traducere de Pierre Lamarque

MARII POEȚI

Ultimii doi ani din viața mea, cu o plictiseală extremă,

au fost plini de cunoașterea marilor „poeți”,

niciunul dintre ei, oricât de ciudat ar părea, lăudându-se cu faptul de a se fi născut într-o iesle:

toți merită o copertă, albă, de Einaudi, cu aroganța de a fi mari preoți.

Sute de amatori inconștienți, departe de orice formă de umilință, cu deviza „je rode”

ucid versuri anodine, cu otrava cernelii, ca și cum ar fi regele Irod,

toți excelenți, refractari la orice critică, martirizați pe Muntele Măslinilor,

ei nu concep că singura noastră salvare este să le punem două prezervative pe mâini,

și, anti-concepțional, să ne scutească pe toți de greșeala

de a asista de fiecare dată la un avort.

Descopăr că, potrivit lui Goethe, „ironia este sentimentul care se eliberează de detașare”:

ironia, eirôneía, mama distopiei și a disimulării, rămâne lancea lui Don Quijote,

lance în repaus împotriva morilor de vânt, avânt al așteptării șah-matului

împotriva celor care scot versuri tarentine atât de plictisitoare încât ne condamnă la garrotă,

dezvăluie cetățeanului bou cum un falit disperat

a venit să ucidă un magistrat și nu o curvă,

îi arată omului de pe stradă cum versurile fără neustică

sunt capabile să elibereze răul cronic al unei lumi constipate.

Descopăr că sunt la mila scrierii de imagini tridimensionale

care îi va obliga pe toți cititorii să-și schimbe (cele trei) lentile ale ochelarilor în 3D,

îmi semnalează, corect, un fost lucrător de depozit în blazer

că în trei sute de ani Suedia lui Tranströmer va câștiga Cupa Mondială,

că trăim simultan o duzină de revoluții copernicane

fără să realizăm că un mileniu înainte de Tranströmer a venit Alcmane.

ACUFENE

Vocația este o cruciadă transurbană

Și, tu, unde te duci, dacă nu ai nici măcar o banană,

secretul succesului este scrâșnirea fălcilor,

trăgând de praf de stele.

Nu poți auzi vocile lumii

într-un câmp deranjat de zgomotul de fond,

sfârșind, ca un kulak, între seceră și nicovală

virtual ca Macondo în O sută de ani de singurătate.

Te plimbi, transhumant, simțindu-te inadecvat

întunecând infernurile ca un diavol bisulfurizat,               

pe cărbunii sociodramei actuale

conștient că tu ești molia și nu flacăra.

Poate, în cele din urmă, vei găsi valoare, Dumnezeu, o idee,

Cervantes în pădurea dintre Quijote și Dulcinea,

smulgându-te dintr-o existență taciturnă

astfel încât să simți bucurie în urnă.

HOTEL ACAPULCO

Mâinile mele, goale, continuau să bată texte,

transformând în hârtie fiecare voce a morților

care nu a lăsat un testament,

uitând să aibă grijă

de ceea ce toată lumea numește treburile normale

a fiecărei ființe umane: birou, casă, familie,

idealul, pe scurt, al unei vieți normale.

Abandonată, în 2026, orice apărare

a unui contract pe durată nedeterminată,

etichetat ca deranjat,

m-am închis în centrul orașului Milano,

în jalnicul Hotel Acapulco,

invocând visele proscrisului,

epuizându-mi economiile de-o viață

în chirie, reviste și mese sărace.

Când carabinierii fac o razie

în camera dărăpănată a hotelului Acapulco

și vor găsi un alt mort fără testament,

cine va spune povestea, obișnuită,

a unui bătrân care a trăit împotriva vântului?

BOALA INVECTIVEI

Pentru a descoperi cauzele pentru care trăiesc fiecare eveniment ca în dizenterie,

au turnat cerneală, o mare neglijență, în canula gastroscopică

anatomopatologilor, și m-au diagnosticat cu boala invectivă,

asociată cu refluxul literar, inundat din esofag, pentru a-mi oxida guma.

