a fost suficientă mama și arta conversației cu a sa Ileana.

22 Decembrie 1989

În acel decembrie 89, când totul a explodat, în acea dimineață, tată, scuturai covoarele, jos, în spatele blocului, la bară, în curtea interioară și mare, înzăpezită până la genunchi. Acum, recent am aflat, uitându-mă pe geamul din bucătăria mamei, a casei părintești, că s-a desființat bara care nu-și mai găsea rostul în tumultul de aparate profesionale de aspirat colbul în interior. Atunci, te priveam cu coada ochiului, de la același geam, spălând ferestrele, cum băteai cu paleta de plastic covoarele grele. Noi două firave, definitivam curățenia generală pentru Crăciunul cel mare. Mama lucra și acasă, cosea în altă cameră, eliberarea noastră din griul timpului, ca în toți anii.
Ce ajun! Obișnuit, până să auzim țipete neînțelese, pe scări vecina de la etajul unu, Karina, striga cu prea înalte acute, foarte aproape de noi, care locuiam la doi, „A CĂZUT CEAUȘESCU!” La radioul nostru, Madrigal, din bucătăria imensă, o voce metalică începu să anunțe pe canalul național, nu la Europa Liberă, că suntem liberi. Am început buimace să ne întrebăm ce se petrece, soneria urla, Karina și Dan, vecinii noștri, frați, au urcat exaltați, să ne îmbrățișeze în lacrimi. AVEAM DOAR 18 ANI. Și ieșeam din noapte cu visuri mărețe spre altele și mai mari. Tata urca scările, nonșalant în zâmbet, cu sulurile covoarelor pe umăr, cu izul de țigară uscat, rămas în colțul de buză răsfrântă. Ne-am îmbrățișat tăcut și prelung, în lacrimi, toți cinci.
Am plecat la piața centrală apoi, amândouă, cele două surori, să ne aprovizionăm pentru Crăciun, din banii puțini, mai mulți alteori dar neprisosind nicicând, câștigați cu greu din salarii și muncă suplimentară acasă, dintotdeauna de mama cu acul, de tata cu arsenalul din trusa de scule, instrumente vrăjite.
Acolo, la prânz, pe 22 decembrie1989, pentru prima dată în viață am simțit altceva, era libertatea din noapte, aveam un fior, nu-l deslușeam, mă copleșea molipsitor, mă invada. Și nu era acea emoție de absolvire sau de inocentă iubire, era mult peste ea. Era forfotă și toți oamenii zâmbeau, chiar râdeau, nu în grimasă, râdeau adevărat, cu explozii solare de artificii, ca în familia noastră, era frumusețe, se salutau și se îmbrățișau sărutându-se, necunoscundu-se, aparent străini și reci până la acele momente dar uniți în speranțe. Nu mai văzusem așa ceva, la asemenea scară.
Plângea lacrima mea, nu o puteam opri, era cald ca primăvara și liniște mută, prevestitoare peste zăpadă. Doar cerul roșu fonce anunța schimbarea atât de jertfită. Doamne, ce emoții aflam, plângeam cu tinerețea noastră care nu înțelegea concretul decât prin chinul primit la cozile de la Alimentara, luat din timpul de joacă și școală, rația din ce în ce mai ajustată și cartelele de carton, veșnic modificate, șterse, corectate. Așa sfidam și ne lăsau, pe cei devreme treziți în noapte, și nu ușor, așezați la coadă la lapte, unt, carne, ouă. Plângeau lipsurile noastre de copii, hainele puține și depersonalizate, spălate, călcate și apretate pană la epuizare apoi transmise fraților mai mici indiferent că se potriveau sau nu, plângeau lipsurile generației.
Dar cel mai mult, strigau drepturile neavute, neexersate ale lor, ale părinților noștri, doar mimate, mocnite în beznă, plângea dislexic fumul de țigară al tatei și verdele ochiului deja băltind. Plângea fericit acum zâmbetul crainicelor frumoase și elegante de la TV, anunțând apocalipsa. Plângea libertatea care-și cerea jertfa, plângeau acul și ața cu care mama ne-a salvat, în ani clipa, însăilând veșnicia.
Ajungând acasă de la piață, deja aveam alte sarcini, în pas cu momentul din an. Aspiram praful, scuturam husele de mătase ale canapelelor și fotoliilor, călcam kilometri de perdele, apretam fețe de masă albe, lustruiam tacâmuri. Aveam vizită pe final de decembrie, nanul și nana fratelui meu, soseau an de an, de ziua lui. Îl așteptam pe seară pe marele profesor de fizică de la liceul meu, elita orașului, nașul de botez al fratelui dar și director adjunct, fără legătură cu noi, de altfel, în evoluția noastră și a mea la această școală, decât cu prietenia cu tata, din clasele lor de gimnaziu și-o hachiță de-a tatei de a amprenta familia sa cu un om special. Fuseseră consăteni, colegi de școală primară. Doar acele momente ne apropiau în an de domnul profesor. Totul trebuia să strălucească, oricum străluceau zilnic casa și covorul, roșu plușat pentru defilat emoțiile noastre nu pentru doamnele sofisticate de rafinate care erau clientele mamei, infinit periat cu răbdarea noastră copii, curățat de scamele lumii.
Dar în acel decembrie 89, nu am primit vizita domnului profesor. S-a risipit ceva, într-o tăcere prea grea, de criptă. La TV, ca un film horror se derulau împușcături în loc de artificii în ajun de Crăciun, secvențe cu morți depuși unul peste altul, în maldăre, goi și în stive. Fără cuvinte dar împietrite, mame ucise în dor își căutau feciorii, copii uciși, întinși pe caldarâm, dezbrăcați, carcase spre abator așa păreau trupurile lor nude, umilite în decență. Așteptau să-i ducă la groapă, să-i reculeagă, să-i primenească dăruindu-i eternității, jelind la căpătâiul lor neluminat. Secvențe apocaliptice, succesiv amestecate peste comunicate de interes național, transmise de ad-hoc-ul Front al Salvării Naționale și câțiva artiști pe care viața, eronat i-a catalogat naivi ulterior, în țelurile lor. Caramitru, Rebengiuc cu rola de hârtie igienică paralizând publicul spectator nefamiliarizat cu umorul negru, cu astfel de comunicări directe, Doinea Cornea, Ana Blandiana în piață și în Alianța Civică apoi …Mi-e cumva pusă la încercare îngăduința… și azi mă încearcă afabilă amărăciune privind jertfa din spate. Mă doare să observ că nu apreciem suficient libertatea, că nu onorăm sufletele ce au ajutat să ne adjudecăm dreptul la fericire, măcar în caligrafia istoriei, pentru generațiile următoare. Și cât Sighet …