Când, câine cinic la guler, simt miros de malpraxis sau duhoare de egopatie

nu-l pot tolera pe celălalt-n lume, victimă a abuzului xenofob

uit orice formă de fair-play, cobor în ceața Berserkerului,

enervat de negru ca un zulu obligat să suporte un afrikaner,

Spun romi la sinti, sinti la țigani, țigani la români, români la romi

Nici nu m-am putut abține să nu strig Hitler aleikhem Shalom.

Dacă nu te diger aud înăuntru „uh, uh” ca Leonidas la Termopile,

identificând viermii din jurul meu, pe măsură ce eozinofilele mele devin mai acute

emit, în exces, acid clorhidric și nu mai dezinhib pompa de protoni

cu disperarea unui Mazinga trimis în alb de femeia bionică,

scuip, cu șiretenia lui Naja nigricollis, hectolitri de cianură

în fața celor care, enervându-mă, sunt condamnați să se dea cu capul de perete.

Pentru a înțelege etosul vieții mele fără ataraxie

barbarul care întâlnește un cetățean în chora anti-„poeziei”,

veți fi cu toții, fără excepție, obligați să călătoriți în grup

în meandrele labirintice ale maladiei mele invective.

NĂSCUȚI PE DOS

De ce continui să scriu?

B., ca și Bangladesh, avea

șaisprezece ani, pe pervazul ferestrei

balconului unui liceu milanez,

dar șaisprezece ani nu au fost suficienți

pentru ca Dumnezeu să o îmbrățișeze în saltul său.

R., ca și România, avea

treisprezece ani, simțea o sută,

și niciun înger

zbura alături de ea.

E., ca Ecuador, avea

treisprezece ani, fără Genova

îi amintea de Quito,

în singurătatea rochiei ei

fără marcă, dezintegrată.

C., ca China, avea

doisprezece ani, uzată repede,

privind din balcon

cu dorința de a nu vedea lumea,

aruncându-se în vârtejul

anxietății de performanță.

Numele lor nu sunt greu

de uitat, sunt nume

– ca și mine – născute pe dos,

presat de geamul

ferestrelor vieții

sărind de pe asfalt.

Despre autor:

Ivan Pozzoni s-a născut în Monza în 1976. A introdus subiectul Drept și literatură în Italia. A publicat eseuri despre filosofii italieni și despre etica și teoria dreptului în lumea antică; a colaborat cu numeroase reviste italiene și internaționale. Mai multe culegeri de versuri au fost publicate între 2007 și 2018: Underground și Riserva Indiana, cu A&B Editrice, Versi Introversi, Mostri, Galata morente, Carmina non dant damen, Scarti di magazzino, Qui gli austriaci sono più severi dei Borboni, Cherchez la troika și La malattia invettiva cu Limina Mentis, Lame da rasoi, cu Joker, Il Guastatore, cu Cleup, Patroclo non deve morire, cu deComporre Edizioni, Kolektivne NSEAE cu Divinafollia. A fost fondator și director al revistei literare Il Guastatore – Quaderni ‘neon’-avanguardisti; a fost fondator și director al revistei literare L’Arrivista; a fost director executiv al revistei filosofice internaționale Información Filosófica; este sau a fost director al seriilor Esprit (Limina Mentis), Nidaba (Gilgamesh Edizioni) și Fuzzy (deComporre). A fondat aproximativ 15 edituri socialiste autogestionate. A scris/editat 150 de volume, a scris 1.000 de eseuri, a fondat o mișcare de avangardă (NeoN-Avanguardismul, susținut de Zygmunt Bauman), cu 1.000 de mișcăriști, și a redactat un antimanifest NeoN-Avanguardist. Este menționat în manuale universitare importante de istoria literaturii, istoriografie filosofică și în volume importante de critică literară. volumul său La malattia invettiva a câștigat Raduga, o mențiune din partea criticilor de la Montano și Strega. Este inclus în Atlasul poeților italieni contemporani al Universității din Bologna și este menționat de mai multe ori în principala revistă internațională de literatură, Gradiva. Versurile sale au fost traduse în 25 de limbi. În 2024, după șase ani de retragere totală din studiile academice, reintră în lumea artei italiene și fondează colectivul NSEAE (Nuova socio/etno/antropologia estetica) [https://kolektivnenseae.wordpress.com/].