În prezent

Tot aranjând, aerând, am găsit în șifonierul mamei, printr altele, rochia mea, roșu corai, lungă și diafană, străvezie aproape, capodopera mamei, Neckermanul era eclipsat. Banchet, clasa a 12-a, anii 89. Eram sorbită din priviri fără să-mi dau seama, străluceam pe tocurile mamei, Guban de 11 centimetri, printre atâtea constelații de tineri frumoși, cu idealuri, deja plecați spre viață, ca și generația fiului meu, acum adolescent.

Mai 1996

Da, tată, ne-ai dat zbor aripilor, ne-ai înălțat dincolo de stele și eu știu că strălucesc pentru că mi-ai dat încredere, că ne-ai iubit infinit în timpul tău, atât de puțin. Și apoi, acel mai, când brutal ai urcat la cer, atât de aglomerat a fost momentul, cataclism pentru noi, două surori, diafane umbre, încercănate durut, învinețite suflete, confuze în noapte, cu mama străvezie de durere dar pe tocuri de 11, Guban, frumoasă pentru tine. Întins în giulgiu, alături de puștii tăi, nemărginit de triști, cu fețe și ochi de E.T. de la oceanul de plâns, ei, băieții tăi, copii, te-au vegheat nopți întregi așteptând să te ridici din sicriu. Te petreceam împreună, cu alai de colegi de școală, vecini, rude și lacrimi, în pământul veșniciei, iubindu-te.

Aprilie 2021

Recent, marele profesor, nanul fratelui meu s-a stins. Prea puțini au venit să-l conducă, aproape nimeni. Ne aflam pe final de mutilat Covid, doi- trei profesori, nici elevi, nici propriul copil stabilit în străinătate, ilustrul om era plâns doar de consoarta lui, gârbovă de ani. Și atât, amar am simțit, ne-am veștejit petrecându-l la groapă, eu cu fratele meu.

În prezent

Fii fericit, tată, acolo, că ai iubit și ești iubit, uneori cu spini mari ca trandafirii de pe mormântul tău… Ai fost și ești iubit, mai ceva ca Delon, poate ca Belmondo ce a defilat în bernă un ecou de Morricone. E frumusețe rece și tristă. Nemuritoare e amintirea ta, alături de visurile noastre, poate mărețe în puterea de-a reuși. Rămân amintirile, așteptare în clopotul din sipetul acestor ani, de porțelan netrezit. Am înălțat încrederea primită, mai sus de Calea Lactee, numită victorie. În a mea viață, am îndrăznit să zbor, să mă înalț. Uneori m-am frânt dar și mai sus m-am construit în speranță în aceste tulburi timpuri, decenii copleșitoare în istorie și trăiri atât de frumoase, panouri fotovoltaice luminate de noi.

Despre autoare:

Paula Bârsan, Bacău
-nascută în Aprilie 1971, Bacău
-absolventă a liceului George Bacovia (actual Colegiul Ferdinand I) Bacău, promotia 1989
-licențiată a Facultatii de Inginerie,1995
-masterat în Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București
-specializari postuniversitare București: logistică, supply chain, transport-distribuție
-de profesie inginer, actual manager
-din decembrie 2022 redactor la Revista Plumb

Colaborări literare cu :
– Editura UNIVESITARĂ, București
– Editura Letras, Snagov
– Editura SIONO, București
– Blogul Ideile Stefaniei, Iași(blogger Ștefania Voicu)
– Editura eCreator, Baia Mare, Revista eCreator Baia Mare
– Editura Literagraf, București
– Revista de cultură poetică POEZIA, apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România
– Revista de literatură clasică și contemporană P(ro)ezia, București
– Revista Plumb, Uniunea Scriitorilor, Filiala Bacău
– Revista Arena Literară, București
– Revista de Literatura, Artă, Istorie, Religie și Tradiții, Sintagme Codrene, Baia Mare
– Revista de cultură Contrast Literar, București
– Revista Vâlcea Literară
– Revista POEZIA Iași, aflată sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania
– Salonul Literar, Revistă de Literatură și Atitudine a Fundației Social-Culturale “Miorita »-Vrancea
– Revista de Literatură și Artă, Boema, Galați
– Revista Agora Artelor, Bacău.

Cărțile autoarei
Debutul literar s-a produs în Decembrie 2020 odată cu publicarea și promovare primului volum de poezii, Adorație, la Editura Letras, format tipărit si eBook(tradus și în limba engleză, Worship).
În 2021-2022 la Editura Letras, a reușit publicarea următoarelor trei volume de poezii: Aspirație, Entropia și Sui-Generis, format tipărit si eBook .
În Octombrie 2022 la Editura UNIVERSITARĂ București, a publicat volumul 5 de poezii, Catharsis, format tipărit.

Critică literară
– Volumul Adorație a fost recenzat în iulie 2022, de membrul Uniunii Scriitorilor Bacău, Dan Perșa(critica literară a fost publicată în revista Plumb, nr184, alături de un colaj de versuri) și de profesor dr. Valentin Lupea (critica literară a fost inclusă în revista eCreator).
– Volumul Entropia a fost recenzat în octombrie 2022, de membrul Uniunii Scriitorilor Bacău, doamna Violeta Savu(critica literară a fot publicată în revista Plumb, nr187-Octombrie )și de doamna profesor- scriitor Elena Netcu( critica a fost inclusă ca recomandare, în volumul de versuri).
– Sui-Generis are în volum cuprinsă critica realizată de doamna profesor scriitor Elena Netcu dar și inclusă în revista Plumb Decembrie, nr.189. Tot în decembrie 2022 a primit critica doamnei Clelia Ifrim, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Asociației Internaționale a Scriitorilor şi Artiştilor – IWA – din SUA, a Asociației Universale a Poeților Japonezi, JUNPA, din Japonia, membră de onoare pe viață a Fundației pentru Cultură „Naji Naaman” din Liban.
– Catharsis are critică realizată de domnul secretar general de redacție al Revistei POEZIA Iași, Marius Chelaru, în numărul trimestrial, Iarnă 2022 denumit Poezie și Timp dar și inclusă în volumul de poezii, realizată de doamna profesor scriitor Elena Netcu.

Apariții în Antologii și Reviste literare, Concursuri, Festivaluri, Târguri de carte
În Noiembrie 2021- a câștigat cu schița Dreptul la Fericire, Premiul 1, Sectiunea 3, sub pseudonim Zora Sanbar, în cadrul concursului de scriere creativă lansat de blogul – Ideile Ștefaniei
În Decembrie 2021, prin concurs, a câștigat dreptul de apariție în volumul LITERE PE FULGI DE NEA cu schița Puzzle de iarnă, din ANTOLOGIA POVEȘTI DE IARNA 2021, Editura SIONO București.
Începând cu Februarie 2022 publică in revista eCreator, este autor în Antologiile Primăvara Iubirii, Vara Iubirii&Emoțiilor, în Revista arta(post)pandemică și în Toamna Emoțiilor lansată în cadrul Festivalului Teatrul tinerilor, Baia Mare 21-24.10.2022.
În Martie 2022 a devenit autor in ANTOLOGIA LITERARĂ, Editura Literagraf, NOVA POETICA
În iunie 2022 a publicat în nr.16 al Revistei de literatură clasică și contemporană, P(ro)ezia și prin concurs, devine autor în nr.14 (iulie-august-septembrie) al revistei Sintagme Codrene
În iulie 2022 a publicat poeme în nr.184 al Revistei Plumb, Revista Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău
În iulie 2022 a fost publicată cu un colaj de poeme în nr. 26(iulie-august-septembrie 2022) al revistei Arena Literară, București
În octombrie 2022 a publicat poeme în nr.18 al Revistei de literatură clasică și contemporană, P(ro)ezia, în nr.16 (octombrie-noiembrie-decembrie)al revistei Sintagme Codrene, în nr.6 al Revistei Contrast Literar, București și debutează cu un calup de poeme în nr.5 al Revistei Vâlcea Literară.
În octombrie 2022 a publicat poeme în nr.101, sub egida Poezie și Infinit, al Revistei de cultură poetică POEZIA, în apariția trimestrială Toamna 2022.
În noiembrie 2022 a publicat poeme în nr.17(decembrie) al revistei Sintagme Codrene, Baia Mare și în Revista Salonul Literar, nr.108(noimbrie-decembrie).
În decembrie 2022 publică în Revista de Literatură și Artă Boema Galati, nr.166, colaj de poeme din cele 5 volume cât și în Revista Agora Artelor, nr.11.
În 9 decembrie2022, în cadrul ediției cu numărul 29 a Târgului de Carte GAUDEAMUS 2022, la Complexul Expozițional Romexpo, la inițiativa Editurii UNIVESITARĂ, București, lanseaza volumul Catharsis, alaturi de alte 2 genuri: eseu haiku doamna Clelia Ifrim respectiv roman, Ovidiu Bârsan.